Prin mila lui Dumnezeu, asa cum nu exista niciun preot fara pacate, nu exista niciun preot fara har.
Exista insa preoti care isi vad mai in amanunt pacatele, care lucreaza cu o mai mare strapungere a inimii pocainta, care se regasesc intr-un mod mai evident in suferintele si bucuriile semenilor participand cu dragoste la toate acestea. Unii ca acestia nu pun lumina harului pe care il poarta "sub obroc" ci, din contra, se fac "lumina lumii", urmand indemnului Mantuitorului.
Exista insa si preoti care, din nefericire, uita in slujba carui Stapan au ales de bunavoie sa lucreze. Acestia din slujitori ai lui Dumnezeu si ai oamenilor, ajung sa slujeasca regretabil unor interese meschine, unor patimi. Desi par a fi lipsiti de har, harul lucrator si mantuitor nu-i paraseste pana la sfarsit. Iar atat timp cat sunt purtatori si transmitatori ai harului Preasfintei Treimi, exista pentru acestia, ca si pentru noi, posibilitea schimbarii mintii, a pocaintei.
De aceea, asa cum ii sarim in ajutor preotului care ne este pilda de viata crestina, pentru ca ne este totodata atat de drag, tot asa sa-i sarim in ajutor preotului cazut in multe ispite si pacate, prin rugaciune, spre mantuirea sufletului sau si al nostru.
|