ajutati-ma va rog... nu stiu ce sa mai fac cu viata mea...

[maria40]

Maria25 am citit postarile tale.....
Vreau sa stii ca sunt in aceeasi barca cu tine, insa, la mine suma este de 3 ori mai mare decat a ta. Sunt la pamant atat financiar cat si psihic. Ceea ce am patit a fost in urma cu 10 luni, anul trecut. Pe mine m-a inselat o "prietena" de familie. Banii mei s-au evaporat inca nu am aflat unde.
Despre aceasta "prietena" a noastra am aflat ulterior dupa ce m-am mai documentat ca este sociopata. Acest gen de oamnei ,mint, inseala si fura fara nici un fel de scrupule si nu au nici un fel de sentiment pentru ceilalti. Nu am facut nici un fel de acte cu ea pentru bani si deci nu cred ca-i voi mai recupera vreodata.
Problema care ma macina cel mai mult este ca n-am nici un fel de explicatie pentru comportamentul meu. Eram ca drogata (de altfel multi din cei care ma cunosc mi-au spus ulterior ca parca nu mai eram eu) credeam absolut tot ceea ce imi spunea , nu mai aveam ratiune si logica. Eram ca in transa sa-i fac rost de bani ca sa-i dau ei pentru niste cauze sociale inexistente. M-am imprumutat de la prieteni nostrii in ideea in care le voi da inapoi banii acestora banii pe care nu i-am mai vazut si a trebuit sa-mi ipotechez apartamentul ca sa pot restitui datoriile prietenilor.
Am fost la un duhovnic care m-a sfatuit ce acatiste sa citesc....de anul trecut din august ma rog si ma rog si ma rog sa faca Dumnezeu ceva cu viata mea ca nu mai pot.
Recunosc ca de multe ori ma rog lui Dumnezeu sa nu ma mai trezesc dimineata pentru ca fiecare zi este un iad pentru mine.
Nu mai am prieteni de fapt ii am dar nu-i mai pot privi in ochi mi-e o rusine de ei de mor.
"Pritenei" am vrut sa-i torn benzina si sa-i dau foc la cat rau mi-a facut mie si familiei mele dupa care m-am gandit ca nu merita o asemenea escroaca sa o fac eu mucenica am eu destule pacate nu le mai vreau si pe ale ei.
Am trecut si trec prin clipe cumplite atat de cumplite incat as fi preferat orice dar nu ce mi se intampla acum.
Nu pot sa-ti scriu intreaga poveste dar oricum in mare cam despre asta e vorba: O TEAPA CAT CHINA DE MARE!
Ti-am scris asta ca sa vezi ca nu esti singura. Raul pe lumea asta e de multe feluri probabil ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce nu stiu ce sa zic.
Oricum mi-a placut vorba cuiva: De ce cade omul?
Raspuns; Ca sa se ridice!

[Grabriella]

