Sminteala mintii, sau setea de cunoastere sterila

În prealabil postat de Yasmina

Frumoasa varsta...
Chiar daca spui ca nu esti implinita pe toate planurile sa stii ca pana in momentul de fata ai destul de multe;cati tineri de 21 de ani fac un job care le place,au familie cu 2 copii,o stare financiara stabila si facultatea pe terminate?Multi sunt in ceata la 21 de ani sau chiar la 30 de ani.
Numai bine!

Si cati tineri de 21 de ani, cu doi copii frumosi, cu un job si o stare financiara buna, sunt catre finalul vietii?
Ma rog, irelevant! Aici nu e un topic despre viata mea personala. Doar ca afirmatia Mariei, cum ca eu nu as avea necazuri, m'a bulversat putin.

Da, ai dreptate, e o varsta frumoasa. Si chiar am multe! Am sa ma bucur de ele cat mai pot!

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Doar ca afirmatia Mariei, cum ca eu nu as avea necazuri, m'a bulversat putin.

Se poate si mai si..
Probabil se referea la genul de necazuri care te duc pe culmile disperarii si te fac sa afli lucruri noi despre tine..

În prealabil postat de AlinB

Se poate si mai si..
Probabil se referea la genul de necazuri care te duc pe culmile disperarii si te fac sa afli lucruri noi despre tine..

Si ce te face sa crezi ca eu nu am parte de ele? De ce eu nu as fi pe culmile disperarii acum?

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Si ce te face sa crezi ca eu nu am parte de ele? De ce eu nu as fi pe culmile disperarii acum?

In momentul in care ai ajunge acolo, s-ar sti cu certitudine.
Tu ai sti.
Cei din jurul tau ar sti.

In orice caz, n-ai mai fi pe un topic din asta discutand "mondenintati intelectualicesti" atat de relaxat ci pe alt gen de topic.

În prealabil postat de AlinB

In momentul in care ai ajunge acolo, s-ar sti cu certitudine.
Tu ai sti.
Cei din jurul tau ar sti.

In orice caz, n-ai mai fi pe un topic din asta discutand "mondenintati intelectualicesti" atat de relaxat ci pe alt gen de topic.

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"? Am durerea mea, o suferinta pe care numai o mama ar putea s'o inteleaga. Dar nu am sa o strig in toate cele patru zari. E a mea, eu am sa traiesc cu ea atat cat mai am de trait. Viata merge mai departe. Si aceste "mondenitati intelectualicesti" de care spui tu, impreuna cu alte lucruri marunte din viata, ma ajuta sa uit, macar temporar, de ce am de carat pe umeri. Ma'ntelegi?

[korinna]

În prealabil postat de Lilith23

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"? Am durerea mea, o suferinta pe care numai o mama ar putea s'o inteleaga. Dar nu am sa o strig in toate cele patru zari. E a mea, eu am sa traiesc cu ea atat cat mai am de trait. Viata merge mai departe. Si aceste "mondenitati intelectualicesti" de care spui tu, impreuna cu alte lucruri marunte din viata, ma ajuta sa uit, macar temporar, de ce am de carat pe umeri. Ma'ntelegi?

ba chiar striga in toate zarile si spune-o la toata lumea... spune-I-o si Domnului, chiar cearta-te cu El ca esti suparata si nu intelegi de ce ti-a dat tie povara asta. Asa ne spunea profesrul de religie din liceu, vorbiti cu Domnul neincetat, certati-va cu El ca si cu un prieten, puneti-I intrebari, revoltati-va, numai vorbiti cu El neincetat...

eu de exemplu cand sunt suparata ma plang la toata lumea si sun pe toata lumea, din 5 prietene foarte bune cate am, niciuna nu scapa de "problema" mea... nu fugi de comuniune, oamenii vor sa te inteleaga, oamenii vor sa te ajute cat pot cu putinta, sa-ti ofere ce poate fiecare, unul intelegere, altul ascultare, altul bani, altul timp, altul cunostinte si tot asa... cel mai frumos lucru e comuniunea si la orice problema cam "profit" de bunatatea oamenilor eu, "profita" si tu!

