Urmasii saducheilor si fagaduintele Mantuitorului

#1 03.06.2011, 01:24:15

Introducere

Ca sa intelegi o doctrina corect nu este suficient sa o interpretezi static,crispata strict in litera si izolata de context.Metoda utila de a o intelege este de a merge pana la izvoarele ei,de a vedea cum a evoluat,pentru ca exista o evolutie dinamica in cadrul doctrinelor biblice,ce demonstreaza ca existat o evolutie graduala a intelegerii,iar optica confesiunii dvs,pe acest aspect, se gaseste pozitionata intr-o anumita perioada din acesta evolutie doctrinara.

O sa incerc,pe cat posibil,sa va duc printr-un periplu exegetic atat prin Vechiul Testament cat si prin Noul Testament cu privire la conceptia dvs referitoare la starea sufletului dupa moarte.Vom vedea origini,dezvoltare,vor fi si surprize dpdv al unor concluzii dar sa nu anticipez.Pe scurt>abordarea mea biblica se va referi la tema ,,Doctrina starii de dupa moarte atat in iudaismul Vechiului Testament cat si in Noul Testament".Inutil de precizat ca voi folosi materiale din domeniu si cine este interesat ii dau la final bibliografia pentru aprofundari daca este necesar.Vor fi mai multe episoade si le voi posta in limita timpului.Ideea mi-a venit de la un bun domn doctor,de pe acest forum,care,in acelasi mod,posteaza pe episoade.Metoda este extrem de buna mai ales cand doresti si timp de analiza.O sa incep cu Vechiul Testament.

#2 03.06.2011, 03:08:13

Intrucat sunt interdependente,acesta sectiune va avea doua parti:comportamentul celor vii in raport de cei morti si credinte referitoare la mortii insasi.

I.Comportamentul celor vii in raport de cei morti

Ideile despre viata de apoi care au prevalat in perioada premozaica,si au mers cam pana in sec I d.Hr, au fost comune atat Israelului cat si altor popoare semitice.Potrivit mai multor savanti(Smith,Stade,Schwally,Duhm,Budde,Marti,Lods )aceste aspecte a fost influentate de ceea ce se numeste ,,cultul mortilor",viata israelitilor,inaintea instituirii legilor de catre Moise, fiind influentata de aceste aspecte.Potrivit acestei credinte timpurii,morti nu erau considerati morti,aveau parte de toate vicisitudinile posteritatii lor si aveau inclusiv puteri supraomenesti pe care le puteau intrebuinta in bine sau in rau.Pentru a-i potoli cei vii le ofereau sacrificii care le pastrau vitalitatea in lumea de dincolo.De obicei fiecare aducea sacrificii propriilor stramosi,decedatii si cei in viata fiind considerati o singura familie.

a).Stramosii,sau chipurile lor numite ,,terafimii"erau cinstiti prin sacrificii aduse de un fiu al celui raposat.

Terafimii amintiti in Geneza 35:4 erau in mod clar considerati a fi zei.Caracterul lor sacru este subliniat prin ingroparea lor sub un copac sacru,terebintul.Erau incompatibili cu cultul lui Iahve,puteau fi ingropati dar nu profanati pt ca in traditia populara iudaica din acesta perioada,profanarea terafimilor aduce o insulta directa puterii pe care ei o reprezentau.O mentionare anterioara a lor se gasete in Geneza 31:19 si 31:30-35 unde Rahila fura terafimii tatalui ei.Mai erau considerati ca fiind si zei protectori ai caminului,iar din I Samuel 19:13 si 19:16 reiese ca aveau o forma umana si erau un accesoriu al familiilor instarite.Mai erau probabil identificati si cu chipurile stramosilor si puteau fi consultati ca oracole,ei fiind amintiti alaturi de 'oboth si ydde'onim in II Regi 23:24.

