Biserica Crestina Universala

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovivi

''Adame, Adame, unde eşti?'', iată o întrebare foarte grea... adică ''Omule, unde eşti?'', şi aceasta este întrebarea!

Şi ce mai este de spus? Sau pentru ce şi unde să se mai ascundă un om cinstit şi frumos dacă nu pentru gLumea necurată în gLumea necurată şi distractivă... Şi apoi restul e tăcere... ''Şi mut vei rămâne Adame până în ziua în care...'', parcă aşa se pricep scripturile... Şi ce ai mai avea de spus? Iarăşi aceleaşi scuze şi acuze peste acuze ca să te dezvinovăţeştii să furi şi să minţi prin tot felul de sofisme sofisticate? Stai liniştit în banca ta şi învaţă să te pocăieşti, măi Omule, căci Împărăţia Cerurilor s-a apropiat.

Păi Doamne, m-a învățat cineva foare lung şi frumos la piele, ce se strecoară foarte uşor, un plan scurt, că cică e mai bine să dai lecții decât să asculţi...

Adică după ce am mâncat din mărul cunoştinţei ...şi a răului, că m-a pus dracool să ascult de femeia pe care mi-ai dat-o, mi s-au deschis ochiişorii priceperii şi am ajuns la mintea românului cea de pe urmă, la sfatul ăla tradiţional, la concluziuniunea că cică:

e mai bine să dai lecţii... de tras cu ochiulhul, decât să asculţi...

adică nu ştiu, să asculţi... chiar toate bârfele?

Că dacă mă rog de Tine nu ştiu ce se întâmplă, parcă-i o fatalitate şi un superstiţ, dar mă copleşesc toate nevoile de avere instantaneu, şi disper şi deznădăjduiesc arătându-ţi şi Ţie mereu ce nevoie uriaşă am eu de bani... şi e chiar o tragedie când mă gândesc la câtă nevoie are omul pe care l-ai făcut numai de bani şi bani şi bani... şi deci sunt deadreptul copleşit şi strivit de atâtea nevoi umane, şi mi-e frică... deci iată că sunt chiar o victimă, aş zice... o victimă vrednică... au doară nu sunt toate victimele vrednice?.. şi deci femeia mi-a cerut bani şi eu am luat din banul pe care mi l-a dat... gLumea... care urma să fie, şi l-am păpat, că mi-am luat o sticlă de vin pe care l-am băut.

Şi acuma ce să fac? Iată-mă-s: dau lecţii.
Lecţii despre cuum se pot aduna scaieţi din tufişuri, ba cu haina sfântă... ba cu mintea, ba cu inima, ba cu sufletul. Că trupul mi-e plin ochi.

Dar, mă iartă Doamne că Tu pe toate le ştii şi vezi bine că eu nu ştiu unde sunt, unde mă aflu, şi nici ce fac... nici măcar acum, după 7500 de ani... nu ştiu... nici cine mă telecomandă ca să adun mereu spini şi scaieţi din tufişuri... cu care să-ţi împodobesc Ţie fruntea iar şi iar, şi nici să Te ascult... NU ŞTIU! şi pace... nici măcar acum după 2000 de ani de învăţătură primită direct din gura Ta.

...decât iată parcă ţiu minte ceva, mai ţiu minte: că nu e bine ca să fie omul singur, nu e bine Doamne, aşa cum ai mărturisit, pe Crucea cu care te-a împodobit omul, adică eu Doamne.