Papalitatea

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

Aceasta e ceea ce spun ortodocsii "primul intre egali" si este respins de catolici.

De unii catolici.

Pentru cei, are inca nu il cunosc cu adevarat pe Sf. Fotie:

A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic. Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, „tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.
Fotie a arătat de mic că va deveni mare. Era un copil – minune, nu era doar deştept; era un geniu. Genii se numesc cei care pot să pătrundă adânc în lucruri şi să rezolve cele mai dificile probleme. Precum Olimpul este cel mai înalt munte, tot aşa genii sunt marile înălţimi ale cugetării. Odată la o sută, două de ani se naşte un geniu. Mari bărbaţi, staturi înalte, precum erau de pildă Homer, Platon, Aristotel, sau – în epoca noastră – Einstein.
Sfântul Fotie nu era doar un geniu; era şi sârguitor. Nu semăna cu acea slugă leneşă din pilda talanţilor, care a luat talantul şi l-a ascuns în pământ. Marele Fotie a cultivat talantul său. Noaptea nu dormea decât puţine ore. Studia. Ce studia? Pe scriitorii antici, iar, mai mult, pe Părinţii Bisericii: Gură de Aur, Vasilie, Grigorie Teologul…Dar mai înainte de toate o carte o ştia pe de rost: Sfânta Evanghelie, Sfânta Scriptură. Geniul şi osârdia lui s-au împletit în aşa fel, încât el s-a dovedit unul din cei mai mari bărbaţi ai umanităţii. A studiat gramatica, poezia, retorica, filozofia, chiar şi medicina şi orice altă ştiinţă. Preda în Constantinopol trecând drept un profesor înţelept.
Foarte devreme a fost luat la palatul împăratului şi a ocupat mari funcţii la Curtea lui Teofil; a ajuns protospătar (şeful gărzii imperiale), protoasicrit (secretar general al statului) şi senator (parlamentar).
Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă dificilă a Imperiului Bizantin. Şi-a dorit? Nu şi-a dorit. El iubea cărţile, îi plăcea în cabinetul de studiu. L-au luat de acolo – laic fiind – să-l hirotonească. Când a văzut că se insistă, nu a dormit toată noaptea. Plângea şi spunea: Prefer să mor decât să se întâmple aşa ceva. Nu pentru că dispreţuia demnitatea preoţească, ci pentru că ştia cât de dificil este să ridice cineva această răspundere, mai ales în astfel de timpuri. La urmă însă s-a supus. A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. Nu s-a mândrit. Şi-a păzit cugetul în cumpătare. Era smerit. Spune Viaţa lui că atunci când auzea că cineva a păcătuit, curgeau lacrimi din ochii lui; credea că a păcătuit el însuşi şi se tânguia şi-l ruga pe Dumnezeu să-l ierte.
Aşa era Sfântul Fotie, plin de iubire şi de compasiune pentru turma lui. Dar faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui. Toţi aceştia s-au aliat împotriva lui. Au reuşit şi au atras pe împăraţi de partea lor şi de două ori Sfântul Fotie a fost trimis în exil. Prima oară în 867, sub Vasile Macedoneanul, în Mănăstirea Acoperământului pe ţărmurile tracice ale Bosforului. Şi nu i-au permis să ia cu el pe nimeni. Ceea ce l-a durut cel mai mult a fost faptul că nu l-au lăsat să-şi ia cu el nici cărţile care erau mereu tovarăşii lui. L-au caterisit în 869. În 878 a revenit pentru a doua oară în tronul patriarhal, însă iarăşi l-au detronat în 886, sub Leon cel Înţelept, şi l-au exilat într-o mică insulă lângă Calcedon, în mănăstirea Ieriei. Acolo, în exil, şi-a închis ochii pe 6 februarie 891.
Marele Fotie a spus „nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui.Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.
Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. Dacă se înmulţesc iehoviştii (hiliaştii); pe cine interesează? Îţi spun: De asta să se îngrijească preoţii şi episcopii…
Nu este aşa. Eşti creştin ortodox? Trebuie să te lupţi pentru credinţa ta şi să te rogi lui Dumnezeu. Suntem datori. Cât s-au nevoit Părinţii pentru credinţa noastră! Să ne facem şi noi astăzi imitatorii lor. Când va apărea la casa voastră vreun eretic şi va bate în uşă, imediat să informaţi Mitropolia. Ereticii şi cei de alte religii câştigă acum privilegii; iar noi, ortodocşii, vom deveni elini de mâna a doua. Aceştia Îl hulesc pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, toate cele sfinte şi nu-i împiedică nimeni. Dacă le spui ceva şi îi speri, imediat te denunţă că i-ai atacat. Patria noastră s-a transformat într-o vie fără gard.
Unde este acum Marele Fotie, unde este Marcu Evghenicul, unde sunt Vasilie şi Gură de Aur, unde sunt mucenicii şi mărturisitorii! Noi, cei puţini, câţi am mai rămas şi mai credem, să ne trezim şi să luptăm pentru credinţa noastră. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. Unul din cei de demult zicea: Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că nu m-ai făcut copac, că nu m-ai făcut animal patruped, ci m-ai făcut om. Şi un altul spunea: Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că m-ai făcut elin. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că ne-am născut ortodocşi.
Fie ca Dumnezeu, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Marcu Evghenicul şi ale Sfântului Fotie, să ne miluiască şi să ne mântuiască. Amin.
+ Episcopul Augustin
http://www.ortodoxie-catolicism.ro/2...in-de-florina/

