Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Acesta este un caz particular de relativism: relativismul religios. Dar acesta se subsumează unei paradigme mai largi. Relativismul filozofic consideră că adevărul nu are o existență obiectivă. Dumneata ai adevărul dumitale, iar eu am adevărul meu. Noi fiind egali, adevărul dumitale are aceeași îndreptățire cu adevărul meu. Ceea ce pentru dumneata este cerc, pentru mine este pătrat. Deci, la întrebarea "ce figură geometrică este aceasta ?", răspunsurile noastre vor fi diferite, ambele legitime. Lumea întreagă este proiecție a noastră.
|
Corect, de aici s-a nascut si "corectitudinea politica". Adica adevarul fiind relativ e o impietate sa spui cuiva ca greseste, e o dovada de intoleranta.
De la relativismul religios s-a trecut si la ecumenismul prost inteles, toate cultele fiind bune nu poate sa spuna cineva ca a lui ar fi cea buna.
Parerea mea e ca acest relativism este preluat din religiile orientale, care au tangenta si cu panteismul. Din cate stiu exista la acestea conceptia ca lumea e o iluzie si fiecare vede dintr-un anumit unghi, avand adevarul sau. Se merge chiar pana la a spune ca daca o camila cineva spune ca e un copac nu greseset, e doar un alt punct de vedere. Totul fiind relativ, inclusiv adevarurile evidente.
Aceasta e de fapt o proiectie mentala si stim ca doar vrajmasul da aceste confuzii si false vedenii.