Noi

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Silencer

Dar sunt de acord cu multe spuse aici, cum sa ma rog pentru multi altii, cand eu singur ma inec in pacat ? Cand eu singur zac in lene, ca nici dimineata macar nu ma pot scula la rugaciune? M-am cam straduit candva sa ma rog pentru altii, uitand de pacatele mele, si bine nu a ieshit...

Ideea este ca noi, cei din Biserica, ne straduim sa ne mantuim de pacate luptand, ridicandu-ne, cazand si ridicandu-ne si tot asa mereu. Ideea pe care vreau sa o subliniez este ca aceasta lupta cu vrajmasul nu trebuie dusa singuri, ci impreuna. Rugaciunile noastre trebuie sa se suie catre Dumnezeu impletite ca firisoarele care alcatuiesc o funie groasa si rezistenta (cum am gasit scris undeva). Pentru ca nici cel rau nu lucreaza de unul singur; noi suntem luptati din toate partile de multe duhuri, care devin astfel foarte puternice. De aceea si noi suntem chemati sa fim impreuna una in Hristos (in rugaciune si prin Sfanta Euharistie), caci altfel suntem slabi. Doar in Biserica ne putem intari si ridica mai intai catre normalitatea mantuirii si apoi, dupa vointa noastra si cu ajutorul harului, si mai sus catre asemanarea cu Hristos.

De aceea cred ca este vital sa constientizam acest lucru grav si fundamental: sa ne mantuim unii pe altii, unii prin altii, intotdeauna impreuna, nu separati de ceilalti. Scopul celui rau este la urma urmei sa ne desparta, sa ne dezbine si sa ne robeasca vointei lui pervertite si corupte.

[Marius22]

Eu nu concep ca poate exista egoism, in sensul real, in rugaciune. Daca exista, nu o mai putem numi astfel, ci orice altceva.

Dumnezeu nu vrea ca noi sa ne rugam doar din punct de vedere gramatical la persoana I plural si nu la singular.

Vrea insa ca la modul existential sa traim nu la "singular", ci la "plural". Nu ca indivizi, ci in calitate de persoane deschise comuniunii.

[windorin]

În prealabil postat de Silencer

M-am cam straduit candva sa ma rog pentru altii, uitand de pacatele mele, si bine nu a iesit.

Este nevoie ca mai intai sa dobandim noi asezarea interioara si rugaciunea staruitoare.

Parintii se retrageau mai intai in singuratate... si abia mai apoi, la chemarea lui Dumnezeu, ei ieseau spre oameni si spre ucenici.
Cam asa cred ca trebuie sa fie si cu rugaciunea.

Reamintesc faptul ca rugaciunea curata nu are cum sa fie egoista.
Cand zic: "Doamne, lumineaza'mi intunericul." Oare poate fi vorba de egoism?!
Cand voi fi dobandit mintea luminata, atunci voi putea sa ajut cu rugaciunea, cu cuvantul si cu fapta si pe ceilalti.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Marius22

Eu nu concep ca poate exista egoism, in sensul real, in rugaciune. Daca exista, nu o mai putem numi astfel, ci orice altceva.

Dumnezeu nu vrea ca noi sa ne rugam doar din punct de vedere gramatical la persoana I plural si nu la singular.

Vrea insa ca la modul existential sa traim nu la "singular", ci la "plural". Nu ca indivizi, ci in calitate de persoane deschise comuniunii.

Dumnezeu , cu siguranţă ne cunoaşte cu mult mai bine, decât ne cunoaştem noi înşine , căci imaginea noastră , creată de noi este de multe ori subiectivă . O rugăciune "egoistă"e un păcat în plus , şi oricum e rostită degeaba !