Sa nu judecam, caci toti suntem pacatosi!

Sa nu judecam? Ce simplu este!...
Fiecare dintre noi e constient de asta si fiecaruia i se spune mereu si mereu acelasi lucru, dar de facut... Cati dintre noi, in viata de zi cu zi reusim sa ne inabusim reactia de respingere pentru un om lipsit de caracter, certat cu toate legile moralei? Sunt oameni care, pentru a-si atinge scopurile sunt in stare de orice, de linguseli si santaj, de mita si constrangeri grosolane... Ii cunoastem si nu ne putem stapani de a nu-i judeca, in loc sa ne rugam pentru ei! Dar reusim asta? Cati dintre noi ne amintim nu neaparat in timpul zilei, dar macar seara la rugaciune, de cei care ne fac tot felul de sicane si sa ne rugam pentru sanatatea lor, fara de care, mantuirea noastra ar fi intre paranteze...
Cu totii ne dorim mantuirea, dar la multi am observat ca si-au luat sfintenia in serios. Din pacate, atat timp cat nu reusim sa ne stapanim pornirile impotriva altora, suntem demi de mila.
Ca sa nu fii judecat, ar trebui sa te nasti din nou, sa nu te cunoasca nimeni, sa nu stie nici cine esti, nici de unde vii, nici ce pacate ai pe suflet. Dar... pe cine ajuta aceasta schimbare de identitate? Pe cel ce judeca? Nu. El a fost si a ramas un natang si un ratat al propriei mantuiri. Pe cel ce si-o schimba? Pai fugind de propria cruce, este ca si cum ar refuza sa se prezinte la examenele mantuirii, numai fiindca unii dintre "colegi", poleiti din belsug cu smerenia de fatada, il privesc cu ostentatie si il arata cu degetul...
Daca fiecare dintre noi am indrazni sa tragem de manecuta pe cel ce judeca, daca fiecare dintre noi am simti durerea pe care-o traieste cel caruia i se arunca vorbe grele din razbunare sau prostie, daca fiecare user al acestui forum ar incerca sa se solidarizeze, nu cu X sau Y fiindca nu de "bisericute" ducem lipsa, ci de duhul blandetii, si sa ne desavarsim pe noi insine facand apel la pace si bun simt, forumul asta ar fi ceea ce de fapt fiecare dintre noi isi doreste, dar NU SE IMPLICA.
E adevarat, unii au o cultura religioasa foate bine pusa la punct, altii orbecaie in intuneric, iar altii cred ca stiu tot. In principiu toti suntem la fel. Avem zile cand suntem "pe dinafara" si zile cand suntem pe subiect. Doua lucruri insa trebuiesc evitate cu aceiasi perseverenta: aprecierea unora (uneori laudele ne fac mult mai mult rau decat critica); si observatiile legate de om si nu de subiect. Daca reusim sa facem o regula din asta, multe dispute ar disparea si poate am invata mai lesne sa iertam ca si noi la randul nostru sa meritam iertarea celorlalti!

Cred ca ar trebui sa luptam si cu mandria noastra. Spun acest lucru, pentru ca s-a intamplat de multe ori ca sa vina reactii neprincipiale la citate din Sfintii Parinti, adresate aceluia care ii citeaza, de parca noi am fi Sfintii Parinti.
Din punctul meu de vedere, citatele din Sfintii Parinti sunt un raspuns si la propria noastra nedumerire, la care am gasit un raspuns in aceste scrieri. Pentru mine un asemenea raspuns este cel mai corect, fara a-mi apartine, dar care ma reprezinta.

Catre o nastere noua tindem cu totii, care vrem sa ne schimbam in bine; o nastere de sus. Si tocmai in acest sens scriem aici, ca sa invatam mai repede drumul spre mantuire; caci de la cine sa inveti mai bine, daca nu de la duhovnic si de la Biserica si Sfintii Parinti?!?
Ori, sa ne imaginam ca cineva ne pune o intrebare, de genul:

- Care e drumul spre locul X? La care ii raspunzi, uitandu-te pe harta:
- Drumul acesta se infunda, dar mergi pe a doua la dreapta si apoi tot inainte. La care primul raspunde:
- A, faci pe desteptul, dar tu nu iti vezi barna din propriul ochi? Etc.

