Se poate tine "post partial?"

[Lavrentiu]

Ce interesanta e aceasta teoretizare a postului. Il tin daca sunt in har, daca sunt spovedit, etc etc. Sau: daca tii post dar nu esti "in har" il tii degeaba etc. Mi se pare ca vorbim ca sa nu il tinem.

Mai bine sa gustam din post si din roadele lui si astfel sa judecam postul. Orice lucrare duhovniceasca nu se poate intelege decat prin experienta, dupa cum zice si psalmul: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul!"

[coralina]

Eu nu am auzit de la nici un preot ca trebuie sa te spovedesti inainte de a tine post. Se obisnuieste invers, sa tii post si apoi sa te spovedesti.
Deci cum e "corect": spovada - post - spovada? In fiecare post preotii spovedesc credinciosii de doua ori, la inceput si la sfarsit?

[anita]

În prealabil postat de coralina

Eu nu am auzit de la nici un preot ca trebuie sa te spovedesti inainte de a tine post. Se obisnuieste invers, sa tii post si apoi sa te spovedesti.
Deci cum e "corect": spovada - post - spovada? In fiecare post preotii spovedesc credinciosii de doua ori, la inceput si la sfarsit?

Se obisnuieste si inainte si dupa.
Dar e de preferat inainte.
Se tine 3 zile inainte.

[Soaree]

În prealabil postat de anita

Se obisnuieste si inainte si dupa.
Dar e de preferat inainte.
Se tine 3 zile inainte.

Nimic n-am inteles din acest mesaj.

[caty_deea]

În prealabil postat de Soaree

Nimic n-am inteles din acest mesaj.

Te poti spovedi si la inceputul,dar si la sfarsitul postului.Dar asta cred ca este valabil la posturile lungi cand are preotul timp.La cele mai scurte,cum ar fi acesta de exemplu,nu este timp in 2 saptamani sa se spovedeasca sute de oameni de 2 ori.Dar cei mai ravnitori pot incerca (bineinteles fara sa abuzeze de rabdarea duhovnicului).La urma urmei te poti spovedi de cate ori ai nevoie.

[fallen]

Dupa atata timp, ma bucur ca am infiintat acest topic, s-au descoperit multe lucruri.

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat? Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa? Cati dintre oamenii care se cununa in biserica stiu ca trebuie sa-L urmeze si chiar sunt hotarati sa mearga pe aceasta cale? Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Nu spun toate astea ca sa iau apararea concubinajului, caci m-am convins ca are si el o multitudine de neajunsuri, majore, as putea spune.
Desi, totusi cred ca pana la urma e vorba de respectul de sine al fiecaruia in impunerea punctelor de vedere proprii, adica nu conteaza daca esti in concubinaj, casnicie sau liber, afirmarea ideilor si punerea lor in practica nu ar trebui sa fie conditionata de statusul marital.
Nu stiu ce scrie in "Leviticul" despre "juruinta " femeilor ( cum ca femeia este "eliberata" de obligatiile pe care si le asuma daca tatal sau sotul ei nu ii permite sa faca acel lucru) mai este inca valabil in vreo societate civilizata, atat in fata oamenilor cat si in fata lui Dumnezeu.
Nu stiu daca la Judecata de Apoi poti sa spui "nu m-a lasat sotul sa fac fapte bune, sa merg la biserica sa ma spovedesc, mi-a cerut el sa fac avorturi, etc" si sa fi iertata, pe cand daca el nu ti-a fost sot, nu vei fi iertata.

