De ce mintim?

[George.m]

În prealabil postat de Delirul

nu minciuna in sine este rea ci scopul ei. Sunt si minciuni bune cum ar fi atunci cand cineva ascunde pe altcineva, vezi perioada comunista sau domnia nazista, s-au facut de altfel si foarte multe filme despre cea din urma. Un doctor milos daca vede ca pacientul are o boala mai grava nu-i spune din start gata ai o boala foarte grava si sansele sa te insanatosesti sunt minime ca sa-l sperie. Atunci cand minti pentru a lua apararea cuiva, astfel incat nu cel care a gresit ci tu sa fii invinuit pentru greseala aceluia. Si mai sunt si alte exemple.

Asa este. Omul poate minti fara a pacatui, daca face asta intr-un scop pozitiv. Dar trebuie sa aiba grija ca minciuna sa nu-i devina patima, sa nu fie cuprins de duhul ei.

"Cand ne vom curati cu totul de minciuna, vom putea sa o folosim si pe ea, dar cu frica, daca o cere momentul. Nu cunoaste pruncul minciuna si nici sufletul izbavit de viclenie. Cel veselit de vin spune, fara sa vrea, adevarul in toate. Si cel beat de strapungerea inimii nu poate minti.

Precum in toate patimile cunoastem deosebiri de vatamari, asa si in minciuna. Caci alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei si alta a celui ce minte neamenintat de vreo primejdie. Unul a mintit pentru desfatari, altul pentru pofta de placeri; altul, ca sa dea celor de fata prilej de ras; altul, ca sa intinda o cursa fratelui si sa-i faca rau.
Minciuna din frica de chinurile stapanitorilor se sterge; dar e desfiintata cu totul de multimea lacrimilor. " (Sfantul Ioan Scararul).