Cultul lor este atestat si in Exod 21:2-6.Casele particulare aveau un zeu in apropierea usii,iar procedura descrisa reprezenta primirea cuiva in cultul familiei,cu toate obligatiile si privilegiile adiacente.Referitor la folosire cuvantului ,,elohim"in aceste circumstante,nu ar trebui sa mire intrucat in alte situatii(I Samuel 28:13)atunci cand se invocau mortii erau denumiti ,,elohim".In Deuteronom 15:12-18 aceasta ceremonie pagana era deja eradicata ,fiind lipsita de intreaga sa semnificatie primitiva prin omisiunea termenului ,,Dumnezeu",dandu-i-se un caracter complet secular.

Mai tarziu,acesti terafimi au fost priviti inclusiv ca imagini ale lui Iahve(Judecatori 17:5 precum si I Samuel 19:13-16)caci cu greu ar putea cineva crede ca David s-ar fi inchinat la ei in varianta lor intiala pagana de zei ai caminului.In Osea 3:4 si Zaharia 10:2 este posibil ca acestia sa-si fi pastrat caracterul initial si este posibil sa fi fost folositi in consultarea divinitatii,precum in Ezechiel 21:21 unde sunt consultati de Nabucodonosor.Acest cult a fost practicat de israeliti pe toata perioada sederii in Egipt,a continuat si dupa instalarea in Canaan si dispare abia prin timpul ultimei monarhii.

b).Sacrificiile erau oferite celor raposati

Obiectul acestor sacrificii se vede clar in Deuteronom 26:14 ,,N-am mancat nimic din aceste lucruri in timpul meu de jale, n-am indepartat nimic din ele pentru vreo intrebuintare necurata si n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort".Aceste sacrificii sunt sugerate si in Isaia 8:19 si 19:3,unde consultarea celor raposati,conform traditiei populare,presupunea si aducerea unei jertfe.O alta datina,cea a plansului pentru un mort este atestata in Ezechiel 24:17.Conform traditiei iudaice face referire la patru obiceiuri ce tin de doliu:descoperirea capului pentru a pune cenusa,descaltarea,acoperirea barbii si consumarea painii din ofrandele pentru morti.Intr-un tarziu au ajuns sa fie privite ca simple sarbatori religioase golite de continutul initial,dar in sec i.Hr inca existau,indicii fiind in Ecclesiasticul 7:33 si Tobias(Biblia versiunea ortodoxa si catolica) 4:17.Sunt ridiculizate in Sir 30:18 si Cartea Intelepiciunii lui Solomon 14:15 si 19:3.

c).Dreptul de a oferii sacrificii era limitat lun fiu al celui raposat.

Cinstea si venerarea celor morti depinde de sacrificiile aduse de cei din partea masculina a descendentei familiei.Potrivit acestei credinte chiar si in viata de apoi oamenii putea fi pedepsiti de divinitate prin distrugerea urmasilor lor (Exod 20:5 si 34:7 Numeri 14:8, Deuteronom 5:9)caci prin moartea ultimilor incetau si sacrificiile pentru primii.Mergand pe acesta credinta iti exterminai dusmanul si toti copii petr a-l lipsi de cinstea venerarii aduse de catre urmasi.In situatia in care nu era un descendent masculin se aplica infierea.Cel adoptat trecea din familia sa in cea a tatalui adoptiv si prelua toate obligatiile.Putea fi chiar si un sclav precum in Geneza 15:2-3 unde Eliezeer era considerat urmasul lui Avraam in lipsa unui descendent masculin.In acest mod dreptul de mostenire in iudaism provenea,prin acesta adoptie si substituire in drepturi,din cultul stramosilor.Fii nelegitimi nu putea mosteni pentru ca mama lor nu era acceptata in cult prin casatorie( Judecatori 11:2).
In Numeri capitolul 36,lege care reglementa mostenirea suferise deja o schimbare.Fiica putea mosteni cu conditia sa se csatoreasca cu un barbat din aceea familie si acest cerc inchis al cultului in cadrul familiei probeaza faptul ca vii si mortii erau considerati ca fiind o singura familie unde cei decedati putea participa la durerile celor aflati in viata.In Ieremia 31:15 Rahila avea parte,in mormant,de necazurile prin care treceau copii ei din poporul lui Israel.
Unde nu exista un fiu,necesitatea unui mostenitor a dat nastere Legii leviaratului(care exista si in prezent,ca si concept,la indieni si afgani).Fratii aveau datoria de a se casatorii cu vaduva fratelui defunct daca nu exista un copil in viata.Daca nu erau frati in viata atunci se casatorea cu ceea mai apropiata ruda masculina.Primul nascut era inregistrat ca fiu al celui decedat si cel decedat avea astfel asigurate sacrificiile ce trebuiau facute.Legea leviaratului apare pregnant in Geneza 38:26 si se estompeaza in Deuteronom 25:5-10.Pe acesta idee Tamara si Rut au indeplinit o datorie de pietate fata de sotul decedat.
Familia era considerata a fi unita pe principii sacre,tatal fiind si preot.Transferarea titlului catre preotul efectiv are loc ulterior(Judecatori 17:10 si 18:19).Totusi familia iudaica isi pastreaza obiceiul sarbatorilor cultice chiar si mai tarziu(I Samuel 20:29).