Evident ca aici se intrerupe comunicarea. Ori comunicarea trebuie sa existe, daca vrem sa invatam ceva. Daca credem ca le stim pe toate si nu mai avem nimic de invatat, atunci nu mai e nimic de facut.
Scriu acestea, caci "judecata" de multe ori este doar inchipuita, pentru a ucide dialogul dintre cei aflati in acelasi duh.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Cred ca ar trebui sa luptam si cu mandria noastra. Spun acest lucru, pentru ca s-a intamplat de multe ori ca sa vina reactii neprincipiale la citate din Sfintii Parinti, adresate aceluia care ii citeaza, de parca noi am fi Sfintii Parinti.
Din punctul meu de vedere, citatele din Sfintii Parinti sunt un raspuns si la propria noastra nedumerire, la care am gasit un raspuns in aceste scrieri. Pentru mine un asemenea raspuns este cel mai corect, fara a-mi apartine, dar care ma reprezinta.

Catre o nastere noua tindem cu totii, care vrem sa ne schimbam in bine; o nastere de sus. Si tocmai in acest sens scriem aici, ca sa invatam mai repede drumul spre mantuire; caci de la cine sa inveti mai bine, daca nu de la duhovnic si de la Biserica si Sfintii Parinti?!?
Ori, sa ne imaginam ca cineva ne pune o intrebare, de genul:

- Care e drumul spre locul X? La care ii raspunzi, uitandu-te pe harta:
- Drumul acesta se infunda, dar mergi pe a doua la dreapta si apoi tot inainte. La care primul raspunde:
- A, faci pe desteptul, dar tu nu iti vezi barna din propriul ochi? Etc.

Evident ca aici se intrerupe comunicarea. Ori comunicarea trebuie sa existe, daca vrem sa invatam ceva. Daca credem ca le stim pe toate si nu mai avem nimic de invatat, atunci nu mai e nimic de facut.
Scriu acestea, caci "judecata" de multe ori este doar inchipuita, pentru a ucide dialogul dintre cei aflati in acelasi duh.

Bine punctat ! Gândurile de sunt lăsate la voia întâmplării, mult rău fac , crează acele idei preconcepute , că X sau Y , gândeşte nu ştiu cum, că ne şicanează, ne judecă, ne tulbură , ne vrăjmăşeşte , sau mai ştiu eu ce ! Acceptăm doar monologul, ne este frică de "polemici", nu acceptăm decât ideea noastră, nu suportăm alt cuvânt, altă "judecată", alt raţionament, şi atunci mă întreb , ce vrem până la urmă ? Laude, linguşeli , vorbe mieroase , aplauze , sau aflarea unui adevăr cât mai apropiat de realitate ? Mulţi scriu şi fug apoi , nesuportând adevărul , se văicăresc, se simt şicanaţi , persecutaţi , vrăjmăşiţi . . . Mintea de este robită mândriei fără margini , nu are cum să funcţioneze normal, căci vede totul distorsionat, iar ce-i bun îl vede rău , ce-i drept îl vede strâmb , şi aşa mai departe . Da, Anca, avem nevoie de dialog, nu de monolog, nu postăm doar de dragul de a posta ( gen articol de gazetă) , ci pentru a învăţa unul de la altul . Atâta timp cât nu învăţăm să ne suportăm şi urmăm doar "jocurile de culise" şi ne văicărim ca babele că suntem judecaţi, şicanaţi , sau mai ştiu eu ce, ne pierdem timpul de pomană aici , scriind doar de drgaul "deşteptăciunii noastre". . . !

