![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (III)
Liderii pucioși sunt prezentați ca micuți și îndurerați și “cu duhul în cer”, iar Iliuță este prezentat ca “omul de pe pământ”, îngâmfat și cu “duhul mare” (adică, încrezut) care îi tot strâmtorează pe ei. Cei doi lideri pucioși sunt însă “mari cu lucrarea” la “Dumnezeul” lor, deoarece ei lucrează în ascuns la o “Evanghelie acoperită”, o altă Evanghelie decât cea pe care o folosesc creștinii de pretutindeni: “Dar voi sunteți micuți de tot față de duhul cel mare al omului de pe pământ, și sunteți cu duhul cel din cer în voi, iar cei din cer sunt în strâmtorare mereu și peste tot pe pământ. Învățați din Scripturi ce este strâmtorarea, dar și mângâierea ei, așa cum Eu v-am arătat în timpul lucrului Meu cu voi, neumblând în vicleșug, nici stricând cuvântul Meu, și îndemnându-vă pe voi prin arătarea adevărului față de orice conștiință omenească înaintea Mea, fiindcă Evanghelia Mea cu voi este încă acoperită, în parte acoperită pentru cei pierduți care nu-și deschid ochii și mintea ca să-i lumineze lumina Evangheliei slavei Mele, care este chipul Meu, fiilor, fiindcă Eu am zis: "Să strălucească din întuneric lumina".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002) Liderii pucioși sunt prezentați apoi ca “strălucitori” pentru cei care caută lumina de la Dumnezeu. Duhul care-i mână pe ei se preface că nu știe unde să le facă legănuțul, deși planurile Mihaelei erau deja cristalizate, căci zidirea subpământeană de beton din Grădina Întâlnirii fusese mai de demult construită, dar încă nu i se stabilise precis destinația: la început Mihaela voia să facă aici o ciupercărie, apoi a fost o perioadă bună folosită ca magazie pentru recuzita de la “festivalurile” pucioșești care se țineau în Cortul Întâlnirii, cort care era ridicat periodic, exact deasupra demisolului cu pricina. Cele două încăperi subterane aveau așadar nevoie doar de amenajările de rigoare ca să devință o locuință confortabilă, pe măsura pretențiilor liderilor pucioși. Deși proiectul “legănuțului” a fost să se facă “lângă îngerii din cer”, realizarea propriu zisă a lui s-a făcut la demisol, lângă “îngerii de sub pământ”: “Iată, Eu strălucesc în inimile voastre ca să strălucească cunoștința slavei Mele pe fața celor ce Mă caută cu voi. Dar puterea aceasta covârșitoare este a Mea și nu a voastră, fiilor. Mi-e tare milă de voi, și v-aș face un legănuț între pământ și cer, ca să vă legăn Eu în el când sunteți duruți de peste tot, și apoi să pot în voi mereu, mereu, fiilor duruți. O, cum să vă fac legănuț? Unde să vi-l fac? Voiesc lângă îngeri să vi-l fac, ca să vă legene pe voi îngerii din cer și de pe pământ când Eu sunt adânc îndurerat în voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002) Liderii pucioși se plâng că gândirea lor nu este prețuită și urmată întocmai de către răzvrătitul de Iliuță, singurul la vremea aceea care își mai permitea să aibă gândirea lui proprie, iar firea lui independentă intra adesea în conflict cu gândirea liderilor pucioși: “O, cât de greu, cât de greu Îmi este Mie în voi când Eu și cu voi trebuie să ne dăm după om, după gândirea omului, după firea omului, după iubirea sau neiubirea lui, iar gândirea Mea din voi stă supusă de gândirea omului, după felul lui de a fi, fiilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002) Până la amenajarea “legănuțului”, liderii pucioși Mihaela și Nicușor nu mai slujeau deloc la “Templu” (unde slujeau însă în continuare Iliuță și Spiridon), ca o formă de pedepsire a lui Iliuță, cel care “avea duh potrivnic care lovea în ei”; dar nu aveau încă nici un loc stabil, ci se mutau de colo-colo “cu legănuțul”, adică făceau liturghiile noaptea în mașina lor Renault 18, cu care se deplasau aiurea, tot prin apropierea “mânăstirii”, ca să fie cât de cât aproape de “ieslea Domnului de la Templu”: “O, v-aș face un legănuț între pământ și cer, și greu vi-l mai pot face. Mă mut cu legănuțul Meu cel pentru voi din loc în loc în tot jurul ieslei Mele de cuvânt, ca să vă port pe îngeri și cu îngeri de sus și de jos, și ca să-Mi păziți voi ieslea Mea de orice duh potrivnic care lovește în voi ca să-Mi facă Mie nume rău pe pământ. Dar Eu sunt biruitor pentru voi, numai să fiți voi uniți; uniți la bine și la greu, fiilor unși, ca niște păstorași întru Unul singur, Păstorul vostru, Iisus Hristos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002) Liderii pucioși Mihaela și Nicușor se consideră a fi “cei doi fii unși” , “cele două crengi de măslin, care sunt lângă cele două țevi de aur prin care se lasă în jos untdelemnul din vasul ceresc”, despre care proorocea proorocul Zaharia (v. Zah. 4,12): “Voi, fiilor unși care stați înaintea Mea mărturie peste neamurile pământului din partea Mea de-a dreapta și de-a stânga vasului cu untdelemn din care Eu Mă las peste pământ cu cele șapte duhuri dumnezeiești ca să fac cu ele ceruri noi, și pământ nou să fac, voi să fiți voia Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cetatea Noul Ierusalim | idealist | Calugarul | 12 | 18.01.2013 11:13:01 |
Mesaj,propunere | TEOLOGUL | Generalitati | 45 | 08.01.2011 12:16:34 |
Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa | mihailt | Secte si culte | 2319 | 30.07.2010 23:36:37 |
un mesaj frumos | The_Fallen | Generalitati | 1 | 14.07.2010 22:22:29 |
|