Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup.


"

acum,noi nu intelegem material,cum lumina este si unda si particula,ceea ce este ceva f simplu,prin comparatie,cum am putea sa deslusim ceea ce ai enumerat mai sus,ca oameni cu creierasul finit.
cum ar spune si Petru Tutea:Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

[laurastifter]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

acum,noi nu intelegem material,cum lumina este si unda si particula,ceea ce este ceva f simplu,prin comparatie,cum am putea sa deslusim ceea ce ai enumerat mai sus,ca oameni cu creierasul finit.
cum ar spune si Petru Tutea:Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

Foarte frumos aţi scris! :)

P. S. "Patrie si Credinta"... Dacă aş fi în locul dvs. aş scrie "Credinta si Patrie". :)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

P. S. "Patrie si Credinta"... Dacă aş fi în locul dvs. aş scrie "Credinta si Patrie". :)

De la "Credinţă şi Patrie" la "Patrie şi Credinţă" s-a făcut un pas mic. Insesizabil. Pe urmă, de la "Patrie şi Credinţă" s-a trecut la "Patrie şi atât": este etapa când m-au făcut pe mine pionier cu cravată roşie cu un tighel tricolor îngust-îngust.

Acuma, suntem în paradigmă nouă: nici de Patrie să nu mai auzim !

Nu numai că nu mai e Cristos în inimi: nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru. În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine ! Iar noi, făcându-ne tot mai mici, de ce să ne mirăm că inima noastră se tot stafideşte ?

[nutucutu]

Din Imitaţiunea lui Cristos (Cartea 2, 1, 1-6):

Întoarce-te din toată inima la Dumnezeu, lasă lumea aceasta mizerabilă şi sufletul tău va afla odihnă. Împărăţia lui Dumnezeu este pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Cristos va veni la tine, arătându-ţi mângâierea sa, dacă înlăuntrul tău îi vei pregăti o locuinţă vrednică.

Toată slava şi frumuseţea lui este în interior (cf. Ps 44[45],14), şi numai acolo se bucură. El îl vizitează deseori pe omul lăuntric: vorbele sale sunt dulci, mângâierea sa plăcută, pacea îmbelşugată şi familiaritatea lui îl uimeşte.

Curaj, suflet credincios, pregăteşte inima ta pentru acest mire, ca să binevoiască a veni şi a locui înlăuntrul tău. Căci el spune aşa: Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el (In 14,23).

Fă-i loc, aşadar, lui Cristos. Când îl vei avea pe Cristos, vei fi bogat şi-ţi va ajunge. El va avea grijă de tine şi te va păzi în toate, aşa încât să nu mai ai nevoie să-ţi pui încrederea în oameni.

Pune-ţi toată încrederea în Dumnezeu şi el să fie frica şi iubirea ta. El va răspunde de tine şi va face cum este mai bine.

Nu ai aici o cetate stătătoare (Evr 13,14), şi oriunde te-ai afla, eşti străin şi călător; la fel, nu vei avea niciodată odihnă, dacă nu vei fi strâns unit cu Cristos.

Gândul tău să fie spre Cel Preaînalt, iar rugăciunea ta să se îndrepte necontenit spre Cristos. Dacă nu eşti în stare să contempli cele înalte şi cereşti, odihneşte-te în pătimirea lui Cristos şi rămâi bucuros în sfintele lui răni. Suferă, aşadar, cu Cristos şi pentru Cristos, dacă vrei să domneşti împreună cu Cristos.

Dacă ai fi intrat o dată pe deplin înlăuntrul lui Isus şi ai fi gustat câtuşi de puţin din iubirea lui înflăcărată, atunci nu te-ai mai preocupa de ce-ţi place sau nu-ţi place, ci, dimpotrivă, te-ai bucura de batjocura suferită, deoarece dragostea lui Isus îl face pe om să se dispreţuiască pe sine.

Minunate cuvinte! Adevarul canta in ele. lti multumesc!

[laurastifter]

În prealabil postat de ioan cezar

Minunate cuvinte! Adevarul canta in ele. lti multumesc!

:) Dumnezeu să fie cu tine!

