Ratiune si Credinta

[tara tara vrem ostas]

poate ratiunea fracasa?daca da, cum?

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

poate ratiunea fracasa?daca da, cum?

Te rog reformulează. Nu înţeleg.

[maria40]

Ratiunea ne este orbita cand dam curs ispitelor precum:lacomia, iubirea de arginti, lacomia, gelozia etc. Cand acestea ne impresoara doar credinta si rugaciunile catre bunul Dumnezeu si Maica Sfanta ne mai poate salva

[Kronos]

Bine că se pleacă de la premisa (axiomatică, ca întotdeauna) că rațiunea e oarbă și afectează credința. Dar de ce nu vă puneți și întrebarea: poate fi credința oarbă și astfel să ne afecteze judecata?

În prealabil postat de Kronos

Bine că se pleacă de la premisa (axiomatică, ca întotdeauna) că rațiunea e oarbă și afectează credința. Dar de ce nu vă puneți și întrebarea: poate fi credința oarbă și astfel să ne afecteze judecata?

Credinţa este într-un anumit sens oarbă, şi anume atunci când face abstracţie de o raţiune în care nu mai are încredere, pentru că e pervertită.

Atunci când îţi dai seama că raţiunea te poate fura, minţi, că ceea ce ţi se prezintă ca adevăruri incontestabile sunt doar aparenţe de adevăr, când îţi dai seama că cineva te poate convinge că negrul e alb, merită să încerci măcar să te pui în postura credinciosului, să încerci şi o altă perspectivă asupra lumii.

Şi, când treci dincolo de îndoială, în teritoriul credinţei, începi să înţelegi, să te luminezi, să vezi că toate capătă sens. Atunci, abia, ieşi din întuneric.

[Kronos]

În prealabil postat de N.Priceputu

Atunci când îţi dai seama că raţiunea te poate fura, minţi, că ceea ce ţi se prezintă ca adevăruri incontestabile sunt doar aparenţe de adevăr, când îţi dai seama că cineva te poate convinge că negrul e alb, merită să încerci măcar să te pui în postura credinciosului, să încerci şi o altă perspectivă asupra lumii.

Sau poți să te pui în postura necredinciosului și să te îndoiești de faptul că negrul e negru, dar să rămâi sceptic și la ideea că negrul e alb. Să începi să crezi abia când ai argumente de necontestat.

La ce aparențe de adevăr luate drept adevăr incontestabil v-ați gândit? Un om se folosește de rațiune atunci când are în vedere ambele fețe ale monedei. Cel care e de-acord cu tot ce i se bagă pe gât nu se folosește de rațiune. Cel care exclude din start orice alt punct de vedere diferit de-al lui, e un om „obtuz”. Deci fără prea multă finețe în judecată.

Oricum, tot nu pricep de ce e nevoie de credință că altfel te papă focul.

În prealabil postat de Kronos

Sau poți să te pui în postura necredinciosului și să te îndoiești de faptul că negrul e negru, dar să rămâi sceptic și la ideea că negrul e alb. Să începi să crezi abia când ai argumente de necontestat.

Nu vei avea argumente de necontestat decât prea târziu, după moarte.

La ce aparențe de adevăr luate drept adevăr incontestabil v-ați gândit? Un om se folosește de rațiune atunci când are în vedere ambele fețe ale monedei.

De multe ori, în cercetarea aşa-zis ştiinţifică cineva vrea să demonstreze o anumită teorie şi atunci face tot posibilul pentru a strânge argumente în acest sens. El ştie de la început ce vrea să demonstreze, nu ajunge la rezultat printr-o cercetare cinstită.

Nu vreau să intrăm în amănunte, pentru că s-a bătut foarte mult apa în piuă pe temele preferate ale raţionaliştilor. E la fel de adevărat că şi de partea credinţei se face de multe ori aceeaşi greşeală, nu urmărind adevărul curat, ci susţinerea unei teorii fixe. Şi într-un caz, şi în celălalt, consider că e vorba de o idolatrizare a unui pseudo-adevăr.

Credinţa trebuie să rămână deschisă cunoaşterii ştiinţifice, iar aceasta, la rândul ei, trebuie să fie deschisă credinţei.

Oricum, tot nu pricep de ce e nevoie de credință că altfel te papă focul.

De credinţă e nevoie ca să vezi. Până nu ţi se deschid ochii nu cunoşti lumea decât aşa cum o cunoaşte un orb din naştere, care nu ştie că există ceva dincolo de întunericul în care trăieşte.