Asa suntem noi, oamenii, ne comparam intotdeauna cu cei mai favorizati de viata si mereu ne intrebam:"De ce? Doamne!"De ce mie? De ce eu?"
Am trait si eu o experienta traumatizanta anul trecut. Dupa 25 de ani de vechime pe un post sigur la stat am fost pusa in discutie sa mi se reduca postul. Asta dupa ce in acelasi an sotul meu nu a fost platit de patron pentru vreo 4 luni dupa care a dat faliment, iar datoriile noastre la banca erau de peste 400 eu. lunar( credit ipotecar si lising la masina). Fiul cel mic a terminat liceul si ar fi trebuit sa-l pot sustine sa-si continue studiile. Eram in pericol sa pierd tot, tot.
Numai Bunul Dumnezeu m-a salvat, Maicuta Sfanta si Sfintii Sai, precum si scumpii si bunii si dragii preoti duhovnici care m-au sfatuit si m-au sustinut in rugaciune.
M-am intrebat atunci "oare dece?" Mi-am analizat atunci trairile.Abia atunci am inteles clar ca eu nu am nimic, ca tot ceea ce am, am primit in dar. Ca aceasta incercare a fost de fapt o incercare a credintei mele in Dumnezeu. Si nu am putut sa nu ma gandesc la dreptul Iov care intr-o clipa a pierdut tot, la Sfintii apostoli care au lasat tot,la ucenicii care si-au vandut averile si le-au dat Bisericii, la toti Sfintii care si-au impartit averea la saraci. Mi-a fost atat de rusine ca eu, putin credincioasa , doar la ideea ca as putea pierde tot ceea ce Dumnezeu, in marea Sa bunatate mi-a facut cadou, m-am tulburat si suparat grozav. Nici macar n-am putut sa ma bucur ca toate lucrurile s-au rezolvat pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt vrednica sa pun o astfel de jertfa fara sa-mi pier credinta , poate , si de aceea n-a ingaduit Dumnezeu sa pierd tot. N-am putut decat sa zic cu lacrimi ca si Sf. Apostol Petru: "Doamne, pleaca de la mine ca sunt o pacatoasa!" si o nevrednica si necoapta sa port crucea.
Este o mare cinste pe care Dumnezeu o face oamenilor de a le incerca credinta in fel si chip. Abia cand pierzi ceea ce ai si trebuie sa traiesti prin credinta iti dai seama cata credinta ai, cata incredere ai tu in Dumnezeu pe care nu-l vezi dar care sti ca este Tatal tau. Oare in aceste incercari poti sa mai zici: " Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat? Putem noi sa ne abandonam in Bratul tare si Sfant al Tatalui Ceresc? Putem sa avem acea credinta a copilasului de 2 anisori care se arunca in bratele mamei fara frica, stiind ca aceasta il prinde? Credem, oare, ca noi suntem mai grijulii sau mai iubitori fata de copii nostri decat Tatal Ceresc fata de noi ?
Da, adevarat este cuvantu care zice "Incercarea credintei voastre este mai pretioasa decat aurul." Doar acaesta incercare te face pe tine constiet de iubirea si increderea pe care le ai fata de Dumnezeul si Tatal tau.Oare cum s-ar simti un tata oarecare daca copii lui ar apela la el doar sa-i ceara, sa-i ceara si niciodata sa nu-i fie recunoscatori, sau sa nu pretuiasca ceea ce primesc, considerandu-l pe tata dator sa dea mereu neconditionat.
"Doamne , ajuta-ne sa ne numaram bine zilele sa vedem cat de trecatori suntem!"

[Grabriella]

"Pr. S.V.: Maică Siluana, aţi spus să coborâm cu mintea în iadul nostru, dar ce facem după ce ajungem să ne recunoaştem şi să ne vedem iadul nostru, ce este de făcut mai departe?

M.S.: Nu mai trebuie să facem nimic... deci toată „facerea" noastră este să pătrundem acolo, că mai departe face Dumnezeu. El acolo ne aşteaptă. Şi uitaţi-vă la oameni când spun sau uitaţi-vă la noi când spunem, când vedem la un moment dat ceva uluitor sau a apărut ceva straniu în faţa noastră şi rămânem muţi în faţa acestei vederi şi zicem: „Doamne". Deci această muţenie în faţa unei realităţi scandaloase sau minunate este începutul rugăciunii. Nu trebuie să fac nimic după ce am ajuns în iad, pentru că aceasta ar însemna că încă mai trăiesc cu iluzia că eu aş putea să ies de acolo doar cu puterile mele, că îi dau eu ceva dracului să-mi deschidă poarta. Nu există aşa ceva, din iadul meu nu mă poate scoate decât Hristos."
Maica Siluana

[Grabriella]

Cea mai mare porunca este DRAGOSTEA.Dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele.Cel mai greu examen al vietii este cel al IUBIRII!

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

8. Dragostea nu cade niciodată.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

[Grabriella]

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/B...nunicarti.html

[glykys]

În prealabil postat de Grabriella

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/B...nunicarti.html

Ce frumoooos!

[IOLANDA]

Din fericire am reusit si eu sa citesc anul trecut -prin noiembrie-despre viata Sfantului Nectarie,despre care ,chiar nu stiam mai nimic(spre rusinea mea).Din acel moment am inceput sa-l iubesc pe acest mare Sfant ,al secolului nostru.M-a impresionat in mod special rugaciunile pe care le inalta el catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.(rugaciuni care durau si citeva zile necontenit(fara sa bea si sa manince nimic) si numai cu lacrimi de pocainta si smerenie.Doamne Ajuta-ne pe noi pacatosii sa gasim calea cea stramta spre mantuirea sufletelor noastre....

