Ce este mantuirea?

[Eugen7]

Doresc sa va asigur ca un (adevarat) teolog crestin ortodox cunoaste invatatura Sfintei Scripturi despre: suflet, spirit, duh, conform teologiei Sfantului Pavel (si implicit a Sfintilor Parinti).

Doar omul are în el şi principiul vieţii duhovniceşti (prin sufletul spiritual şi nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om), astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [1] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [2] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [3] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [4].

Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

[1] Evrei 4,12.
[2] Efeseni 4,23.
[3] I Tesaloniceni 5,23.
[4] I Corinteni 15,40-45.

În prealabil postat de Eugen7

Doresc sa va asigur ca un (adevarat) teolog crestin ortodox cunoaste invatatura Sfintei Scripturi despre: suflet, spirit, duh, conform teologiei Sfantului Pavel (si implicit a Sfintilor Parinti).

Doar omul are în el şi principiul vieţii duhovniceşti (prin sufletul spiritual şi nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om), astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [1] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [2] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [3] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyh&egrave, si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyh&egrave, toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [4].

Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

[1] Evrei 4,12.
[2] Efeseni 4,23.
[3] I Tesaloniceni 5,23.
[4] I Corinteni 15,40-45.

Va multumesc din tot sufletul (!) pentru lamuriri. Neavind habar de acestea, tot omul poate cadea in grozave rataciri. Multumesc, Domnul sa va binecuvanteze.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Va multumesc din tot sufletul (!) pentru lamuriri. Neavind habar de acestea, tot omul poate cadea in grozave rataciri. Multumesc, Domnul sa va binecuvanteze.

Ma bucur ca v-au fost de folos lamuririle.
Dorec sa preciez ca este exact dogmatica crestin ortodoxa ce se invata la Facultatea de Teologie Ortodoxa (Sibiu).

Domnul sa ne binecuvinteze pe toti, sa ne faca partasi dragostei Sale si bucuriei invierii si a comuniunii cu EL intru Duhul Sau cel Sfant (care din Tatal purcede) intru slava lui Dumnezeu Tatal.

[Yasmina]

Offtopic:
Nu inteleg in ce consta deosebirea dintre curvie si preacurvie...??Cand se curveste si cand se preacurveste?

[catalin2]

În prealabil postat de Yasmina

Offtopic:
Nu inteleg in ce consta deosebirea dintre curvie si preacurvie...??Cand se curveste si cand se preacurveste?

Din ce stiu eu curvia e cand se face inainte de casatorie, iar precurvia cand cineva are relatii extraconjugale.

[Yasmina]

În prealabil postat de catalin2

Din ce stiu eu curvia e cand se face inainte de casatorie, iar precurvia cand cineva are relatii extraconjugale.

Multumesc Catalin,eu credeam exact opusul...

[Eugen7]

În prealabil postat de Yasmina

Offtopic:
Nu inteleg in ce consta deosebirea dintre curvie si preacurvie...??Cand se curveste si cand se preacurveste?

Despre curvie este vorba doar in cazul celor necasatoriti, care intretin relatii sexuale. De aici si expresia: "Traiesc in curvie" (adica fara Taina Casatoriei).

In cazul celor casatoriti este vorba de preacurvie, cand cel/cea casatorit intretine relatii sexuale cu alta/alte persoane decat sotul/sotia.
Desgur pacatul preacurviei este mai grav decat cel al curviei (se vede si in canoanele bisericii) intrucat daca cel ce curveste este manat in aceasta actiune de o dorinta sexuala fireasca pe care nu o poate stapani dar nici nu vrea sa se casatorasca, cel casatorit cara cauta implinirea sexuala in afara casatoriei nu mai are nici o "scuza", si mai mult, intreaga familie are de suferit din aceasta cauza (sot/sotie copii).

Doresc sa precizez ca preacurvia sotiei, este sigurul motivul de divort precizat chiar de Iisus Hristos in Sfanta Scriptura.