Regatul Romania?o alegere pierduta sau furata?

[I.Calin]

În prealabil postat de vsovivi

Republica nu e un bun câştigat ci furat prin crime, şantaj, viol, răzbunări, minciuni şi propagande... finalizate cu concluzia mediatică a bârfei adoptată de toată gLumea ca un mare adevăr:
''să nu uităm de prestația nu tocmai onorabilă a unora ca și Carol al II-lea sau Mihai I''
dată fără argumente ci doar cu trimiteri la unele cărţi sau ziare sau idei mestecate de ''băieţii buni de tot şi binevoitori'' care au gândit pentru noi, pentru urmaşi... că să nu ne lăsăm cică înşelaţi tocmai de unşii Domnului.
Adică nu cumva să cercetaţi şi să priviţi şi să înţelegeţi bine faptele regilor şi ale românilor dealungul Iistoriei ci iată am scris noi, adică ei, cărţi de istorie şi gazete şi am făcut filme în care am demascat faptele lor ascunse... prin care le-am ascuns şi le-am negat pe ale noastre ca să fie musai numai ei de vină...

Dacă ai fi citit cu atenție postările mele, ai fi observat, probabil, că am încercat să fiu imparțial cu privire la problema republică – monarhie. Spui că mă las convins de bărfe („Voi aţi citit doar bârfele din cărţile de istorie şi de aceea nu mă mir de nivelul vostru de a-L şti pe Adevărul...”) Mă suspectezi că am preluat „concluziile opoziţiei care nu s-a lăsat până nu a scris ea cărţi de istorie absurde și mistificate și pline de pocirla mincinșilor învârtoșători de inimă...”

Repet o concluzie afirmată mai sus:

Problema nu e dacă e monarhie sau republică, ci unde duce instaurarea oricărei dintre aceste forme de guvernământ pentru un anumit popor cu particularități specifice (geografice, economice, politice etc.):
Către tiranie (dictatură) sau către o democrație liberală?
Suntem noi, românii, pregătiți pentru o monarhie neaoșă, specific românească, cu tendințe înspre dictaturi regale, antonesciene, staliniste, comuniste? Sau ar trebui să acceptăm șansa istoriei (acest bun câștigat, e drept, nemeritat și discutabil) al republicii?

Într-adevăr, ar trebui poate să reformulez: nu acest „bun câștigat”, ci oportunitatea de a ne institui forma de guvernământ dorită. Dă-mi voie să-ți spun o platitudine: Regii nu sunt zei, sunt oameni și ca oricare dintre oameni supuși greșelii. Nu sunt deasupra unor interese umane, la fel ca oricare dintre președinți.

Unșii Domnului: nu e oare o (pre)judecată transmisă și cultivată de timp de secole de către monarhiști? Pe cine a uns Domnul Iisus Hristos? Știu doar că i-a spus lui Pilat: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus.” De ce n-ar avea o putere de sus oricare dintre conducătorii din această lume, fie regi, fie președinți, guvernatori etc.? Oricum, nu acesta este fondul discuției și mai ales, legitimarea divină a monarhiei, interpretabilă și discutabilă...

Întreb, de ce nu am fi pro republică prezidențială decât pro monarhie constituțională? Nu e oare același lucru? Aha, monarhiștii spun că monarhia conferă stabilitate politică și nu mai avem de-a face cu jocul electoral al numirii de președinți și costuri economice suplimentare? De parcă, menținerea unei monarhii nu costă... E drept ar fi „ceva” stabilitate politică prin aceea că există posibilitatea să trăiești o viață cu același „leader de țară”, indiferent că-ți place au ba, dar trebuie să-ți placă pentru că așa au hotărât generațiile anterioare pentru tine, nu-i așa?

Nu sunt un nostalgic al basmelor din copilărie, cu regi, prințese și povești cavalerești (Alexandre Dumas ori Michel Zevaco), realitatea cu regii e mult mai prozaică decât ar părea la prima vedere.

Din partea mea: fie ce o fi, monarhie ori republică. Un singur lucru e cert: un rege (împărat) am deja, chiar nu mă doare capul de cine mă va conduce într-o viață în care am ceva mai bun de făcut decât să port grija unor familii regale ori prezidențiale.

Doamne ajută!