[maria25]

În prealabil postat de Grabriella

Asa suntem noi, oamenii, ne comparam intotdeauna cu cei mai favorizati de viata si mereu ne intrebam:"De ce? Doamne!"De ce mie? De ce eu?"
Am trait si eu o experienta traumatizanta anul trecut. Dupa 25 de ani de vechime pe un post sigur la stat am fost pusa in discutie sa mi se reduca postul. Asta dupa ce in acelasi an sotul meu nu a fost platit de patron pentru vreo 4 luni dupa care a dat faliment, iar datoriile noastre la banca erau de peste 400 eu. lunar( credit ipotecar si lising la masina). Fiul cel mic a terminat liceul si ar fi trebuit sa-l pot sustine sa-si continue studiile. Eram in pericol sa pierd tot, tot.
Numai Bunul Dumnezeu m-a salvat, Maicuta Sfanta si Sfintii Sai, precum si scumpii si bunii si dragii preoti duhovnici care m-au sfatuit si m-au sustinut in rugaciune.
M-am intrebat atunci "oare dece?" Mi-am analizat atunci trairile.Abia atunci am inteles clar ca eu nu am nimic, ca tot ceea ce am, am primit in dar. Ca aceasta incercare a fost de fapt o incercare a credintei mele in Dumnezeu. Si nu am putut sa nu ma gandesc la dreptul Iov care intr-o clipa a pierdut tot, la Sfintii apostoli care au lasat tot,la ucenicii care si-au vandut averile si le-au dat Bisericii, la toti Sfintii care si-au impartit averea la saraci. Mi-a fost atat de rusine ca eu, putin credincioasa , doar la ideea ca as putea pierde tot ceea ce Dumnezeu, in marea Sa bunatate mi-a facut cadou, m-am tulburat si suparat grozav. Nici macar n-am putut sa ma bucur ca toate lucrurile s-au rezolvat pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt vrednica sa pun o astfel de jertfa fara sa-mi pier credinta , poate , si de aceea n-a ingaduit Dumnezeu sa pierd tot. N-am putut decat sa zic cu lacrimi ca si Sf. Apostol Petru: "Doamne, pleaca de la mine ca sunt o pacatoasa!" si o nevrednica si necoapta sa port crucea.
Este o mare cinste pe care Dumnezeu o face oamenilor de a le incerca credinta in fel si chip. Abia cand pierzi ceea ce ai si trebuie sa traiesti prin credinta iti dai seama cata credinta ai, cata incredere ai tu in Dumnezeu pe care nu-l vezi dar care sti ca este Tatal tau. Oare in aceste incercari poti sa mai zici: " Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat? Putem noi sa ne abandonam in Bratul tare si Sfant al Tatalui Ceresc? Putem sa avem acea credinta a copilasului de 2 anisori care se arunca in bratele mamei fara frica, stiind ca aceasta il prinde? Credem, oare, ca noi suntem mai grijulii sau mai iubitori fata de copii nostri decat Tatal Ceresc fata de noi ?
Da, adevarat este cuvantu care zice "Incercarea credintei voastre este mai pretioasa decat aurul." Doar acaesta incercare te face pe tine constiet de iubirea si increderea pe care le ai fata de Dumnezeul si Tatal tau.Oare cum s-ar simti un tata oarecare daca copii lui ar apela la el doar sa-i ceara, sa-i ceara si niciodata sa nu-i fie recunoscatori, sau sa nu pretuiasca ceea ce primesc, considerandu-l pe tata dator sa dea mereu neconditionat.
"Doamne , ajuta-ne sa ne numaram bine zilele sa vedem cat de trecatori suntem!"

Gabriella, am ajuns sa cred intr-un fel ca si daca pierdem acel ceva sau sa reusim sa il pastram, este aceeasi barca de salvare pe care Dumnezeu in marea mila pe care o are fata de noi, ne-o intinde. Si asa este, ar trebui sa gasim puterea si bucuria sa spunem Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvantat! Ma bucur ca ai reusit sa iesi cu bine din situatie.

