Ratiune si Credinta

În prealabil postat de Kronos

Sau poți să te pui în postura necredinciosului și să te îndoiești de faptul că negrul e negru, dar să rămâi sceptic și la ideea că negrul e alb. Să începi să crezi abia când ai argumente de necontestat.

Nu vei avea argumente de necontestat decât prea târziu, după moarte.

La ce aparențe de adevăr luate drept adevăr incontestabil v-ați gândit? Un om se folosește de rațiune atunci când are în vedere ambele fețe ale monedei.

De multe ori, în cercetarea aşa-zis ştiinţifică cineva vrea să demonstreze o anumită teorie şi atunci face tot posibilul pentru a strânge argumente în acest sens. El ştie de la început ce vrea să demonstreze, nu ajunge la rezultat printr-o cercetare cinstită.

Nu vreau să intrăm în amănunte, pentru că s-a bătut foarte mult apa în piuă pe temele preferate ale raţionaliştilor. E la fel de adevărat că şi de partea credinţei se face de multe ori aceeaşi greşeală, nu urmărind adevărul curat, ci susţinerea unei teorii fixe. Şi într-un caz, şi în celălalt, consider că e vorba de o idolatrizare a unui pseudo-adevăr.

Credinţa trebuie să rămână deschisă cunoaşterii ştiinţifice, iar aceasta, la rândul ei, trebuie să fie deschisă credinţei.

Oricum, tot nu pricep de ce e nevoie de credință că altfel te papă focul.

De credinţă e nevoie ca să vezi. Până nu ţi se deschid ochii nu cunoşti lumea decât aşa cum o cunoaşte un orb din naştere, care nu ştie că există ceva dincolo de întunericul în care trăieşte.