Sfaturi date altora...

[Daniel777]

Tu-mi scrii: „Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum, as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Daca iti voi spune ca, de aceasta data, intuitia ta cu adevarat a gresit sau, cum scrii tu, „te-a inselat”, atunci ma tem ca nu vei fi cu adevarat multumita si bucuroasa de aceasta. Cu atat mai mult cu cat in privinta mea si a celor ce sunt cu mine aici tu nu te inseli pentru prima data. Daca eu nu-ti voi spune nimic in aceasta privinta si voi intarzia cu scrisoarea, tu te vei increde in intuitia ta si lucrurile nu vor fi deloc bune. In legatura cu acestea, eu ma repet putin. Multor oameni li s-a intamplat si li se intampla ca deseori visele lor sa se dovedeasca a fi profetice. Si, in felul acesta, ei[1] s-au obisnuit sa creada in visele lor. Lucruri asemanatoare se intampla multora si cu intuitia lor. Dupa cum spun parintii cu viata ascetica, este extraordinar de periculos. Cand este vorba despre lucruri de mica importanta, atunci greseala nu este atat de importanta. Dar daca se afla in discutie probleme de importanta majora, atunci fiecare greseala va avea ca rezultat catastrofe grave. Ceva asemanator se petrece permanent in lume cu o multime de oameni. Nu este de asemenea mai putin important si ceea ce se intampla cu increderea noastra ce depaseste limitele necesarului in decizia ratiunii[2]. In cartea mea, eu ating foarte pe scurt aceasta problema, vorbind despre limitele logicii noastre, adica ale gandirii noastre logice, despre faptul ca concluziile ratiunii noastre nu sunt niciodata absolut corecte[3]. Asa se intampla si cu rationamentele despre oameni. De aceea, s-a dat porunca celor ce cauta dreptatea: Nu judecati! (Matei 7, 1).

Ce judecata cautam noi la urma urmelor? Fara indoiala, pe cea absolut adevarata, daca noi suntem oameni autentici si nu „neoameni”. Asa si in cautarea noastra, a cunoasterii, noi ne straduim intr-o tensiune maximala a fiintei noastre sa cunoastem nu mai putin decat ADEVARUL ABSOLUT. Pentru orice OM NORMAL, adica creat cu adevarat dupa chipul lui Dumnezeu, acesta este un lucru foarte firesc si altul nu exista. In „gandirea noastra logica” insa este un viciu inevitabil: insuficienta fundamentarii.

Astfel, in mod obisnuit, din punct de vedere psihologic, oamenii isi inchipuie ca deductia rationamentului lor este CORECTA pana la evidenta. Dar daca ei sunt capabili de autoanaliza, pot de asemenea sa inteleaga pe cale logica ca aceasta evidenta este inselatoare. Si nu te poti opri la aceasta.

Pentru o judecata absolut dreapta, rationamentele si analogia trebuie sa fie purtatoare ale unei experiente atotcuprinzatoare si a unei cunoasteri inepuizabile. Noi cunoastem doar „in parte”, asa cum a spus Apostolul Pavel[4]. Desigur, si tu si oricare altul veti spune: “Atunci cum este posibil sa traiesti, adica sa actionezi in viata de zi cu zi?” Aceasta nu este un lucru simplu. Stiinta noastra este prea mare, telurile ce ii stau in fata sunt atat de marete, incat orice alta „stiinta” mandra prin sine in fata ei este NIMIC; ca de exemplu miscarea „lunaticilor” contemporani care este nimic in comparatie cu nemarginirea lumii. Este neindoielnic ca in aceasta lume totdeauna suferim oarecum. Este fireasca pentru noi nazuinta spre EXISTENTA FARA DE INCEPUT si CAUTAREA unitatii cu PRINCIPIUL oricarei EXISTENTE, dar in hotarele pamantesti si in vagaunile trupului nostru nu vom dobandi desavarsirea. De aici si suferinta noastra. Noi uitam „detaliile” acestui plan pamantesc; noi cedam locul oricarei fiinte; ne dam pe sine chiar spre pangarire, pentru a crea” o cariera, oricare ar fi ea. Suntem neputinciosi nu pentru ca suntem in realitate neputinciosi, ci pentru ca in „puterea” iubirii noastre fata de Dumnezeu si de aproapele cedam si ne retragem.

Astfel, prin aceste scurte cuvinte, te rog sa faci o deductie corespunzatoare, adica sa temperezi in primul rand, increderea, in intuitia ta si atunci vei gresi mai putin. Imi va fi mai usor sa te iubesc si tu insati vei fi mai libera in iubirea ta fata de oameni. Te rog sa crezi ca ai trecut rece, mai mult decat altadata, pe langa iubirea sincera ce ti s-a aratat. Stiindu-te pe tine ca pe cea care nazuiesti fierbinte spre ADEVAR si DESAVARSIRE, m-am hotarat sa-ti spun ca, dupa cuvantul aceluiasi Apostol Pavel, noi putem fi indatorati in multe privinte, dar nu in iubire. Imi vei spune ca este o adaptare a cuvintelor Apostolului Pavel. Da, este o adaptare pentru a sublinia faptul ca suntem datori sa-i iubim pe altii nu mai putin decat ne iubesc acestia pe noi. Este adevarat, N. te iubeste, dar nu mai mult decat altii. Zilele trecute am primit o scrisoare de la N. Ea scria: „Iata N. N. este un om de care nu te poti lovi, nu te poti zgaria”. Asa era si staretul Siluan. Cu toate ca nu toti sunt asemenea acestor oameni, dar ne staruim si noi sa fim mai putin mai „usori”…