MariS_ vrea sa plece. Convingeti-l sa nu!

În prealabil postat de AlinB

N.Priceputu se potriveste cu MariS in idei doar ca nu simte ca ar sminti pe cineva, asta e un risc care fiecare si-l asuma sau nu...

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.
În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.

Se poate pune accent pe blandete la infinit.
Atat timp cat nu dauneaza adevarului de credinta.
Aia e linia rosie peste care nu se trece.

Unii cred ca pana acolo este doar asprime si incrancenare si de abia de acolo incepe blandetea si bunatatea. Gresit.

Prietenul nostru MariS a sarit linia respectiva de cateva ori, nu foarte mult, dar suficient, a primit niste critici si s-a suparat nitel..

Nu cred ca e cazul sa se supere, poti merge si cu blandetea intr-o mana si cu adevarul in cealalta, a intoarce privire de la una din ele invocand ca scuza pe cealalta, este adevarata cauza extremismului.

În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

Sigur ca da, daca ne credem mai mult decat suntem, dar asta nu are legatura cu apologetica (nu "apologeticum") adevarului de credinta facuta la modul decent, fara exagerari si extremisme.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.
În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

Asa am auzit si din predica unui preot, ca unii sfinti erau mai blanzi, altii mai aprigi, dar asta nu tine de corectitudine, ci de fire. Toti erau la fel de corecti in privinta adevarului, n-o sa intalnim niciun sfant altfel. De exemplu sf. Nicolae e considerat cel mai bland, cu toate aceseta el e cel ce i-a tras o palma lui Arie.
La fel, parintele Rafail Noica are vorba blanda, dar cred ca e cel care spune lucrurile cel mai transant dintre duhovnici. Chiar eu am dat acum ceva timp citate din parintele:
"Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una mai desăvărşită… sau cea mai desăvârşită; este firea omului! Adevărat înţeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă."
"„Biserică creştin-ortodoxă“ este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm sau dublu pleonasm. Adică cele trei sunt sinonime: dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare."
"Filioque concretizând în sine, potenţial, toate ereziile care au fost, ba şi toate rătăcirile păgânismului, de la căderea lui Adam, pe linia lui Cain şi până astăzi. Aşa că Filioque nu este un lucru mic şi nu este o joacă, este culmea tuturor rătăcirilor – într-un singur cuvânt."
Alti duhovici au spus-o mia subtil, parintele a spus-o pe fata.

Nu stiu la ce se refera corectitudine, dar daca e vorba de dogme si invatatura crestina, parintele Rafail e probabil unul din cei mai corecti.
La fel, fariseii nu erau corecti, erau de fapt incorecti. Am scris aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...3&postcount=46
Iisus nu-i certa ca erau corecti, ci ca erau incorecti.
Pusesera poveri grele nu din lege, ci din ceea ce adaugasera la lege, schimband invatatura.

În prealabil postat de catalin2

Iisus nu-i certa ca erau corecti, ci ca erau incorecti.
Pusesera poveri grele nu din lege, ci din ceea ce adaugasera la lege, schimband invatatura.

Tocmai de aceea am vorbit de hipercorectitudine, nu de corectitudine. Hipercorectitudinea este duşmanul corectitudinii, deci incorectitudine. În privinţa respectării dogmelor, adică a învăţăturii Bisericii, nu încape discuţie. Acela este adevărul, şi el trebuie făcut cunoscut celor care vor să-l cunoască.

Dar porţile Bisericii trebuie să rămână larg deschise pentru toţi, iar oamenii să se simtă bine înăuntru, ca în prezenţa lui Hristos. Atunci nimeni nu va dori să plece. Dacă, însă, cei care vor să intre (şi sunt destui cei care vor să vadă „cam cum stă treaba” cu Biserica) vor găsi un duh rece, neprimitor, adesea iritat, e clar că nu vor zăbovi mult ci vor pleca, cu un gust amar că n-au primit ceea ce sperau. Şi, din nefericire, în scurtul timp de când scriu şi eu pe forumul ăsta, mulţi s-au mâhnit şi au plecat.

Părerea mea este că marea noastră grijă trebuie să fie „să ne iubim unii pe alţii”, căci „aşa vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei”. Dragostea e alfa şi omega creştinismului. Toate încep cu ea (căci Dumnezeu este Iubire), toate cu ea sfârşesc.