[Noesisaa]

Sfat primit de la un preot: problema nu este ca judecam, oamenii fac greseli evidente si nu este bine sa stam cu capul in nisip si sa le ignoram sau sa acceptam orice in numele unei iubiri prost intelese. A corecta/indrepta pe cel care este in greseala este una dintre faptele milei sufletesti, nu?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Noesisaa

Sfat primit de la un preot: problema nu este ca judecam, oamenii fac greseli evidente si nu este bine sa stam cu capul in nisip si sa le ignoram sau sa acceptam orice in numele unei iubiri prost intelese. A corecta/indrepta pe cel care este in greseala este una dintre faptele milei sufletesti, nu?

"Să nu judeci!" nu înseamnă să nu faci judecăţi morale, ci să nu apreciezi starea sufletului cuiva. Despre această confuzie pe care o întâlnesc frecvent am scris un articol pe blogul meu religios: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...-sa-nu-judeci/

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Să nu judeci!" nu înseamnă să nu faci judecăţi morale, ci să nu apreciezi starea sufletului cuiva. Despre această confuzie pe care o întâlnesc frecvent am scris un articol pe blogul meu religios: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...-sa-nu-judeci/

Mi-am aruncat o privire asupra articolului tau si mi-a placut. Indraznesc sa citez pe-aici cateva pasaje si eventual sa si comentez ceva, asa... ca sa ma... bag in seama!...

Noi, de fapt, nu ştim dacă sufletul cuiva este viu sau mort pentru Dumnezeu, adică nu avem acces, aşa cum numai El are, la “nucleul interior” al aproapelui nostru. Despre cutare vecin, care o viaţă a trăit în beţie şi desfrâu, noi nu ştim dacă mai este sau nu în stare harică ori, dacă deja a plecat dintre noi, nu ştim şi nici nu putem şti dacă s-a mântuit ori dacă este damnat. Tot ceea ce ştim, de fapt, este că adeseori s-a îmbătat şi adeseori şi-a înşelat nevasta. Las la o parte posibilitatea frecventă în care, de fapt, nici asta nu ştim cu adevărat. Cât de des ne bazăm pe probe parţiale, întregite prezumpţios de imaginaţia noastră, pe mărturii indirecte ori pe “gura lumii”, din cauza înclinaţiei spre judecata temerară pe care o avem la adresa aproapelui! Să presupunem că am văzut chiar cu ochii noştri şi în mod repetat faptul că vecinul este atât beţivan, cât şi fustangiu şi nu există nici un dubiu aici. Oare putem noi trage, din asta, concluzia că este în stare căzută ?
(...)
Nu putem şti, nu trebuie să judecăm. Dar chiar şi dacă a auzit Legea şi a respins-o, sfidându-L pe Dumnezeu şi Biserica Lui, poate că s-a căit în ultimul ceas al vieţii şi poate că şi lui, precum tâlharului din dreapta, Domnul i-a spus “Astăzi vei fi cum Mine în rai!”.
(...)
“A nu judeca” nu înseamnă a confunda patima cu virtutea. “A nu judeca” nu înseamnă că hoţia este alceva decât hoţie şi nu înseamnă că acela care face hoţii este altceva decât un hoţ. Nu am dreptul ca, în numele principiului “să nu judeci”, să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă ziuă… Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat “să nu îl judec”.