[laurastifter]

În prealabil postat de nutucutu

Din Imitaţiunea lui Cristos (Cartea 2, 1, 1-6):

Întoarce-te din toată inima la Dumnezeu, lasă lumea aceasta mizerabilă şi sufletul tău va afla odihnă. Împărăţia lui Dumnezeu este pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Cristos va veni la tine, arătându-ţi mângâierea sa, dacă înlăuntrul tău îi vei pregăti o locuinţă vrednică.

Toată slava şi frumuseţea lui este în interior (cf. Ps 44[45],14), şi numai acolo se bucură. El îl vizitează deseori pe omul lăuntric: vorbele sale sunt dulci, mângâierea sa plăcută, pacea îmbelşugată şi familiaritatea lui îl uimeşte.

Curaj, suflet credincios, pregăteşte inima ta pentru acest mire, ca să binevoiască a veni şi a locui înlăuntrul tău. Căci el spune aşa: Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el (In 14,23).

Fă-i loc, aşadar, lui Cristos. Când îl vei avea pe Cristos, vei fi bogat şi-ţi va ajunge. El va avea grijă de tine şi te va păzi în toate, aşa încât să nu mai ai nevoie să-ţi pui încrederea în oameni.

Pune-ţi toată încrederea în Dumnezeu şi el să fie frica şi iubirea ta. El va răspunde de tine şi va face cum este mai bine.

Nu ai aici o cetate stătătoare (Evr 13,14), şi oriunde te-ai afla, eşti străin şi călător; la fel, nu vei avea niciodată odihnă, dacă nu vei fi strâns unit cu Cristos.

Gândul tău să fie spre Cel Preaînalt, iar rugăciunea ta să se îndrepte necontenit spre Cristos. Dacă nu eşti în stare să contempli cele înalte şi cereşti, odihneşte-te în pătimirea lui Cristos şi rămâi bucuros în sfintele lui răni. Suferă, aşadar, cu Cristos şi pentru Cristos, dacă vrei să domneşti împreună cu Cristos.

Dacă ai fi intrat o dată pe deplin înlăuntrul lui Isus şi ai fi gustat câtuşi de puţin din iubirea lui înflăcărată, atunci nu te-ai mai preocupa de ce-ţi place sau nu-ţi place, ci, dimpotrivă, te-ai bucura de batjocura suferită, deoarece dragostea lui Isus îl face pe om să se dispreţuiască pe sine.

Ce text minunat! :)

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De la "Credinţă şi Patrie" la "Patrie şi Credinţă" s-a făcut un pas mic. Insesizabil. Pe urmă, de la "Patrie şi Credinţă" s-a trecut la "Patrie şi atât": este etapa când m-au făcut pe mine pionier cu cravată roşie cu un tighel tricolor îngust-îngust.

Acuma, suntem în paradigmă nouă: nici de Patrie să nu mai auzim !

Nu numai că nu mai e Cristos în inimi: nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru. În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine ! Iar noi, făcându-ne tot mai mici, de ce să ne mirăm că inima noastră se tot stafideşte ?

Da, o remarcă foarte pertinentă... Aşa am involuat spiritual, treptat, până când în inimile noastre a rămas loc doar pentru propriile patimi şi ambiţii.
"În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine !"
Şi nici măcar pentru noi înşine nu mai este loc... Pentru că, pierzând iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, inversând ierarhia valorilor, ne-am îndepărtat de propria fericire.
De aceea, noi, creştinii, avem datoria sfântă de a deveni, potrivit cuvintelor Mântuitorului, "sarea pământului" şi "lumina lumii", astfel încât ceilalţi, "văzând faptele noastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri".

O seară plină de bucurii!

P. S. "nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru."
Interesant... Dacă ne gândim bine, ţara noastră a fost condusă de regi multă vreme (1866-1947), republica fiind impusă ca formă de guvernare în perioada dictaturii comuniste.
În perioada interbelică, acest fapt nu a constituit nicidecum un obstacol pentru dezvoltarea democraţiei - regim politic ce s-a păstrat până în anul 1938, când Carol al II-lea a impus dictatura regală (regim autoritar). Astfel, forma de guvernare legitimă, dorită de către poporul român, a fost, iniţial, monarhia, iar republica a fost impusă de către un regim totalitar. Ştiu că acest topic n-are nicio legătură cu politica... :) Dar ceea ce aţi scris mai sus mi-a reamintit acest gând pe care l-am avut în minte cu mai mult timp în urmă.

Doamne ajută!