![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Citat:
Imaginea aceasta a cântăririi este împrumutată din religia Egiptului, unde Osiris cântărea cu o balanță inima defunctului să vadă în ce categorie încadrează sufletul. Însă Dumnezeu mântuiește în virtutea sângelui răscumpărător al lui Iisus și nu după faptele noastre bune. Oricât de multe ar fi acestea, ele nu ne conduc la mântuire; meritul este doar al lui Hristos care a pregătit și faptele noastre bune în care să umblăm dacă ne încredem în El (Efes. 2,10). Faptele noastre bune sunt doar dovada că-L iubim pe Hristos și păzim Legea Lui (Ioan 14,21). În aceste condiții se face judecata. Să se stabilească dacă cel ce s-a declarat creștin a trăit într-adevăr credința adevărată (din care bineînțeles nu lipsesc faptele credinței), respectiv pentru cel necredincios de ce a respins harul salvator al lui Hristos. Această judecată ține cont nu doar de fapte, ci și de gânduri și intenții, de folosirea oportunităților puse la dispoziție omului pentru salvarea lui. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
“Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor” (Apoc., 5, 8). sfintii se roaga pentru noi si sunt ascultati de Dumnezeu (Fac., 20, 7 ; Iov, 42, 8; I Regi, 7, 9 ; Ier., 15, 15; Iacov, 5, 16-17; Apoc., 8, 3-4). Noi nu ne rugam pentru cei care au facut pacate impotriva Duhului Sfant, caci acestora nu li se iarta nici in lumea aceasta, nici in cealalta (Matei, 12, 31). “Deci, rogu-te, mai intai de toate, sa faci cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii” (I Tim., 2, 1). Sfantul apostol Iacov spune: “Marturisiti-va unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (5, 16). Sfantul apostol Pavel cere sa se faca rugaciune si pentru el (Efes., 6, 19). Citat:
__________________
AMIN! Intru Imparatia Ta cand vei veni, pomeneste-ne pe noi Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta! |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Sfânta Scriptura ne arată că „dragostea nu cade niciodată”' (I Cor. 13, 8), deci manifestarea dragostei nu poate fi oprită de moarte.
Cei care tăgăduiesc folosul rugăciunilor pentru morți, tăgăduiesc, de fapt, porunca iubirii față de Hristos, căci dragostea față de cineva nu se oprește la piatra mormântului, după cum ne arată clar însăși Sfânta Scripturã, când relatează venirea femeilor mironosițe la mormântul Domnului. Evangheliile ne arată cum Domnul a ascultat și a îndeplinit dorința celor care s-au rugat pentru cei morți: învierea fiicei lui Iair (Luca 8,41), și învierea lui Lazăr (Ioan 11, 21-22). În Vechiul Testament, David prorocul și poporul care era cu el „au plâns și s-au tânguit, și au postit până seara după Saul și după Ionatan, după poporul Domnului și după casa lui Israel, care căzuse de sabie”' (II Regi 1, 11-12). Tobit îl îndeamnă pe fiul său: „'Fii darnic cu pâinea și cu vinul la mormântul celor drepți!” (Tobit 4, 17).
__________________
AMIN! Intru Imparatia Ta cand vei veni, pomeneste-ne pe noi Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta! |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
"Și dragostea lor, ura lor și pizma lor a pierit de mult și nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare." (Ecl.9,6) Citat:
Tobit este tot carte apocrifă. Verificați lista din linkul ortodox ce l-am dat mai sus. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Citat:
Normal sunt apocrife daca va da peste cap teoria...
__________________
"În zadar se numește creștin acela, care nu are dovadă sensibilă că Harul lui Dumnezeu sălășluiește în el" - Sf. Simeon Noul Teolog |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
"Conform învățăturilor bisericii acestea pot fi citite pentru edificarea personală dar nu au autoritate asupra doctrinei." |
|
#7
|
|||
|
|||
|
si cu toate astea al tau frate de credinta, vasinec, se folosea de apocrife pentru a-si sustine teoriile. cine va mai intelege si pe voi?
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Te rog dă-mi un link, că parcă nu te-aș crede...
|
|
#9
|
|||
|
|||
|
cauta postarile lui si convinge-te.
|
|
#10
|
|||
|
|||
|
Citat:
P.S. Sunt "vasinec". |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Nervul laringial si viclenia lui Richard Dawkins | flying | Teologie si Stiinta | 88 | 23.09.2011 19:24:40 |
| Minciuna si viclenia | maria40 | Generalitati | 68 | 22.06.2011 23:13:56 |
| Nu mai raspunde-ti sectantilor | ionut stefan | Secte si culte | 146 | 15.03.2011 10:23:38 |
|
|