Cred insa ca urmarea cailor Domnului trebuie sa fie o lupta individuala a fiecaruia (indiferent de statusul marital sau orientarea sexuala) si nu trebuie sa fie nimic mai presus decat ea, iar iubirea fata de aproape (familie, prieteni, chiar si concubini atunci cand e cazul) trebuie sa fie o componenta a acestei lucrari a noastre, atata timp cat cineva dintre acestia nu se pune impotriva, din scopuri pur egoiste (adica de ce sa ajuti pe altii in detrimentul meu, de ce sa miluiesti saracii in loc sa strangem noi bani, de ce sa mergi la biserica in loc sa stai cu mine, etc). Fericiti sunt aceia care au alaturi de ei pe cineva cu care sa "lucreze" impreuna, dar asta se intampla mai rar. De aceea multe din "poruncile" Domnului Isus raman in stadiul de "idealuri" pe care foarte putini reusesc sa le atinga.
Insa calea aceasta nu este una usoara, piedici sunt la tot pasul, influenta dusmanilor vazuti si nevazuti, cum scrie prin carti e foarte mare, si credinta noastra (a unora dintre noi) foarte slaba si de aceea suntem neputinciosi . E foarte greu sa vezi persoanele dragi, cum au luat-o pe un drum gresit, si nu vor sa se indrepte, ba chiar daca incerci sa le atragi atentia zic ca le vrei tu raul; altii ar vrea sa beneficieze de mila Domnului, dar nu-si dau seama ca faptele pe care le-au facut si continua sa le faca, nu sunt lucruri bune.

M-am pierdut in detalii, nici nu mai stiu ce vroiam sa zic.

Mai vroiam sa aflu mai multe detalii (Domnul Mihnea parea ca e in tema) despre ce inseamna "harul" si de cate feluri este.

Cat despre spovedanie, inca nu m-am lamurit daca si cand ar trebui sa mai merg si in ce conditii. Adica : nu acum ca e post si e multa lume care vrea neaparat (si are dreptul) sa se si impartaseasca; nu acum pentru ca trebuie mai intai sa iau hotararea de a nu mai pacatui; nu acum pentru ca nu regret suficient toate pacatele pe care le-am facut si inca le mai fac; dar cred ca cel mai bine ar fi sa ma consult cu preotul in aceasta privinta, desigur cand n-o sa-mi mai fie rusine sa-l abordez si n-o sa mai am idei preconcepute de genul "poate n-are timp, poate n-are chef, poate nu stie ce sa-mi spuna si-l pun intr-o situatie neplacuta, poate nu o sa mai vrea sa ma primeasca la spovedanie pentru ca am continuat sa pacatuiesc, etc." Toate astea sunt lucrarea diavolului care desigur se intampla numai cu voia si permisiunea mea, dupa cum am lamurit-o intr-o alta discutie pe acest forum.

In orice caz, va multumesc si va doresc toate cele bune tuturor care ati scris aici si sper, cu voia Domnului, sa ne auzim cu bine!

[anna21]

În prealabil postat de fallen

Dupa atata timp, ma bucur ca am infiintat acest topic, s-au descoperit multe lucruri.

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat? Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa? Cati dintre oamenii care se cununa in biserica stiu ca trebuie sa-L urmeze si chiar sunt hotarati sa mearga pe aceasta cale? Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Ce sofisme! Uimitor.
Intrebarea 1: sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat?
Raspuns: mai putin pacat decat concubinajul. (casatoria este o cruce, nu o telenovela siropoasa. Mai treci si prin faza nu-l iubesc azi)
Si acum, sa fim seriosi.. ce este aia "il iubesc" sau nu-l iubesc"?
Il iubesti = ii doresti mantuirea, te rogi din toata inima pentru mantuirea amandurora, tii post si te nevoiesti pt aceasta.
Cam asa vad eu lucrurile.

Il iubesc nu este neaparat acelasi lucru cu vreau sa-l pup.. :). Sa nu facem confuzii. La un moment dat gasisem pe net exemple absolut uimitoare despre iubirea crestina, in care evident cei doi au mers impreuna catre mantuire (uneori nu s-au vazut pt restul vietii, dar se iubeau si se rugau unul pentru celalalt).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat?

Nu.

De-a lungul mai multor decenii, iubirea poate să pălească. Se întâmplă adesea ca doi oameni căsătoriţi să nu se mai iubească, sau cel puţin să nu se iubească cu intensitatea de la început. Aceasta nu înseamnă să ne "descununăm", fiindcă angajamentul cununiei este angajament pentru o viaţă şi nu pentru perioada cât avem anumite sentimente.

Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa?

Sigur că da. Credinţa este principalul criteriu atunci când, cumpănind bine, ne alegem partenerul de viaţă.

Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Respectând toate poruncile lui Dumnezeu, suntem absolut siguri că ne vom mântui în baza dreptăţii lui Dumnezeu. Din păcate, din cauza slăbiciunii noastre, adesea nu trăim aşa cum El ar vrea. În cazul acesta, ne rămâne speranţa de a ne mântui în baza îndurării lui Dumnezeu. De aceea, Biserica se roagă pentru orice om, oricât de păcătos. Atâta timp cât omul este viu, se roagă pentru convertirea lui, adică pentru întoarcerea lui la Cristos. Când nu mai este în lumea aceasta, se roagă spre îndurarea lui Dumnezeu.

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Fiecăruia, Domnul îi oferă un instrument de mântuire. Acela este crucea noastră. La unii, crucea este o boală. La alţii, o infirmitate sufletească. Cel care s-a căsătorit cu un necredincios are de dus o cruce grea, dar care devine uşoară când este purtată cu ajutorul lui Cristos.

Dimpotrivă, dacă cineva se va despărţi de soţul (soţia) sa, zicând că celălalt nu e destul de credincios este asemenea bolnavului care îl huleşte pe Dumnezeu. El rejectează instrumentul mântuirii sale.

Nu stiu daca la Judecata de Apoi poti sa spui "nu m-a lasat sotul sa fac fapte bune, sa merg la biserica sa ma spovedesc, mi-a cerut el sa fac avorturi, etc" si sa fi iertata, pe cand daca el nu ti-a fost sot, nu vei fi iertata.

Să nu ne amăgim. Un soţ necredincios care face presiuni asupra femeii sale are multă vină. Dacă e vorba de un avort, el împarte vina pentru acest teribil păcat. Aceasta înseamnă că un acelaşi păcat a avut doi autori şi nu că a fost un păcat pe jumătate. Când ne căim, noi trebuie să ne căim de păcatele noastre, nu de păcatele celuilalt. Cât de mult semănăm cu primii noştri părinţi ! A spune "nu m-a lăsat soţul" este asemenea cu ce a făcut Adam, care a dat vina pe Eva şi cu ce a făcut Eva, care a dat vina pe şarpe.

Mai vroiam sa aflu mai multe detalii (Domnul Mihnea parea ca e in tema) despre ce inseamna "harul" si de cate feluri este.

Harul, (la singular şi scris de obicei cu majusculă), este de un singur fel: Harul Sfinţitor. Acesta este o stare a sufletului. Harul este pentru suflet ceea ce este oxigenul pentru trup. Dumnezeu este Acela care dă sufletelor Harul, aşa cum dă trupurilor oxigenul. Se dobândeşte prin Botez. Se pierde prin păcat de moarte (păcat capital). Se poate redobândi prin Spovadă. Odată dobândit, poate creşte prin celelalte Taine şi, în mod deosebit, prin Împărtăşanie, ca uniune mistică cu Cristos.

Sub aceeaşi denumire, dar la plural şi scris de obicei cu literă mică, se înţeleg harurile de alt fel: lucrătoare, sacramentale, etc. De exemplu, prin Spovadă eu nu numai că redobândesc Harul pierdut, dar mai dobândesc ceva: un ajutor supranatural spre a nu mai face acelaşi fel de păcat. O asemenea urmare a Spovezii este ceea ce teologii catolici numesc "harul sacramental sau "graţia sacramentală". Spre exemplu, păstorii noştri au observat cât este de adictiv la tineri obiceiul nenorocit al masturbării. Tânărul ajunge în asemenea stare, încât păcatul, devenit viciu (=împietrire în păcat) îl subjugă. Vrea să scape, dar nu prea poate. Se zbate ca pasărea prinsă în laţ. Dacă tânărul îşi conştientizează păcatul şi este hotărât să termine cu el, precondiţiile unei bune spovezi sunt întrunite. El se spovedeşte. Sufletul lui parcă prinde aripi şi este mai uşor acum. Dar cât îl va ţine ? Până săptămâna viitoare, când va cădea din nou. Până ce, în mod imprudent, va ţine din nou în mână o revistă pe care nu ar trebui să o citească. Atunci va cădea din nou. Atunci va trebui să se spovedească din nou şi să se împărtăşească. Cu timpul, căderile lui vor fi mai rare. Până când nu se va mai masturba de loc, ba nici măcar ispita nu a va mai simţi şi se va mira singur. Ei bine acest efect al spovezii este "harul sacramental".