Se poate tine "post partial?"

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat?

Nu.

De-a lungul mai multor decenii, iubirea poate să pălească. Se întâmplă adesea ca doi oameni căsătoriţi să nu se mai iubească, sau cel puţin să nu se iubească cu intensitatea de la început. Aceasta nu înseamnă să ne "descununăm", fiindcă angajamentul cununiei este angajament pentru o viaţă şi nu pentru perioada cât avem anumite sentimente.

Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa?

Sigur că da. Credinţa este principalul criteriu atunci când, cumpănind bine, ne alegem partenerul de viaţă.

Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Respectând toate poruncile lui Dumnezeu, suntem absolut siguri că ne vom mântui în baza dreptăţii lui Dumnezeu. Din păcate, din cauza slăbiciunii noastre, adesea nu trăim aşa cum El ar vrea. În cazul acesta, ne rămâne speranţa de a ne mântui în baza îndurării lui Dumnezeu. De aceea, Biserica se roagă pentru orice om, oricât de păcătos. Atâta timp cât omul este viu, se roagă pentru convertirea lui, adică pentru întoarcerea lui la Cristos. Când nu mai este în lumea aceasta, se roagă spre îndurarea lui Dumnezeu.

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Fiecăruia, Domnul îi oferă un instrument de mântuire. Acela este crucea noastră. La unii, crucea este o boală. La alţii, o infirmitate sufletească. Cel care s-a căsătorit cu un necredincios are de dus o cruce grea, dar care devine uşoară când este purtată cu ajutorul lui Cristos.

Dimpotrivă, dacă cineva se va despărţi de soţul (soţia) sa, zicând că celălalt nu e destul de credincios este asemenea bolnavului care îl huleşte pe Dumnezeu. El rejectează instrumentul mântuirii sale.

Nu stiu daca la Judecata de Apoi poti sa spui "nu m-a lasat sotul sa fac fapte bune, sa merg la biserica sa ma spovedesc, mi-a cerut el sa fac avorturi, etc" si sa fi iertata, pe cand daca el nu ti-a fost sot, nu vei fi iertata.

Să nu ne amăgim. Un soţ necredincios care face presiuni asupra femeii sale are multă vină. Dacă e vorba de un avort, el împarte vina pentru acest teribil păcat. Aceasta înseamnă că un acelaşi păcat a avut doi autori şi nu că a fost un păcat pe jumătate. Când ne căim, noi trebuie să ne căim de păcatele noastre, nu de păcatele celuilalt. Cât de mult semănăm cu primii noştri părinţi ! A spune "nu m-a lăsat soţul" este asemenea cu ce a făcut Adam, care a dat vina pe Eva şi cu ce a făcut Eva, care a dat vina pe şarpe.

Mai vroiam sa aflu mai multe detalii (Domnul Mihnea parea ca e in tema) despre ce inseamna "harul" si de cate feluri este.

Harul, (la singular şi scris de obicei cu majusculă), este de un singur fel: Harul Sfinţitor. Acesta este o stare a sufletului. Harul este pentru suflet ceea ce este oxigenul pentru trup. Dumnezeu este Acela care dă sufletelor Harul, aşa cum dă trupurilor oxigenul. Se dobândeşte prin Botez. Se pierde prin păcat de moarte (păcat capital). Se poate redobândi prin Spovadă. Odată dobândit, poate creşte prin celelalte Taine şi, în mod deosebit, prin Împărtăşanie, ca uniune mistică cu Cristos.

Sub aceeaşi denumire, dar la plural şi scris de obicei cu literă mică, se înţeleg harurile de alt fel: lucrătoare, sacramentale, etc. De exemplu, prin Spovadă eu nu numai că redobândesc Harul pierdut, dar mai dobândesc ceva: un ajutor supranatural spre a nu mai face acelaşi fel de păcat. O asemenea urmare a Spovezii este ceea ce teologii catolici numesc "harul sacramental sau "graţia sacramentală". Spre exemplu, păstorii noştri au observat cât este de adictiv la tineri obiceiul nenorocit al masturbării. Tânărul ajunge în asemenea stare, încât păcatul, devenit viciu (=împietrire în păcat) îl subjugă. Vrea să scape, dar nu prea poate. Se zbate ca pasărea prinsă în laţ. Dacă tânărul îşi conştientizează păcatul şi este hotărât să termine cu el, precondiţiile unei bune spovezi sunt întrunite. El se spovedeşte. Sufletul lui parcă prinde aripi şi este mai uşor acum. Dar cât îl va ţine ? Până săptămâna viitoare, când va cădea din nou. Până ce, în mod imprudent, va ţine din nou în mână o revistă pe care nu ar trebui să o citească. Atunci va cădea din nou. Atunci va trebui să se spovedească din nou şi să se împărtăşească. Cu timpul, căderile lui vor fi mai rare. Până când nu se va mai masturba de loc, ba nici măcar ispita nu a va mai simţi şi se va mira singur. Ei bine acest efect al spovezii este "harul sacramental".