[spre_rasarit]

În prealabil postat de maria40

Maria25 am citit postarile tale.....
Vreau sa stii ca sunt in aceeasi barca cu tine, insa, la mine suma este de 3 ori mai mare decat a ta. Sunt la pamant atat financiar cat si psihic. Ceea ce am patit a fost in urma cu 10 luni, anul trecut. Pe mine m-a inselat o "prietena" de familie. Banii mei s-au evaporat inca nu am aflat unde.
Despre aceasta "prietena" a noastra am aflat ulterior dupa ce m-am mai documentat ca este sociopata. Acest gen de oamnei ,mint, inseala si fura fara nici un fel de scrupule si nu au nici un fel de sentiment pentru ceilalti. Nu am facut nici un fel de acte cu ea pentru bani si deci nu cred ca-i voi mai recupera vreodata.
Problema care ma macina cel mai mult este ca n-am nici un fel de explicatie pentru comportamentul meu. Eram ca drogata (de altfel multi din cei care ma cunosc mi-au spus ulterior ca parca nu mai eram eu) credeam absolut tot ceea ce imi spunea , nu mai aveam ratiune si logica. Eram ca in transa sa-i fac rost de bani ca sa-i dau ei pentru niste cauze sociale inexistente. M-am imprumutat de la prieteni nostrii in ideea in care le voi da inapoi banii acestora banii pe care nu i-am mai vazut si a trebuit sa-mi ipotechez apartamentul ca sa pot restitui datoriile prietenilor.
Am fost la un duhovnic care m-a sfatuit ce acatiste sa citesc....de anul trecut din august ma rog si ma rog si ma rog sa faca Dumnezeu ceva cu viata mea ca nu mai pot.
Recunosc ca de multe ori ma rog lui Dumnezeu sa nu ma mai trezesc dimineata pentru ca fiecare zi este un iad pentru mine.
Nu mai am prieteni de fapt ii am dar nu-i mai pot privi in ochi mi-e o rusine de ei de mor.
"Pritenei" am vrut sa-i torn benzina si sa-i dau foc la cat rau mi-a facut mie si familiei mele dupa care m-am gandit ca nu merita o asemenea escroaca sa o fac eu mucenica am eu destule pacate nu le mai vreau si pe ale ei.
Am trecut si trec prin clipe cumplite atat de cumplite incat as fi preferat orice dar nu ce mi se intampla acum.
Nu pot sa-ti scriu intreaga poveste dar oricum in mare cam despre asta e vorba: O TEAPA CAT CHINA DE MARE!
Ti-am scris asta ca sa vezi ca nu esti singura. Raul pe lumea asta e de multe feluri probabil ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce nu stiu ce sa zic.
Oricum mi-a placut vorba cuiva: De ce cade omul?
Raspuns; Ca sa se ridice!

Iti este foarte greu sa iesi din situatia in care te afli. Mai ales cu ipoteca de pe apartament nu e de glumit. Mi-as dori foarte mult sa poti iesi din situatia asta si sa-ti platesti datoria cat mai repede. Sa te ajute Dumnezeu. Banii nu au fost pierduti si cred ca ai o situatie excelenta in rai.

Si uite asa ai ajuns cu palat in rai. Stiu ca este greu dar da-mi si mie o camera acolo caci are o pozitie centrala si acum te opresc sa-l darami. Cateodata oamenii dau de buna voie. Altadata le ia Dumnezeu. cateodata isi construiesc situatie singuri altadata le construieste Dumnezeu din iubire.

Prezinta situatia lui Dumnezeu in rugaciune si roaga-te sa-ti gaseasca o solutie pentru tine, sa sporeasca si palatul si sa fii si tu fericita. Dumnezeu poate gasi aceasta solutie.

Roaga-te sa iesi din situatie. Alta data roaga pe Dumnezeu sa se intereseze si sa controleze unde merg banii dati de tine pentru cauze nobile ca sa fie binele facut cat mai mare.

Am citit din nou cu atentie. Este o cruce grea si mare. Dar am vazut castelul si pot sa spun ca este minunat. Cea mai mica camara, unde depozitezi maturile e cat sala de bal de la Versailles si are vreo 120 de camere adica vreo 500 de euro pe camera. Este langa Dumnezeu si cine are o camera acolo o sa-l ia Dumnezeu in rai. O camera acolo e f buna pentru nebotezati care probabil vor fi botezati dupa moarte deci orice mama cu copii nebotezati poate cumpara asa ceva. Cand intri inauntru iti vine sa scoti nu numai papucii ci si sosetele. Roaga-te la Dumnezeu sa te ajute sa iesi din datorii si sa mergi mai departe.