[Erethorn]

În prealabil postat de Miha-anca

Pentru cei, are inca nu il cunosc cu adevarat pe Sf. Fotie:

And yet the other side of his character is no less evident. His insatiable ambition, his determination to obtain and keep the patriarchal see, led him to the extreme of dishonesty. His claim was worthless. That Ignatius was the rightful patriarch as long as he lived, and Photius an intruder, cannot be denied by any one who does not conceive the Church as merely the slave of a civil government. And to keep this place Photius descended to the lowest depth of deceit. At the very time he was protesting his obedience to the pope he was dictating to the emperor insolent letters that denied all papal jurisdiction. He misrepresented the story of Ignatius's deposition with unblushing lies, and he at least connived at Ignatius's ill-treatment in banishment. He proclaimed openly his entire subservience to the State in the whole question of his intrusion. He stops at nothing in his war against the Latins. He heaps up accusations against them that he must have known were lies. His effrontery on occasions is almost incredible. For instance, as one more grievance against Rome, he never tires of inveighing against the fact that Pope Marinus I (882-84), John VIII's successor, was translated from another see, instead of being ordained from the Roman clergy. He describes this as an atrocious breach of canon law, quoting against it the first and second canons of Sardica; and at the same time he himself continually transferred bishops in his patriarchate. The Orthodox, who look upon him, rightly, as the great champion of their cause against Rome, have forgiven all his offences for the sake of this championship. They have canonized him, and on 6 Feb., when they keep his feast, their office overflows with his praise. He is the "far-shining radiant star of the church", the "most inspired guide of the Orthodox", "thrice blessed speaker for God", "wise and divine glory of the hierarchy, who broke the horns of Roman pride" ("Menologion" for 6 Feb., ed. Maltzew, I, 916 sq.). The Catholic remembers this extraordinary man with mixed feelings. We do not deny his eminent qualities and yet we certainly do not remember him as a thrice blessed speaker for God. One may perhaps sum up Photius by saying that he was a great man with one blot on his character---his insatiable and unscrupulous ambition. But that blot so covers his life that it eclipses everything else and makes him deserve our final judgment as one of the worst enemies the Church of Christ ever had, and the cause of the greatest calamity that ever befell her.

[catalin2]

În prealabil postat de Erethorn

And yet the other side of his character is no less evident. His insatiable ambition, his determination to obtain and keep the patriarchal see, led him to the extreme of dishonesty. His claim was worthless. That Ignatius was the rightful patriarch as long as he lived, and Photius an intruder, cannot be denied by any one who does not conceive the Church as merely the slave of a civil government. And to keep this place Photius descended to the lowest depth of deceit.

Cam astea erau minciunile vehiculate in vest despre Sf. Fotie inainte de perioada interbelica. Poate unii catolici le sustin si acum. Cum vedem e doar o poveste, fara vreo sursa care sa si sustina afirmatiile. Sa reamintim, Sf. Fotie e unul din sfintii care au sfinte moaste, dovada a sfinteniei sale.
Povestea cu documente se gaseste in acel link.

