![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Doresc sa va asigur ca un (adevarat) teolog crestin ortodox cunoaste invatatura Sfintei Scripturi despre: suflet, spirit, duh, conform teologiei Sfantului Pavel (si implicit a Sfintilor Parinti).
Doar omul are în el și principiul vieții duhovnicești (prin sufletul spiritual și nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om), astfel, Sfântul Pavel vorbește în cazul omului despre “despărțitura sufletului și duhului” [1] arătând că, deși sufletul și spiritul omului sunt din aceeași substanță, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit și “duhul minții” [2] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru și sufletul vostru și trupul vostru să se păzească” [3] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce țin de sufletul nostru spiritual (cugetul minții, gândirea, rațiunea), precum și sentimentele; și de asemenea și trupul trebuie ferit de orice întinăciune. Reținem că pentru om, duhul și sufletul nu sunt nicidecum două entități deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au și animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh și de a-I deveni sălaș. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligență, rațiune (partea superioara a lui pnēuma și cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) și sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc. Tot Sfântul Pavel spune că „sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este și trup duhovnicesc. Precum și este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață»” [4]. Terminologia paulină trebuie citită și înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât și cele ale animalelor, care deși este din aceeași materie, este diferita ca aspect în funcție de specie, carnea fiecărei specii (om, pești, păsări, animale) având particularitățile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor și pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci și de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu. [1] Evrei 4,12. [2] Efeseni 4,23. [3] I Tesaloniceni 5,23. [4] I Corinteni 15,40-45. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dorec sa preciez ca este exact dogmatica crestin ortodoxa ce se invata la Facultatea de Teologie Ortodoxa (Sibiu). Domnul sa ne binecuvinteze pe toti, sa ne faca partasi dragostei Sale si bucuriei invierii si a comuniunii cu EL intru Duhul Sau cel Sfant (care din Tatal purcede) intru slava lui Dumnezeu Tatal. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Offtopic:
Nu inteleg in ce consta deosebirea dintre curvie si preacurvie...??Cand se curveste si cand se preacurveste?
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Din ce stiu eu curvia e cand se face inainte de casatorie, iar precurvia cand cineva are relatii extraconjugale.
|
#6
|
||||
|
||||
![]()
Multumesc Catalin,eu credeam exact opusul...
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
In cazul celor casatoriti este vorba de preacurvie, cand cel/cea casatorit intretine relatii sexuale cu alta/alte persoane decat sotul/sotia. Desgur pacatul preacurviei este mai grav decat cel al curviei (se vede si in canoanele bisericii) intrucat daca cel ce curveste este manat in aceasta actiune de o dorinta sexuala fireasca pe care nu o poate stapani dar nici nu vrea sa se casatorasca, cel casatorit cara cauta implinirea sexuala in afara casatoriei nu mai are nici o "scuza", si mai mult, intreaga familie are de suferit din aceasta cauza (sot/sotie copii). Doresc sa precizez ca preacurvia sotiei, este sigurul motivul de divort precizat chiar de Iisus Hristos in Sfanta Scriptura. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mantuirea ortodoxa-mantuirea protestanta | Ioana-Andreea | Secte si culte | 77 | 16.11.2013 22:42:56 |
Mantuirea | Daniel777 | Biserica Ortodoxa Romana | 11 | 02.06.2010 12:15:26 |
Care este scopul credintei pentru voi si ce repezinta mantuirea? | sophia | Despre Biserica Ortodoxa in general | 74 | 09.06.2009 12:17:58 |
Mantuirea | danyel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 1 | 24.12.2006 22:39:15 |
Mantuirea | vsm | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 02.11.2006 23:56:38 |
|