Sentinta

[Dobra Daniela]

Iubirea a spus

Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.

Ascultă secretul din profunzimea
versurilor...
Şi lasă-l să te ducă unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi
Am renunţat la toate.
Acum sciu poezie.
Gândul meu, inima mea, viaţa mea
Îi aparţin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins într-unul singur:
Iubire.

Îndrăgostiţii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.

[Dobra Daniela]

"Nu vei putea trăi fără flacără dacă ai cunoscut extazul arderii."


"Adu-mi aproape buzele Tale, astfel încât sărutul tău să-mi trezească sufletul."

"Iubiţii nu se întâlnesc la un moment dat. Ei sunt dintotdeauna unul în altul."

DEVENIRE de Luca Ionela

Sunt un copac si imi inalt frunzisul
tepos si aspru catre Dumnezeu.
Ca sa-l anunt ca dincolo de frunze.
Pastrez un dor in suflet si doar eu!

Cerestile odai imi pot deschide.
(Cu rugaciunea sevelor ce zac
In trupu-mbatranit de-atata viata
si atata moarte cat e-ntr-un copac

Cu tampla ma izbesc de norii negri
(Cand e furtuna) Si din plate-mi cad
Atat de dureroasele sperante.
Ce alcatuiesc coroana mea de brad.

Si inca plang de-i soare sau furtuna.
(Trimise toate sunt de Dumnezeu .)
Si ma framant sub scoarta si sub zgura.
Caci Domnul nu-ntelege!! plansul meu.

Si-as vrea sa mor (cum moare fiecare)
Saruturi sa primesc sa fiu iubit
Daaa!! sunt copac! Sunt vesnic! dar ma doare
C-o vesnicie sunt nefericit

DEVENIRE de Luca Ionela
Ofer taiat imbratisarea mortii
Dar in pamant gasesc intelepciune,
Si-ncep sa cred ca.poate am o sansa.
Ca. maine se va face o minune.

.Si din copac voi cobora aievea,
Cu trupul gol si cald si plin de viata
Si te voi saruta cu dor pe tample. si
Toate astea intr-o dimineata.

Dar! Pana atunci intep tot orizontul.
Cu frunze aspre, verzi, care nu-mi cad.
In asteptarea diminetii noastre.
Cand eu voi fi femeie. si nu brad.

[Raziel]

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum -
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!..

Ion Minulescu

***
M-ai randuit printre invinsi.
Simt ca nu-mi este dat nici sa inving
si nici sa ies din lupta.
Ma voi cufunda in abis pentru ca sa-i ating limitele.
Am sa joc jocul infrangerii mele.
Voi pune in joc tot ceea ce am
si, cand voi fi pierdut totul, voi juca si fiinta mea insasi.
Si poate ca atunci voi fi recucerit totul
datotita totalei mele despuieri.

Rabindranath Tagore

[stefmir]

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplariï ca sunt.