Ca să fiu mai explicit, o să-l pomenesc, din nou, pe Părintele Galeriu, care avea o deschidere extraordinară către toţi, fiind totodată şi un mare iubitor şi mărturisitor al dreptei credinţe. Iubirea Sa de o viaţă a fost Hristos Însuşi, pe care L-a cunoscut şi ni L-a făcut cunoscut din Evanghelie. Predicile părintelui erau întotdeauna tâlcuiri profunde ale evangheliei, folosindu-se, de fiecare dată, de viziunea Sfinţilor Părinţi. De erezii a vorbit de nenumărate ori şi a arătat în ce constau ele. Dar avea o mare deschidere, inclusiv către oamenii de cultură, pe care îi preţuia sincer, iar asta îi făcea şi pe ei să se simtă bine şi să vină cu interes la biserică.
Poate că ăsta e cuvântul esenţial care-l caracteriza: preţuirea pentru fiecare om, pentru că în fiecare vedea chipul lui Dumnezeu.

M-aş bucura ca forumul acesta să împrumute ceva din spiritul Părintelui Galeriu.

Mi-am amintit şi de vorbele Părintelui Arsenie Papacioc, care cu siguranţă sunt cunoscute de cei mai mulţi dintre noi. Ştiţi că de multe ori spunea că existau discuţii între cuvioşia sa şi Părintele Cleopa; în timp ce părintele Cleopa cerea o nevoinţă aspră, Părintele Arsenie consideră că nu aceasta e necesară, ci „o ţâşnire a inimii către Dumnezeu”; cu alte cuvinte să nu fie „tipic, tipic şi la inimă nimic”.
Personal gândesc că şi nevoinţa este bună, tocmai pentru a mai înmuia inima. Însă dacă nu ăsta este rezultatul, dacă respectăm mai mult sau mai puţin strict nişte reguli şi totuşi inima nu ni s-a înmuiat, nu am devenit mai iertători, mai blânzi, mai jertfitori de sine, asta trebuie să ne pună pe gânduri. Căci faptele fără dragoste nu ne vor mântui.

[MariS_]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mi-am amintit şi de vorbele Părintelui Arsenie Papacioc, care cu siguranţă sunt cunoscute de cei mai mulţi dintre noi. Ştiţi că de multe ori spunea că existau discuţii între cuvioşia sa şi Părintele Cleopa; în timp ce părintele Cleopa cerea o nevoinţă aspră, Părintele Arsenie consideră că nu aceasta e necesară, ci „o ţâşnire a inimii către Dumnezeu”; cu alte cuvinte să nu fie „tipic, tipic şi la inimă nimic”.
Personal gândesc că şi nevoinţa este bună, tocmai pentru a mai înmuia inima. Însă dacă nu ăsta este rezultatul, dacă respectăm mai mult sau mai puţin strict nişte reguli şi totuşi inima nu ni s-a înmuiat, nu am devenit mai iertători, mai blânzi, mai jertfitori de sine, asta trebuie să ne pună pe gânduri. Căci faptele fără dragoste nu ne vor mântui.

Subscriu.
Cand Fiul lui Dumnezeu a hotarat sa coboare din inaltimile cele nevazute ale Sfintei Treimi pana la noi muritorii si pacatosii, a facut-o si pentru ca sa ne aduca in intunericul lumii noastre lumina unui SENS nou. Oamenii cautau sensul in gnoza, in mistere, in sofisme, in ratiune si cunoastere, dar Cel ce S-a scoborat pana la noi si a imbracat haina nimicniciei noastre, "chip de rob luand", ne-a adus un altfel de sens: cel al JERTFEI si al izvorului acesteia, DRAGOSTEA jertfelnica. Acesta este sensul inalt al mantuirii si el trebuie sa devina si sensul existential al nostru, al pacatosilor. Simbolul acestui sens este CRUCEA. "Luati-va crucea" este indemnul facut noua ca sa ne insusim sensul existential fara de care nu ne putem mantui. Este minimul necesar pentru mantuirea noastra. Scoboratu-Sa ca sa ne invete Jertfa, coboratu-Sa ca sa ne inalte prin Jertfa si a patimit pentru noi si pacatele noastre ca sa ne curateasca prin Jertfa. Nu prin gnoza, nu prin sofisme, nu prin tipic, nu prin cunoastere. Ci simplu si bland, smerit si bun, la un loc cu talharii, nu de la catedra vreunei academii, nu imbracat in mantia cu ciucuri a fariseilor ultracorecti, a carturarilor atotstiutori, ci in rand cu cei simpli, cu prostituatele, cu talharii si cu vamesii. De ce l-au urmat acestia si nu carturarii asa cum se cadea? Simplu, pentru ca Domnul nostru nu le-a vorbit in gnoza, in sofisme, in filosofii, ci le-a deschis acelora INIMA si aceia L-au primit inlauntru. Carturarii si fariseii aveau mintea plina de cunostinte si tipicuri, dar inima le era inghetata si impietrita. Erau plini de ei si nu puteau accepta dragostea jertfelnica, sensul si lumina cea noua. Se inaltasera pe piedestalul cunoasterii, la rangul de invatatori si calauze, dar nu se indurau sa coboare la rangul de simpli slujitori ai aproapelui, la "injosirea" de a spala picioarele semenilor, de a darui mila si dragoste si jertfa de sine. Jertfa de sine era cel mai greu lucru pentru ei, imposibilul chiar, pentru ca ei erau plini de sine si mandri de sine. "Lepadati-va de sine" este o cerinta nebuneasca pentru ei, de neinteles, nerationala, prosteasca. Insa, nu poti lua CRUCEA, nu poti sa-ti insusesti SENSUL existential al JERTFEI daca nu te lepezi de tine. Nu poti primi Harul daca nu te lepezi de tine. Spune foarte frumos un sfant intr-o scrisoare: "nu poti primi Harul fara sange", adica fara spiritul de jertfa Harul nu vine si nu ramane in noi. Nu se primeste Harul cu lingurita ci cu o inima infranta, inmuiata in dragoste jertfelnica.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