În prealabil postat de korinna

ba chiar striga in toate zarile si spune-o la toata lumea... spune-I-o si Domnului, chiar cearta-te cu El ca esti suparata si nu intelegi de ce ti-a dat tie povara asta. Asa ne spunea profesrul de religie din liceu, vorbiti cu Domnul neincetat, certati-va cu El ca si cu un prieten, puneti-I intrebari, revoltati-va, numai vorbiti cu El neincetat...

eu de exemplu cand sunt suparata ma plang la toata lumea si sun pe toata lumea, din 5 prietene foarte bune cate am, niciuna nu scapa de "problema" mea... nu fugi de comuniune, oamenii vor sa te inteleaga, oamenii vor sa te ajute cat pot cu putinta, sa-ti ofere ce poate fiecare, unul intelegere, altul ascultare, altul bani, altul timp, altul cunostinte si tot asa... cel mai frumos lucru e comuniunea si la orice problema cam "profit" de bunatatea oamenilor eu, "profita" si tu!

Nu, eu nu sunt asa. De ce sa ii impovarez pe altii? E problema mea, o duc eu.

În prealabil postat de Lilith23

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"?

Nu trebuie să ne povesteşti mai mult; e de ajuns cât ai spus, ca, cine vrea, să înţeleagă. Sigur că nu trebuie să devenim melodramatici. Dar trebuie să ştii că, intrând şi postând aici, ne-ai devenit ca o soră şi ne dor şi pe noi durerile tale, cu atât mai mult cu cât eşti atât de tânără.
Mi se pare cu atât mai greu să înduri astfel de suferinţe, cu cât le înduri singură; nu mă refer la oamenii care te iubesc şi cu siguranţă te sprijină, ci la Dumnezeu.

Te-ai supărat pe El tocmai când aveai cea mai mare nevoie de sprijinul Lui. Sunt convins că e greu să nu te revolţi când eşti rău lovit. Dar ne supărăm pe Dumnezeu atunci când ni se pare că e nedrept. Când suferim o pierdere teribilă sau când suntem în situaţia de a pierde totul (chiar viaţa). Nu înţelegem de ce îngăduie Dumnezeu asta. Sau unde e El, când astea se întâmplă. De ce nu intervine, dacă e bun?

Gândim aşa din cauză că asta e imaginea pe care ne-am format-o despre El. Dacă, însă, vrem să înţelegem cum iubeşte şi cum lucrează Dumnezeu, trebuie să privim spre Hristos. Care a venit nu îndreptând lumea prin forţă, nu pedepsindu-i pe răi şi răsplătindu-i pe buni, ci a venit dăruind, vindecând, mângâind, suferind enorm, jertfindu-Se.
Iar după ce a înviat nu a scutit pe nimeni de suferinţă şi nici nu a promis asta. Din contră, cei care L-au iubit mai mult au suferit poate cel mai mult. N-a venit să ne scutească de dureri, ci să le poarte împreună cu noi, omeneşte, pentru ca noi să le ducem împreună cu El, dumnezeieşte. Nu ne-a scăpat de moarte, ci a trecut prin ea, pentru ca şi noi, dacă suntem uniţi cu El, să putem să o învingem şi să ajungem la înviere. Aşa au răzbit prin cele mai mari suferinţe - lagăre, închisorile comuniste - cei care au nădăjduit în El, pe când cei care s-au bazat doar pe ei înşişi cred că şi-au epuizat mult mai repede resursele morale.
Existenţa suferinţei, a durerilor în lume nu e vina lui Dumnezeu, ci a omului, care, neascultând, a adus moartea în lume, şi durerea.
Iată de ce e mai bine să fii „oiţă” decât „căpriţă”.