d).Obiceiurile primitive ale doliului fac parte tot din cultul stramosilor

Ruda indoliata se incingea cu un sac(II Samuel 3:31,I Regi 20:31,Isaia 3:24,15:3,22:12,Ieremia 6:26)sau il punea peste coapse(Geneza 37:34 si Ieremia 48:37).Practica exprima supunerea fata de cinva superior,slugile lui Benhadad au plecat imbracati in sac de la Afet la Ahab(I Regi 20:31-32).Ruda indoliata isi dadea jos incaltamintea(II Samuel 15:30, Ezechiel 24:17) lucru ce era obligatoriu si in apropierea de locurile sfinte(Exod 3:5-6 si Iosua 5:15).Rudele indoliate isi mai taiau parul(Isaia 22:12, Ieremia 7:29,Amos 8:10,Mihea 1:16,Ezechiel 17:18 si 27:31)si barbile(Ieremia 41:5)sau se radeu intre ochi(Deuteronom 14:1).Parul taiat era considerat o ofranda dar riturile acestea sunt condamnate ca idolatre in ultima jumatate a sec VII, fiind interzise pe baza faptului ca:,,tot ce va fi daruit Domnului prin fagaduinta va fi un lucru preasfant pentru Domnul"(Levitic 27:28).Totusi insasi profetii le reiau in sec VIII fara a le da un caracter impropriu inchinarii(Amos 8:10, Miheia 1:16,Isaia 22:12),obiceiul fiind larg raspindit(Ieremia 41:5)uitandu-se sensul sau originar.

Rudele indoliate incizii in carne pentru cei morti,in vederea unui legamint trainic dar intrucat la fel procedau si preotii lui Baal(I Regi 18:28)ritualul a fost interzis prin Deuteronom 14:1,Levitic 19:28.Gestul rudei indoliate de a-si acoperi capul( II Samuel 15:30,Ieremia 14:3) a fost o inlocuire a ritului taierii parului la fel cum acoperirea barbii inlocuia taierea acesteia (Eezechiel 24:17).Obiceiul s-a perpetuat si in situatia in care omul se apropia de Dumnezeu,precum Ilie si-a acoperit capul p Muntele Horeb si se practica si astazi in sinagoga.

Acesta este contextul in care se va dezvolta credinta cu privire la morti si starea de dupa moarte si acest credinte vor fi atat in legatura cat si ca o consecinta a celor aratate mai sus.Scuze daca sunt erori de citare biblica,le voi remedia pe masura ce imi sunt semnalate.o sa postez si partea secunda si apoi in zilele urmatoare,cum va fi voia Domnului,si analiza pe partea de Noul Testament.

asteptatorul · #3 03.06.2011, 07:49:53