In Constantinopol ,Ultimul Imparat Bizantin doarme ca cei 7 tineri din trecut

[catalin2]

Ca sa continui cu sinodul Ferrara, iata poveste pe scurt. In prima parte a discutiilor au fost Sfantul Marcu si Visarion, ultimul devenind apoi catolic. Dar Visarion a avut doar putine interventii. Sfantul Marcu a raspuns tuturor afirmatiilor eronate catolice, dandu-le clasa cum s-ar zice. Apoi imparatul, vazand ca in felul acesta nu se va putea ajunge la o unire, l-a retras pe Sfantul Marcu de la discutii. S-a ajuns ca, in faza a treia, sa nu mai participe niciun ortodox la discutii, catolicii avand doar lungi prezentari sub forma de monolog.
Chiar si asa, abia la presiunea papei, care nu dorea o unire fara sa fie acceptate toate punctele catolice, s-a ajuns la semnarea documentului sub forma catolica. In final ortodocsii au alcatuit o scrisoare in care spun ca ei recunosc ca Duhul purcede de la Tatal prin Fiul. Papa n-a fost de acord si dupa mai multe insistente au spus si ortodocsii "din" Fiul, ca sa se faca unirea odata.
Abia apoi papa a impus si celelalte puncte pentru a fi de acord cu unirea, adica purgatoriul, recunoasterea primatului, etc. Chiar si imparatul s-a suparat atunci, spunand ca deja au facut destul concesii, acceptand "de la Fiul".

Partizani ai unirii devenisera vreo 4 ierarhi. Acestia au inceput sa gandeasc asa dupa ce catolicii au spus ca nici ei nu fac doua cauze ale Duhului. Atunci ortodocsii partizani ai unirii au spus ca poate catolicii nu cred in fiintarea Duhului de la Fiul, ci doar asa cum este aratat in scrisoarea Sf. Maxim, "prin Fiul" (adica e vorba doar de iconomie, de trimiterea in lume).
Chiar si asa, in cadrul delegatiei ortodoxe s-a trecut la vot. Citez din carte: "În orice caz, curând după îndemnul papal, Isidor şi Vissarion, împreună cu Mitropoliţii
Lakedemoniei şi Mitilenei, veniră la Împărat şi-i spuseră hotărâţi că „dacă el nu doreşte unirea, ei se vor uni fără el.” Declaraţia lor îl impresionă atât de tare pe Împărat, încât porunci Episcopilor să se adune pentru a sta de vorbă.
Atunci s-a votat 10 pentru si 17 impotriva.

Partida latinizantă, văzând ce puţine erau voturile în favoarea unirii, recurseră la alte mijloace. Patriarhul fu convins să-i poftească la palatul său pe câţiva dintre Episcopii potrivnici şi acolo să-i ademenească spre unire. Isidor al Rusiei propuse chiar ca cei ce nu se supun să fie scoşi din Biserică; dar Patriarhul respinse planul ca pe unul ce nu ar fi fost de
folos unirii. În loc de aceasta, Iosif pofti la palatul său pe Mitropoliţii Moldovei, Târnovei şi Amasiei, iar acolo îi mustră cu blândeţe pentru nerecunoştinţa şi neascultarea lor. „De ce nu faceţi ascultare de mine?” spuse Iosif. „Oare nu din chilia mea aţi ieşit? Oare nu eu v-am
ridicat la cinul de Episcopi? Atunci de ce mă trădaţi? De ce nu urmaţi părerea mea? Apoi, ia gândiţi-vă, puteţi voi oare judeca mai bine decât alţii asupra dogmelor? Ştiu şi eu la fel de bine ca oricare altul ce anume au învăţat Părinţii.”
Slobozindu-i, Iosif îi sfătui să urmeze părerii sale, pe care le făgădui să o desluşească mai deplin la următoarea şedinţă. Patriarhul avu o întâlnire şi cu Marcu, implorându-l în numele tuturor Sfinţilor şi de dragul amintirii tatălui său să se învoiască la unirea cu Biserica Romei.
Între timp Împăratul, cu tot felul de făgăduieli, izbutise să-i câştige pentru cauza sa pe câţiva Episcopi şi pe trimişii din Trapezunt şi Moldova, şi chiar îl făcu să şovăie pe Mitropolitul Kizicului dăruindu-i o anume moşie la care râvnea. În acelaşi timp Isidor pregăti un strălucit ospăţ pentru câţiva Mitropoliţi, între care cei ai Melenicului, Dristrei şi Dramei şi,
la masă, dobândi învoirea lor pentru unire.

Apoi s-a redactat documentul prin care ortodocsii spuneau ca ei spun ca Duhul purcede din Tatal prin Fiul. Asadar chiar si dupa acceptarea unirii ortodocsii nu vroiau sa primeasca si inavatura gresita catolica.