Subscriu.
Cand Fiul lui Dumnezeu a hotarat sa coboare din inaltimile cele nevazute ale Sfintei Treimi pana la noi muritorii si pacatosii, a facut-o si pentru ca sa ne aduca in intunericul lumii noastre lumina unui SENS nou. Oamenii cautau sensul in gnoza, in mistere, in sofisme, in ratiune si cunoastere, dar Cel ce S-a scoborat pana la noi si a imbracat haina nimicniciei noastre, "chip de rob luand", ne-a adus un altfel de sens: cel al JERTFEI si al izvorului acesteia, DRAGOSTEA jertfelnica. Acesta este sensul inalt al mantuirii si el trebuie sa devina si sensul existential al nostru, al pacatosilor. Simbolul acestui sens este CRUCEA. "Luati-va crucea" este indemnul facut noua ca sa ne insusim sensul existential fara de care nu ne putem mantui. Este minimul necesar pentru mantuirea noastra. Scoboratu-Sa ca sa ne invete Jertfa, coboratu-Sa ca sa ne inalte prin Jertfa si a patimit pentru noi si pacatele noastre ca sa ne curateasca prin Jertfa. Nu prin gnoza, nu prin sofisme, nu prin tipic, nu prin cunoastere. Ci simplu si bland, smerit si bun, la un loc cu talharii, nu de la catedra vreunei academii, nu imbracat in mantia cu ciucuri a fariseilor ultracorecti, a carturarilor atotstiutori, ci in rand cu cei simpli, cu prostituatele, cu talharii si cu vamesii. De ce l-au urmat acestia si nu carturarii asa cum se cadea? Simplu, pentru ca Domnul nostru nu le-a vorbit in gnoza, in sofisme, in filosofii, ci le-a deschis acelora INIMA si aceia L-au primit inlauntru. Carturarii si fariseii aveau mintea plina de cunostinte si tipicuri, dar inima le era inghetata si impietrita. Erau plini de ei si nu puteau accepta dragostea jertfelnica, sensul si lumina cea noua. Se inaltasera pe piedestalul cunoasterii, la rangul de invatatori si calauze, dar nu se indurau sa coboare la rangul de simpli slujitori ai aproapelui, la "injosirea" de a spala picioarele semenilor, de a darui mila si dragoste si jertfa de sine. Jertfa de sine era cel mai greu lucru pentru ei, imposibilul chiar, pentru ca ei erau plini de sine si mandri de sine. "Lepadati-va de sine" este o cerinta nebuneasca pentru ei, de neinteles, nerationala, prosteasca. Insa, nu poti lua CRUCEA, nu poti sa-ti insusesti SENSUL existential al JERTFEI daca nu te lepezi de tine. Nu poti primi Harul daca nu te lepezi de tine. Spune foarte frumos un sfant intr-o scrisoare: "nu poti primi Harul fara sange", adica fara spiritul de jertfa Harul nu vine si nu ramane in noi. Nu se primeste Harul cu lingurita ci cu o inima infranta, inmuiata in dragoste jertfelnica.
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, mi-ai facut azi o bucurie. Bunica mea asa a procedat la viata ei, nu stiu daca s-ar fi exprimat asa, ca nu era mare teoreticiana, dar ea pune ain practica exact ce ai spus tu: dragoste, jertfa de sine, fapte bune izvorate din dragoste, nu din tipic.
Ai intrat mai rar, dar ai spus ceva adevarat!

[catalin2]

În prealabil postat de glykys

MariS, mi-ai facut azi o bucurie. Bunica mea asa a procedat la viata ei, nu stiu daca s-ar fi exprimat asa, ca nu era mare teoreticiana, dar ea pune ain practica exact ce ai spus tu: dragoste, jertfa de sine, fapte bune izvorate din dragoste, nu din tipic.
Ai intrat mai rar, dar ai spus ceva adevarat!

