linistea in familie depinde de viata sexuala?

În prealabil postat de Eugen7

Omul este trup si suflet, astfel exista armonie duhovniceasca si trupeasca.
Poftele trupului sunt firesti si ele nu sunt rele in sine, ci modul in care le manifestam poate fi rau sau bun. Daca am spune ca sunt rele am da vina pe Dumnezeu ca ne-a facut asa, sa avem ceva rau in noi. Dumnezeu a spus de la inceput "cresteti si inmultiti-va" evident ca firesc si nu nefiresc.

Satisfacerea dorintelor sexuale firesti (poftelor trupesti normale) in cadrul casatoriei nu este pacat sau un lucru rau. Abuzul da este rau, si refuzul este rau... precum si neimplinirea este rea.
Daca sotii nu s-ar dori trupeste cum ar aparea pruncii? Daca unirea sexuala fireasca, urmare a dorintei (poftei) trupesti nu ar fi fost pusa in noi de Dumnezeu cum am mai face copiii? Daca activitatea sexuala ar fi rea si pacatoasa in cazul familiei de ce nu recomanda Dumnezeu "fecundarea in vitro" sa scapam de acest mare rau? Si cum ar putea Dumnezeu sa binecuvinteze in taina casatoriei ceva rau?

Daca dorintele sexuale firesti sunt implinte normal in cadrul casatoriei aceasta nu inseamna nicidecum patima. Daca totul se face dupa randuiala Bisericii, cu respectarea posturilor, cu asculare de preotul duhovnic etc... sotii nu vor pica in patima trupesca.
Patima trupeasca este cand omul ajunge scalvul trupului si din nefericire chiar si multe familii cad in acesta patima.

Desgur ca si in cadrul familiei trebuie sa ne tinem dorintele sub control sa ne infranam, dar nu total (adica nu abstineta sexuala totala) asa cum fac monahii care traiesc in celibat. Intr-adevar ei isi infraneaza total aceste dorinte si porniri firesti ale trupului (nu pentru ca ar fi rele ci pentru ca au ales celibatul). In casatorie insa daca ne infranam total, daca dispare dorinta activitatii sexuale cum mai apar copiii?

Aduc aici niste versete din Biblie, care mi se pare ca arunca lumina asupra dorintelor sexuale (firesti sau nefiresti):

1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; 3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. (Facerea 3)

Nu sunt sigura, dar cred ca in nici un alt loc din Biblie nu se face atata referire la placere, ca in aceste versete din Facerea. Ramân cu impresia ca tocmai invoirea omului de a accepta placerea constituie cauza primordiala de a fi fost alungat din rai. Placerea, dulceata cu care ne bucuram zilele, nu cred ca vine de la Dumnezeu: nu se aminteste nicaieri de vreo placere de-a Maicii Domnului, desi pe ea a umbrit-o Duhul Sfant; nici de-a lui Iisus Hristos, Care nu a impartit placeri in stanga si dreapta, ci a iertat pacate.

Parerea mea este, ca placerea este doar o ispita, pe care Dumnezeu a curatit-o prin Sf. Taina a Cununiei, ca omul sa fie sfintit; in afara Tainei ramane totusi pacat. Prin acceptarea placerii de catre Protoparinti toata specia a cazut in pacat, pacat care se plateste cu moartea, fizica si spirituala. Prin sacrificiul Mantuitorului, noi am scapat de moartea spirituala, dar suntem datori cu moartea fizica, datorita corpului de piele pe care Dumnezeu l-a facut lui Adam si Eva inainte de a-i goni din rai.

Se tot aduce vesnicul argument ca unirea fizica duce la inmultirea oamenilor pe pamant. Este adevarat; dar omul nu mai e de multa vreme preocupat doar de acest aspect, ci cauta in primul rand placerea pe care actul il presupune. Cu cat omul aduna mai multe pacate, cu atat este mai stapanit de placerea de tot felul: fie ca e vorba de mancare, sau de a poseda mai multi bani, sau de relatii sexuale tot mai performante, etc.

A intrebat cineva, daca viata dusa in celibat fara binecuvantarea necesara este o garantie pentru sanatate. Din cate am inteles, sanatatea ne este data de Dumnezeu; nu este insa o conditie a mantuirii. Boala in schimb poate contribui la mantuire, caci Dumnezeu nu este indiferent la uferinta noastra, mai ales cand cel bolnav a avut taria sa ceara de la Dumnezeu nu sanatate ci boala. Avem multe exemple in vietile sfintilor in acest sens; dar am auzit si mireni, care au cerut o boala grea. Deasemeni cunosc calugari si calugarite, care se roaga pentru sanatatea mirenilor, dar nu indraznesc sa ceara sanatate pentru ei insisi, acceptand boala ca dar de la Dumnezeu.