Teologul cu diploma

[Fani71]

În prealabil postat de George.m

Prin termenul teolog intelegem, de regula, specialistul in teologie. Si socotim ca un specialist in teologie e cel putin licentiat in teologie. Prin diplomele sale (de licenta, de masterat, de doctorat) acesta dovedeste ca e teolog. Iar daca notele pe care le-a obtinut la examene sunt mari, inseamna ca e un teolog bun.

Dar in invatatura sfintilor parinti, teolog e cel ce se roaga cu adevarat, nu cel cu diploma. Nu-i suficient sa ai cunostinte teoretice vaste din domeniul teologiei pentru a fi numit astfel. Sau, mai bine spus, te poti numi teolog chiar analfabet fiind. Pentru ca teologia autentica (vorbirea de Dumnezeu) se naste din experierea lui Dumnezeu, din viata in Duhul Sfant.

Referitor la asta, spunea Parintele Sofronie Saharov:

"Cuviosul Siluan a devenit teolog nu in intelesul carturaresc al cuvantului, adica purtand diploma de seminar, sau din academie, sau asa ceva. Nu! - Ci in intelesul in care teologia este starea omului ce traieste din Dumnezeu si in Dumnezeu. Si Dumnezeu lucreaza in el, si el viaza in Dumnezeu.

Intr-o zi m-am intalnit aici, pe drumul manastirii noastre, cu un om care zicea ca primise titlul de doctor in teologie. Si eu i-am raspuns: Ce vreti, aceasta pretuiste mult in lumea noastra intunecata.

Si la ce ne-au dus aceste scoli? - Am dobandit niste fiinte standard ce vorbesc despre lucruri pe care niciodata nu le-au trait. De unde intunericul acesta in Biserica noastra? "

Sigur, are dreptate p. Sofronie. Si da, teologul este cel care se roaga, dar sa nu uitam si partea a doua: sunt folositoare si cunostiintele pe care le adunam din carti si de la altii.
Ar trebui, in mod ideal, sa se imbine. Si sf. Siluan citea Biblia si scrierile parintilor, si se ruga cu psalmii, ca orice calugar.. nu?

Jung are o vorba care se potriveste: cuvintele valoreaza ceea ce te fac sa traiesti (traducere cam neindemanatica). Daca cuvintele pe care le adunam ne fac sa crestem si calitativ, nu numai cantitativ, atunci vor fi cu adevarat roditoare.
Sau altfel spus: cuvintele trebuie sa fie ca niste graunte puse in pamant, nu adunate in hambare. (poate si la asta se refera parabola cu bogatul care facea planuri de viitor)
Nu cred ca este bine, draga Zaharia, sa desparetim functiile de teolog si calugar. Ar trebui mai degraba sa ne straduim sa le unim.

In ultima vreme imi pun mereu intrebarea cum anume putem transmite altora (copiilor si adolescentilor mai ales) credinta, si in general, orice lucru bun.
Credf ca putem transmite numai ceea ce 'ne face sa traim' pe noi, si atunci cand ii iubim, cand nu ii vedem ca pe niste persoane exterioare si indiferente. Cand ii ascultam si ne intereseaza cine sunt, ce simt, ce gandesc, chiar daca sunt departe de tot de ceea ce consideram noi bun.

Cred, totusi, ca a ciuti si a asculta ce au altii de spus poate folosi foarte mult.
Eu inca mai simt o dragoste, un dor, un entuziasm cand ma gandesc la unele carti pe care le-am citit sau le citesc; cred ca este aici mai mult decat acumulare teoretica, este si un fel de traire.

Sigur, sunt tot numai vorbe..