Cine nu ma crede sa se roage sa-l vada. Aici e un link care spun povestea: http://topbesttraveldestinations.com...de-versailles/

[spre_rasarit]

Sa u mi-o iei in nume de rau si sa nu te superi pe mine dar e o disperare care le intrece pe toate. Este disperarea celor ce au ajuns in viata viitoare fara sa aiva nimic si care nu au pierdut nimic in viata aceasta ca sa le transfere Dumnezeu fortat in lumea cealalta.

Uite de exemplu am zis ca vreau sa dau o parte din mancare la iubitul de aproapele, nu neaparat in nevoi caci nu asta conteaza, dar beneficiul sa nu mi se transfere mie ci celor ce au trecut in viata viitoare fara sa aiva nimic ca de exemplu bogatului din parabola cu Lazar, nici o picatura de apa. Iar setea si foamea acolo sunt reale si raman. Si Dumnezeu a facut ca de multe ori can imbuc sa simt cum oameni din viata cealalata imi baga mana in gura sa ia o bucatica cat de mica de mancare si mai ales le simt disperarea. Crede-ma ca e mai mare decat orice. Ei nu cer mancare noua, impachetata nu stiu unde ci chiar cea mestecata e o bucurie. Asa ca cei ce citesc pot face o fapta buna pentru acesti oameni ce au trecut in viata viitoare fara nimic. Care nu au stiut sa dea aproapelui si care nu au pierdut nimic sau la care nu li s-a furat nimic.


Pana acum nu stiu daca am dat ceva pentru cauza asta sau daca m-am ruigat pentru ei sa primeasca ceva, fiecare aproape, chiar si cel adormit si cel necajit din viata viitoare sa le ajute Dumnezeu sa primeasca ceva , dar crede-ma ca disperarea lor e mult mai mare ca orice imaginabil.

Ca sa nu mai lungim vorba, maria 40 vinzi o camera cu 500? Daca dai gratis o camera primesti doua in schimb.CINE ARE O CAMERA IN PALAT SI DA GRATIS O CAMERA PRIMWESTE DOUA


PENTRU CAT DE IMPORTANT E DATUL LA APROAPELE EU AS DA O LEGE CA FIECARE SA FIE OBLIGAT SA FACA PE AN UN NUMAr de ore de voluntariat plus sa dea la aproapele cel putin o paine, o cana de apa, o haina etc ca sa nu mai ajunga lumea disperata in lumea viitoare. Plus fiecare om sa dea o ora pe an de voluntariat, o haina etc sa dea fiecare prin lege la cei departati, fie ca au fie ca nu au, cu prioritate la cei ce n-au nimic. O parte din ce e obligatoriu in lege as cere sa fie depus la banca lui Dumnezeu care sa dea insutit depozitantului.



Cei ce au datorii si necazuri finaciare sa faca in felul acesta. Este o banca in lume care da insutit. Pentru fiecare dolar da 100 inapoi este banca lui Dumnezeu. Ea e serioasa, nu dispare . Cere lui Dumnezeu ca ceea ce dai ca bani sa ti se intoarca cel putin insutit DAR 40% IA-I PE PAMANT restul sa ti se considere in rai, 50% tie si cu 10% dati celor ce nu au nimic pe lumea cealalta sau nu vor avea nimic.

Incepe cu 20 de lei. Da-i aproapelui. Noteaza cat ai castigat luna aceasta si cat ai in plus, dupa ce ai considerat inflatia,c considera-i ca venind de la banca lui Dumnezeu de la cei 20 de lei dati aproapelui. Jumatate da din nou aproapelui, adica depoziteaza-i in Banca lui Dumnezeu care aduce insutit.

Insutit inseamna asa:
20->2000 Din 2000 depozitezi 200->20 000. Din 20 000 depozitezi 2000 -> 200 000 cel putin. Si tot asa si iesi din necaz financiar. Mai multe aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=13997