Ratiune si Credinta

În prealabil postat de Kronos

Bine că se pleacă de la premisa (axiomatică, ca întotdeauna) că rațiunea e oarbă și afectează credința. Dar de ce nu vă puneți și întrebarea: poate fi credința oarbă și astfel să ne afecteze judecata?

Credinţa este într-un anumit sens oarbă, şi anume atunci când face abstracţie de o raţiune în care nu mai are încredere, pentru că e pervertită.

Atunci când îţi dai seama că raţiunea te poate fura, minţi, că ceea ce ţi se prezintă ca adevăruri incontestabile sunt doar aparenţe de adevăr, când îţi dai seama că cineva te poate convinge că negrul e alb, merită să încerci măcar să te pui în postura credinciosului, să încerci şi o altă perspectivă asupra lumii.

Şi, când treci dincolo de îndoială, în teritoriul credinţei, începi să înţelegi, să te luminezi, să vezi că toate capătă sens. Atunci, abia, ieşi din întuneric.