Poate fi Dumnezeu autorul direct al bolii si al suferintei omului?

[mariamargareta]

În prealabil postat de andreicozia

Nu inteleg, unde era acest inger cind Dumnezeu a fost atacat DIRECT,LA PERSOANA, PE PIELEA LUI, biciuit , crucificat?
Cum de a permis aceasta nelegiuire cind in VT este asa de sensibil la orice "pacat al poporului lui Izrael"

Cum de le-a permis unor netrebnici sa-L atinga?

Care-i semnificatie faptului, ca "numai oasele i le-au lasat intregi"....in rest l-au facut zob, batut zdravan cu ou si cu otet( otet, la propriu)?

Vorbim oare de doi Dumnezei diferiti?

Ce-s cu contradictiile astea evidente ca buna ziua?...si evident explicate cu dibacie ca doar un "avocat" iti explica ORICE :))).
Chiar incep sa ma plictisesc rau de tot!

Nu este vorbe de nici o contradicţie, nici de doi Dumnezei diferiţi, ci de neatenţia ta cu care citeşti Biblia. Îţi reproduc din nou versetul care este cheia înţelegerii neînţelegerii tale:

“Căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească.” (Ieşirea 12, 23)

Această frază face referire la două persoane:
1. Domnul, care "va trece să lovească" Egiptul
2. Pierzătorul, “care intră în casele ca să vă lovească”.
Deci, cine loveşte casele egiptenilor? Domnul, sau “pierzătorul”? În aparenţă Biblia vorbeşte despre amândoi că ar face acest lucru, ceea ce trezeşte consternare în mintea unora ca Andreicozia şi reflecţia pripită: “Ce-s cu contradicţiile astea evidente ca bună ziua?” Tentaţia altora, care au postat pe acest Forum şi au zis că (citez) “ Dumnezeu loveste cu prapad de orice fel atunci cand considera ca asa trebuie” este să-L identifice pe Domnul cu “pierzătorul”, dar Biblia lămureşte foarte limpede că erau două persoane diferite între care este o relaţie de totală subordonare : “Domnul […] nu va îngădui pierzătorului[…]” Aşadar:
- Domnul nu loveşte, chiar dacă Biblia scrie textual (dar la figurat) că “loveşte”;
-Domnul îngăduie ca altul să lovească după voia lui, care nu este neapărat şi voia Domnului (deşi aşa s-ar părea la prima vedere, la o citire superficială);
- “pierzătorul” este cel care loveşte, dar numai după ce primeşte în acest sens o îngăduinţă cenzurată de la Domnul.

O explicitare în acest sens ar fi fost posibilă chiar în textul biblic, dar ea nu s-a mai făcut, deoarece Dumnezeu ştia dinainte că interpretarea ei de către oameni ar fi fost deficitară. Dacă Biblia ar fi spus textual, şi peste tot unde se ivea ocazia, că Dumnezeu îi îngăduie sistematic diavolului să facă prăpăd pe pământ, oamenii ar fi perceput această îngăduinţă ca pe o simplă colaborare, în care Dumnezeu se foloseşte de diavol atunci când doreşte sau are plăcerea de a să face lucruri murdare sau urâte pe pământ. Or, în nici o împrejurare Dumnezeu nu poate fi asociat cu răul de pe pământ, chiar dacă în scrierile Vechiului Testament, din raţiuni strict educative, oamenii îşi comunică unii altora percepţia unui "Dumnezeu al Vechiului Testament" plin de pasiunile omeneşti, printre care gelozia, răutatea selectivă şi setea de răzbunare. În realitate, Dumnezeu este dintotdeauna un Dumnezeu al îndelungii răbdări şi Dumnezeu care "nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”:

“Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? .” (Iezechiel 18, 23)

“Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi!” (Iezechiel 18, 32)
“Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi voi, casa lui Israel?” (Iezechiel 3, 11)

Dacă această afirmaţie repetată este adevărată (şi Scriptura nu poate fi desfiinţată), atunci nici o moarte a vreunei fiinţe de pe pământ n-a avut loc din voia lui Dumnezeu. Deci cel ce aduce moartea este întotdeauna diavolul, şi pentru aceasta el lucrează fie direct, fie indirect prin oamenii ucigaşi de oameni.
Biblia explică într-un singur loc acest mecanism de subordonare îngăduită a voinţei diavolului (care se dovedeşte a fi extrem de greu de înţeles), şi anume în "cartea lui Iov", considerând că acest exemplu este suficient ca să se înţeleagă că este vorba de o relaţie universal valabilă. De aceea, această situaţie este întâlnită şi la moartea lui Iisus. De la început, Iisus este ispitit de diavol ca să-Şi zădărnicească lucrarea Sa de pe pământ (v.Matei 4,1,11). Apoi, Iisus Îşi recunoaşte puterea de a cere să fie ocrotit de moarte de către îngeri, dar nu Se foloseşte de ea (“Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” - Matei 26,53) şi, în fine, Se lasă în voia Tatălui, care îngăduie moartea Sa, din iubirea Sa de oameni: “Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta.” Matei 26,42)

Andreicozia nu înţelege că este vorba de Acelaşi Dumnezeu, dar aflat în situaţii complet diferite. Moartea Fiului Său putea fi teoretic evitată, dar nu mai se putea practic, chiar dacă se voia, fără a se aduce o atingere inacceptabilă proorociilor Scripturii. Dacă n-ar fi fost îngăduită de Tatăl - cu nemărginită durere - moartea Fiului, n-ar fi existat o altă jertfă demnă de mântuire pentru toţi oamenii. Tatăl n-a voit moartea Fiului Său, căci abia atunci ar fi fost un Dumnezeu diferit de El însuşi, Care fusese şi până atunci; dar diavolul a voit-o, căci a zis: “ Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău".”(Matei 4,6). Şi nu numai că a voit-o, dar a şi împlinit-o prin oameni, căci aşa ne dezvăluie Biblia: “Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.” (Luca,22,3)

Semnificatia faptului, ca "numai oasele i le-au lasat intregi" constă în împlinirea proorociei care s-a făcut despre drepţii lui Dumnezeu, iar Iisus a fost cel mai drept dintre ei:

“Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.” (Ps.33,18-19)

Acest lucru îl putea descoperi Andreicozia şi singur, dacă citea cu atenţie Biblia (şi nu plictisit rău de tot, aşa cum singur mărturiseşte):

“Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os".” (Ioan 19,36)