În prealabil postat de catalin2
Se pare ca trebuie sa repet iar ce spune Sf. Ioan Gura de Aur in toata opera sa.
"Ei au grămădit textele ca să probeze că marele episcop al Constantinopolei a dat Sfântului Petru numele de întâi, de mare apostol, de verhovnic, de voievod, de șef, de gura apostolilor.
Insă dacă el a dat și celorlalți apostoli aceleași titluri, ce se va putea încheia din aceasta în favoarea Sfântului Petru?
În mai multe locuri din scrierile sale el zice de toți apostolii că au fost temeliile, stâlpii, șefii, dascălii, cârmacii, păstorii Bisericii.
El numește pe Petru și pe Ioan cu același titlu, verhovnici ai apostolilor cuvantul 32 la Sf. Matei.
El zice de Petru, de Iacov și de Ioan că erau deopotrivă „cei întâi cu vrednicia între apostoli, temeliile Bisericii, cei întâi chemați și vârful ucenicilor.“ (cuvant la epistola catre Galateni, cap 1)
Dacă într-un loc zice de Sf. Petru că: „Așa de mult s-a spălat Petru de lepădarea sa, încât a
ajuns cel întâi dintre apostoli și universul întreg i-a fost încredințat“[123], altundeva zice
deopotrivă de Petru și de Ioan că universul le-a fost încredințat.
Zice de Sf. Pavel: „Îngerii primesc adeseori însărcinarea de a purta grijă de neamuri, însă
nici unul din ei n-a cârmuit norodul ce i-a fost încredințat, precum Pavel a cârmuit
universul întreg... Norodul evreu a fost încredințat arhanghelului Mihail, dar lui Pavel i s-a
încredințat pământul, marea, locuitorii din toată lumea, chiar pustiul.“[125] „În împărăția
cerului”, zice el, „nimenea va fi înaintea lui Pavel, acesta e un lucru vădit“[126]. El îl
numește încă și cârmaciul Bisericii[127], vasul alegerii, trâmbița cerească, călăuza
miresii lui Hristos (adică a Bisericii)“[128]. În pasajul următor, el îl pune vădit mai presus de
Sf. Petru: „În locul unde heruvimii sunt acoperiți de slavă și unde sălășluiesc serafimii, acolo
vom vedea pe Pavel cu Petru, (pe Pavel) care este vârful și căpetenia soborului
sfinților“[129].
In a doua cuvântare despre rugăciune zice că rugăciunea are în sine o putere atât de mare
încât „ea a scăpat din primejdii pe Petru și pe Pavel, stâlpii Bisericii, căpeteniile
apostolilor, cei mai slăviți în cer, zidurile universului, păzitorii pământului și ai
mării“[130].
Vorbind de împrejurarea când Pavel mustră pe Petru la Antiohia, el se rostește astfel:
„Turbura-se-va cineva, auzind că Pavel a stat împrotiva lui Petru, adică stâlpii Bisericii s-au
ciocnit și au căzut unul preste altul? Căci ei sunt stâlpii cari sprijină și poartă acoperământul
credinței; și nu numai stâlpii, ci încă pavăza și ochii trupului Bisericii, izvoarele și vistieria
tuturor bunătăților; și dacă cineva ar zice despre ei tot ce și-ar putea închipui, totuși n-ar
putea arăta îndeajuns vrednicia lor“[131]. Mai departe el aseamănă pe cei doi apostoli cu doi
cai trăgând împreună carul Bisericii, lăsând a se înțelege că unul din ei, Petru, părea a
șchiopăta.[132] Aceasta era o aluzie la căderea sa. În fine, adaugă: „Cum tu, Pavel, care ai
fost atât de blând și atât de bun cu ucenicii tăi, ai devenit așa de aspru către cel dimpreună-
apostol ?“[133] Este cu putință a spune mai lămurit că Pavel era întocmai cu Petru în
vrednicie?
Acest adevăr reiese încă din pasajul următor, ce merită o deosebită luare aminte: „Hristos
încredință lui Petru pe iudei și lui Pavel neamurile; nu zic aceasta de la mine, dar să
ascultăm pe Pavel, care zice: <<Că cel ce au lucrat lui Petru spre apostolia tăierii împrejur,
au lucrat și în mine întru neamuri>> (Galat. 2, 8). Căci după cum un înțelept general care,
după ce a cunoscut cu îngrijire destoinicia fiecăruia, încredințează puterea unuia asupra
cavaleriei și altuia asupra infanteriei, astfel desigur Hristos a împărțit oștirea sa în două
părți, și a încredințat lui Petru pe iudei și lui Pavel neamurile. Cele două părți ale oștirii sunt
diferite, însă generalul este unul.”[134]
|