Manstirea cu copii

[AlinB]

În prealabil postat de Marius22

Si pe mine ma contrariaza oarecum cazul Manastirii Banceni si al altora cu aceeasi activitate. Este cert faptul ca monahismul ortodox este orientat exclusiv pe rugaciune, pe linistire, si mai putin pe astfel de actiuni sociale. Asta ne arata istoria monahismului rasaritean.

Pe de alta parte, inevitabil monahismul ia chipul lumii, sub anumite aspecte. Vremea parintilor pustiei a cam trecut. Acum avem manastiri cu televizor, internet, parinti care au parte de multa "iconomie" din partea staretilor. Decat un monahism "caldicel", ma gandesc ca mai de folos este, in acest caz, ca monahii sa se implice macar in activitatile sociale.

Chiar vremurile pe care le traim fac sa se contureze un nou tip al monahismului ortodox, axat pe "linistirea" si alinarea semenilor, avand ca temei insasi esenta crestinismului, slujirea concreta a aproapelui.

Ma gandesc totusi ca nu numai mirenii vor trebui sa auda la Judecata, "Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine", ci si monahii. Este o simpla parere.

In primul rand, asa cum s-a spus deja, monahismul este bazat pe ascultare.

Nici un monah nu poate face ceva de capul lui pentru ca asa simte, sa adune copii de pe strazi sau mai stiu eu ce fel de acte caritabile.
Daca ar fi simtit nevoia sa duca o astfel de viata, putea f. bine sa ramana in lume sa-si faca o familie si sa infieze copii abandonati.

Daca unele manastiri au aprobare pentru acte de caritate de acest gen, lucrurile astea se fac cu binecuvantare sau sunt cerute de catre Episcop.

In al doilea rand, si poate cel mai important, este un alt aspect.

Pentru ca multi nu traiesc de fapt crestinismul ci doar urmeaza un ritual, nu pot intelege nici monahismul.

O manastire este daca vreti un fel de spital, scopul este acela de a aduna oameni care sunt bolnavi spiritual si a face din ei, in timp si pe cat si acolo unde este posibil, doctori pentru alte suflete.

Aceasta este o munca uriasa, pe care cei care traiesc crestinismul doar superficial si nu ca pe o lupta crancena cu pacatul, nu o vad si probabil nu o inteleg nici daca li se vorbeste despre ea.
Aceasta munca este colosala si pur si simplu nu mai lasa loc, pentru altceva exterior.

Mai ales ca traiul in manastire nu este cum isi inchipuie unii, motaiala in biserica si masa de trei ori pe zi. De multe ori implica f. multa munca fizica, slujirea altor frati cu probleme, pelerinilor, studiu, etc.

Locurile unde se desfasoarea totusi acte de caritate de care s-a vorbit, in cadrul Bisericii nu sunt (si nu e normal sa fie) manastiri propriuzise ci centre separate eventual deservite intr-o anumita masura de calugari/calugarite cu o calificare (nu ma refer neaparat la cea formala) adecvata.

Asa ceva nu este la indemna oricui, nici mirean, nici calugar.