Poate ca articolul ar fi trebuit citat in intregime, dar am indraznit sa scot ceea ce am considerat eu esential. Nu-mi sta in obisnuinta sa aduc laude, dar aici nu ma pot abtine sa nu apreciez maiestria cu care ai punctat exact nuanta care se cere in aceasta "judecare a aproapelui". Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.
Cat despre sfaturile de bun simt pe care incerci sa le dai, tocmai in numele acelei iubiri de care vorbesti, ajungi sa-ti blestemi zilele in care ai avut proasta inspiratie de a crede ca rezolvi ceva! Si toate astea, daca s-ar intampla la oameni certati cu biserica, dar din pacate nu! Despre iertare nu poate fi vorba; esti urmarit, haituit, nici nu postezi tu bine ceva, ca el trebuie sa fie acolo cu parerea lui extrem de importanta si indispensabila. Mereu arogant, mereu malitios, cu tirul indreptat asupra ta, care esti un damnat, un ratat, un ratacit incurabil, in opinia lui de om cu mare responsabilitate asupra mantuirii celorlalti.
Iti spui mereu ca-i bine-asa, fiindca astfel reusesti sa te calesti in rabdare, dar parca ai vrea si tu sa ai parte de un pic de liniste si de intelegere. Nu conteaza ca tu il ignori: pentru el, tu esti obiectul muncii lui si nu te-ar ignora pentru nimic in lume, iar numele lui nu lipseate niciodata din lista celor care "te viziteaza". Pentru ca are inima impietrita si nu se lasa pana nu isi distruge adversarul care a ajuns sa-i fie dusman doar fiindca n-a inteles niciodata desi aude la fiecare Sf. Liturghie ce inseamna:
*Înger de pace, credincios îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem!
*Milă şi iertare de păcatele şi de greşealele noastre, la Domnul să cerem!
*Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem!
*Cealalta vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocainta a o săvârşi, la Domnul să cerem!
*Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, fără ruşinare, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşată Judecată a lui Hristos, să cerem!
...
*Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa, cu pace a o aduce!
Din pacate ni se intampla sa ne inselam datorita unor aparente si sa spunem in sufletul nostru: "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!" Eu cred ca trebuie multa bagare de seama atunci cand cineva accepta mustrarea si si-o insuseste, sau prefera doar sa mustre, dar niciodata sa ierte si sa-si ceara iertare! Iar cel ce nu-si cere iertare (decat din complezenta, incredintat fiind ca el si doar el este indreptatit sa judece) cred eu ca este departe de a-si merita numele de adevarat crestin.

În prealabil postat de OmuBun

Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.

Dar nu trebuie sa te superi, frate! Acestea nu sunt decat ispite, pe care Dumnezeu le permite ca sa ne incerce rabdarea si alte virtuti pe care credem ca le-am capatat.

Citeam aseara o carte cu interviul Pr. Proclu. Acesta a intrat de copil in manastire si toti radeau de el. Parintele lui duhovnic l-a invata sa rada el mai mult decat ceilalti de "defectele" care ii faceau pe ceilalti sa rada. Poate nici nu le avea, dar stii cum sunt oaemnii... Urmand sfatul, de atunci nu a mai ras nimeni, caci nu mai avea nici un haz!
Si cand am fost la cuviosia sa, nu a scapat ocazia sa se "injoseasca" prin tot felul de afirmatii, pe care cu totii le-am luat drept dovada a marii lui smerenii. Un om mic de statura, dar ce MARE OM!

Sa ne folosim de aceste lectii de viata, in loc sa ne suparam, ca sa ne transformam dupa placul Domnului. Daca scapam aceste ocazii, va trebui sa nadajduim ca exista un purgatoriu pentru toate urmele pacatelor noastre, pe care nu le-am luat in seama cand ne-au fost aratate de cate un deget binevoitor indreptat inspre noi.

Si iarta-ma te rog si pe mine, frate, ca si eu am suferit si sufar de aceasta boala...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Noesisaa

Sfat primit de la un preot: problema nu este ca judecam, oamenii fac greseli evidente si nu este bine sa stam cu capul in nisip si sa le ignoram sau sa acceptam orice in numele unei iubiri prost intelese. A corecta/indrepta pe cel care este in greseala este una dintre faptele milei sufletesti, nu?

Exact, dar vezi tu, "unii"consideră atac la persoană , îndrăzneală, obrăznicie , lipsă de înţelegere şi de iubire, bla blauri arhicunoscute ce se transformă în "reclamaţii "şi plângeri nesfârşite despre tupeul de a îndrăzni în a răspunde . Exemple avem şi pe aici de cei ce se autoconsideră buni de la cap la codă . . . !

Depinde ce sistem de referinta folosim in judecarea situatiilor.

Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (Ioan, 5, 30)
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-atrimis pe Mine. (Ioan 8, 16)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Depinde ce sistem de referinta folosim in judecarea situatiilor.

Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (Ioan, 5, 30)
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-atrimis pe Mine. (Ioan 8, 16)

Depinde ce sistem de referinţă folosim în judecarea situaţiilor . . . Corect !