În prealabil postat de Erethorn

And yet the other side of his character is no less evident. His insatiable ambition, his determination to obtain and keep the patriarchal see, led him to the extreme of dishonesty. His claim was worthless. That Ignatius was the rightful patriarch as long as he lived, and Photius an intruder, cannot be denied by any one who does not conceive the Church as merely the slave of a civil government. And to keep this place Photius descended to the lowest depth of deceit. At the very time he was protesting his obedience to the pope he was dictating to the emperor insolent letters that denied all papal jurisdiction. He misrepresented the story of Ignatius's deposition with unblushing lies, and he at least connived at Ignatius's ill-treatment in banishment. He proclaimed openly his entire subservience to the State in the whole question of his intrusion. He stops at nothing in his war against the Latins. He heaps up accusations against them that he must have known were lies. His effrontery on occasions is almost incredible. For instance, as one more grievance against Rome, he never tires of inveighing against the fact that Pope Marinus I (882-84), John VIII's successor, was translated from another see, instead of being ordained from the Roman clergy. He describes this as an atrocious breach of canon law, quoting against it the first and second canons of Sardica; and at the same time he himself continually transferred bishops in his patriarchate. The Orthodox, who look upon him, rightly, as the great champion of their cause against Rome, have forgiven all his offences for the sake of this championship. They have canonized him, and on 6 Feb., when they keep his feast, their office overflows with his praise. He is the "far-shining radiant star of the church", the "most inspired guide of the Orthodox", "thrice blessed speaker for God", "wise and divine glory of the hierarchy, who broke the horns of Roman pride" ("Menologion" for 6 Feb., ed. Maltzew, I, 916 sq.). The Catholic remembers this extraordinary man with mixed feelings. We do not deny his eminent qualities and yet we certainly do not remember him as a thrice blessed speaker for God. One may perhaps sum up Photius by saying that he was a great man with one blot on his character---his insatiable and unscrupulous ambition. But that blot so covers his life that it eclipses everything else and makes him deserve our final judgment as one of the worst enemies the Church of Christ ever had, and the cause of the greatest calamity that ever befell her.

E bine ca ati postat textul in engleza, nu in romana, caci este jenant ce sta scris aici.
Acesta este un exemplu de pacat impotriva Duhului Sfant!

[catalin2]

În prealabil postat de Miha-anca

E bine ca ati postat textul in engleza, nu in romana, caci este jenant ce sta scris aici.
Acesta este un exemplu de pacat impotriva Duhului Sfant!

E chiar textul de pe newadvent, iar sursa este cardinalul de care aminteam, Hergenröther, despre care se spunea ca a scris in mod eronat despre sinodul 879 si Sf. Fotie si alti teologi, toti dinainte de perioada interbelica.

[nutucutu]

În prealabil postat de Miha-anca

[b]Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului.... A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. [b]N

Acesta e Fotie? HIROTONIT INTR-O SAPTAMINA??? DE LA SIMPLU LAIC LA PATRIRH INTR-O SAPTAMINA? Nici nu e de mirare ca a rupt Biserica in doua! Putea sa fie invatatul invatatilor. El nu avea pregatirea si nici trairea sa fie patriarh. E ca si cum l-am pune pe Plesu in funcita de patriarh al Romaniei, doar pentru ca a citit biblioteci. Oricine e pus intr-o demnitate pe care nu o merita si pentru care nu e pregatit face lucruri gresite. A fost asa mereu si vedem asta si astazi la politicienii care nu se mai dau dusi din scaunele lor.

PS Si voi spuneti ca Biserica Catolica a facut tot felul de excese pentru putere...

[Erethorn]

În prealabil postat de nutucutu

Acesta e Fotie? HIROTONIT INTR-O SAPTAMINA??? DE LA SIMPLU LAIC LA PATRIRH INTR-O SAPTAMINA? Nici nu e de mirare ca a rupt Biserica in doua! Putea sa fie invatatul invatatilor. El nu avea pregatirea si nici trairea sa fie patriarh. E ca si cum l-am pune pe Plesu in funcita de patriarh al Romaniei, doar pentru ca a citit biblioteci. Oricine e pus intr-o demnitate pe care nu o merita si pentru care nu e pregatit face lucruri gresite. A fost asa mereu si vedem asta si astazi la politicienii care nu se mai dau dusi din scaunele lor.

PS Si voi spuneti ca Biserica Catolica a facut tot felul de excese pentru putere...

Dar nu BO l-a pus pe Fotie Patriarh, ci Imparatul....

Pe de alta parte, exista si in Biserica Catolica papi care au fost laici inainte de inscaunare. Un exemplu este Sfantul Fabian (drag mie, in mod special, pentru ca fiul meu ii poarta numele), care a venit la Roma ca simplu laic, si s-a nimerit tocmai la adunarea in care trebuia ales un nou papă. Sfantul Duh s-a coborat asupra lui, in forma unui porumbel, din cate îmi aduc aminte, şi a fost ridicat la demnitatea de papă prin aclamaţiile populare. S-a dovedit apoi a fi un papă vrednic şi a fost şi ridicat la cinstea altarelor: http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Fabian

[nutucutu]

În prealabil postat de Erethorn

Dar nu BO l-a pus pe Fotie Patriarh, ci Imparatul....

Si mai gresit...

[bogdan81]

Stati linistit. Au fost si papi care au fost pusi in functie de autoritatile civile, asa ca nu e o problema. Au fost si papi care si-au cumparat titlul cu bani. Doar cateva exemple: papa Vigiliu, papa Bonifaciu 8 - pa care Dante il aseaza in iad printre simoniaci, si papa Alexandru Borgia. Astea sunt doar 3 exemple, fiindca sunt foarte multi.