Biserica, Traditie, Scriptura

[tricesimusquintus]

Însuşi termenul acesta de "eretic", ori de "sectant" a fost atribuit celor care neagă Sfânta Tradiţie, tot pe baza tradiţiei bisericeşti şi a scrierilor sfinţilor părinţi, în loc ca baza comparativă să fie constituită de Sfintele Scripturi. Acele culte care nu recunosc Tradiţia bisericească ca autoritate a credinţei creştine au fost declarate eretice tocmai pe baza învăţăturii Tradiţiei!

Cu obiectivitatea unui istoric adevărat, Mircea Eliade spune în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase":
"În fond, primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice." (p.461)

Pe ce bază au fost declarate eretice acele forme creştine care semănau cu cele din primul secol? Pe baza Tradiţiei bisericeşti, deşi acele culte sunt fidele Cuvântului lui Dumnezeu! Sfânta Tradiţie a înlocuit Cuvântul scris al lui Dumnezeu, aşezînd învăţături noi, prin care harul lui Dumnezeu este făcut inutil. Prin dogmele adăugate de către preoţi la învăţătura apostolilor, ridicate apoi la rangul de Tradiţie şi autoritate a credinţei, creştinismul original, care era o religie a inimii, a fost transformat într-un creştinism ritualist încorsetat de reguli şi ritualuri fără viaţă care nu-L mai înalţă pe Hristos, ci evidenţiază importanţa slujitorilor Bisericii şi justifică existenţa ierarhiei bisericeşti, ca segment distinct, diferit de credincioşii de rând. De aici şi ţinerea cu dinţii de aceste obiceiuri fără temei scripturistic.