Nu stiu daca despre tipic era vorba sau despre invataturile de credinta si BO. Bunica ta pe langa acestea a avut si o intelgere a credintei dreapta, a ramas ortodoxa. In schimb daca devenea se convertea la adeventisti sa zicem nu prea era acelasi lucru, nu? Bunicii lui draga de Anna erau buni dar s-au convertit la neoprotestanti (daca am inteles eu bine).
Eu cred ca cine e practicant si merge si la Liturghii si aculta predicile preotilor cunoaste si invatatura, pentru asta nu e nevoie sa citeasca niste carti. Mie imi plac foarte mult si persoane care nu sunt ortodoxe sau nici macar crestine. Persoane deosebite am intalnit si printre unguri, sau chiar turci, indieni, americani, etc.

[Marimira]

În prealabil postat de N.Priceputu

Tocmai de aceea am vorbit de hipercorectitudine, nu de corectitudine. Hipercorectitudinea este duşmanul corectitudinii, deci incorectitudine. În privinţa respectării dogmelor, adică a învăţăturii Bisericii, nu încape discuţie. Acela este adevărul, şi el trebuie făcut cunoscut celor care vor să-l cunoască.

Dar porţile Bisericii trebuie să rămână larg deschise pentru toţi, iar oamenii să se simtă bine înăuntru, ca în prezenţa lui Hristos. Atunci nimeni nu va dori să plece. Dacă, însă, cei care vor să intre (şi sunt destui cei care vor să vadă „cam cum stă treaba” cu Biserica) vor găsi un duh rece, neprimitor, adesea iritat, e clar că nu vor zăbovi mult ci vor pleca, cu un gust amar că n-au primit ceea ce sperau. Şi, din nefericire, în scurtul timp de când scriu şi eu pe forumul ăsta, mulţi s-au mâhnit şi au plecat.

Părerea mea este că marea noastră grijă trebuie să fie „să ne iubim unii pe alţii”, căci „aşa vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei”. Dragostea e alfa şi omega creştinismului. Toate încep cu ea (căci Dumnezeu este Iubire), toate cu ea sfârşesc.

Ca să fiu mai explicit, o să-l pomenesc, din nou, pe Părintele Galeriu, care avea o deschidere extraordinară către toţi, fiind totodată şi un mare iubitor şi mărturisitor al dreptei credinţe. Iubirea Sa de o viaţă a fost Hristos Însuşi, pe care L-a cunoscut şi ni L-a făcut cunoscut din Evanghelie. Predicile părintelui erau întotdeauna tâlcuiri profunde ale evangheliei, folosindu-se, de fiecare dată, de viziunea Sfinţilor Părinţi. De erezii a vorbit de nenumărate ori şi a arătat în ce constau ele. Dar avea o mare deschidere, inclusiv către oamenii de cultură, pe care îi preţuia sincer, iar asta îi făcea şi pe ei să se simtă bine şi să vină cu interes la biserică.
Poate că ăsta e cuvântul esenţial care-l caracteriza: preţuirea pentru fiecare om, pentru că în fiecare vedea chipul lui Dumnezeu.

M-aş bucura ca forumul acesta să împrumute ceva din spiritul Părintelui Galeriu.

Subscriu si completez cu acest cuvant; astazi la tv trinitas un parinte a spus un cuvant de folos chiar in acest sens. Il cita pe "parintele de la malul marii"- care spunea referindu-se la modul in care trebuie sa ni-i apropiem pe cei care cauta, si bajbaie dupa adevarul Lui Hristos.
Referindu-se la masura dreptatii si a dragostei a spus ca din 10 datorita dreptatii aspre doar doi se vor intoarce, dar din invatarea milostiva spusa cu dragoste din 10 se vor intoarce 8.
Elocvent cuvant a spus parintele.
Dragostea se simte, nu o explicam ...in adevaruri!

În prealabil postat de Marimira

Subscriu si completez cu acest cuvant; astazi la tv trinitas un parinte a spus un cuvant de folos chiar in acest sens. Il cita pe "parintele de la malul marii"- care spunea referindu-se la modul in care trebuie sa ni-i apropiem pe cei care cauta, si bajbaie dupa adevarul Lui Hristos.
Referindu-se la masura dreptatii si a dragostei a spus ca din 10 datorita dreptatii aspre doar doi se vor intoarce, dar din invatarea milostiva spusa cu dragoste din 10 se vor intoarce 8.
Elocvent cuvant a spus parintele.
Dragostea se simte, nu o explicam ...in adevaruri!

Foarte clar si raspicat explicat ! Frumos!