putin monofizitism NP?

[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Tocmai că o văd. De aceea e puţin contradictorie fraza. N-a socotit o ştirbire a Dumnezeirii faptul că Se considera egal cu Dumnezeu [Tatăl], dar logic vorbind ar fi putut fi aceasta o ştirbire din partea unei Persoane a Dumnezeirii? Logic (din punct de vedere omenesc) ar fi fost, să fie ştirbită Dumnezeirea prin Întruparea (coborârea la rang de om) Lui; dar versetul în variantă ortodoxă nu despre Întrupare vorbeşte - în ciuda faptului că contextul despre asta spune.

Tricessimus, iti trimit spre lectura un text copy-paste de la
Dumitru Staniloae din capitolul despre chenoza din Teologia Dogmatica Ortodoxa, volumul 2, incepand cu pagina 66.
Nu te grabi sa dai un reply prompt pt. ca e foarte complex. Citeste-l cu atentie si fara prejudecati. Lectura cu folos!


„Chenoza Fiului lui Dumnezeu prin intrupare si Cruce si indumnezeirea firii Sale omenesti.

Ca Fiul lui Dumnezeu sa poata umple firea omeneasca de “slava” Sa, “slava ca a Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (In. 1, 14), a trebuit “sa-Si faca proprie” aceasta fire prin intrupare, adica sa Se faca ipostasul ei. Aceasta “impropriere” a firii omenesti reprezinta smerirea firii lui Dumnezeu, sau asa-zisa “chenoza”, sau “golire” a Lui de slava pe care a avut-o inainte de intrupare
(In. 17, 5).


Sfantul Chiril din Alexandria considera, in acord cu locurile date din Sfantul Apostol Pavel, ca aceasta golire nu se refera la umanitatea asumata de Fiul lui Dumnezeu, ci la Fiul lui Dumnezeu insusi.

El scoate din aceasta “golire” un argument pentru unirea celor doua firi intr-o persoana, sau pentru asumarea firii omenesti in Insusi ipostasul Sau dumnezeiesc.
Caci daca ar fi in Hristos doua persoane, una dumnezeiasca si una omeneasca, Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi golit, ramanand in relatie exterioara cu omul. Nici omul nu s-a putut goli, caci fiind asumata firea lui in Ipostasul lui Dumnezeu-Cuvantul, a fost mai degraba cinstita prin aceasta.

Numai Dumnezeu-Cuvantul S-a smerit prin intrupare. Dar in acest caz trebuie sa admitem ca Dumnezeu-Cuvantul a devenit de fapt ipostasul firii omenesti. Desigur “golirea” lui Dumnezeu-Cuvantul in firea omeneasca a atras-o si pe aceasta intr-o anumita smerenie, care n-ar fi avut loc fara asumarea ei in Ipostasul divin. Aceasta smerire e insa deosebita de “golirea” Fiului lui Dumnezeu.


Ideea Sfantului Chiril, ca golirea se refera la Fiul lui Dumnezeu, nu la umanitatea Lui, nu e contrazisa de ideea generala a Parintilor ca Dumnezeirea n-a putut asuma patimirile noastre.

Caci nu firea dumnezeiasca a devenit prin aceasta patimitoare, ci Persoana acestei firi, intrucat a devenit si Persoana firii omenesti.

Pe de alta parte, puterea cu care Hristos a suportat patimirile fara sa treaca prin ele la pacat, o are prin faptul ca e Fiul lui Dumnezeu, purtator al firii dumnezeiesti.

Prin ea are puterea de a suporta patimirile omenesti. Nepatimirea firii dumnezeiesti nu trebuie inteleasa ca nepasare si ca neputinta de participare prin Ipostasul ei la cele omenesti. Chiar o astfel de neputinta de participare ar fi o ingustare sau o patimire. Toate acestea le spune Leontiu de Bizant: “Nimic din acestea n-ar putea primi Cuvantul lui Dumnezeu (din nazuintele sufletului prin dorinta si iutime spre Dumnezeu), fiind neschimbat si nemodificabil prin fire.

Totusi nu va refuza din pricina impasibilitatii firii sa Se uneasca prin fiinta cu firea omului, ca sa nu se vada ca refuzul e o patima adevarata si Se teme sa fie in acelea in care sufletele sarguitoare Il au pe El ca ajutor si sustinator, intrucat n-au primit nici o vatamare de la trup, ci mai degraba s-au imbogatit din Dumnezeu, avand trupul impreuna-lucrator spre virtute, si nu adversar.”Dumnezeu este ca persoana liber si pentru participare, mai bine zis pentru intarirea celor ce patimesc. Se poate spune deci ca patimirile tin de firea omeneasca si, in acelasi timp, ca Fiul lui Dumnezeu Si le-a insusit intrucat S-a facut om, nu ca sa cada sub puterea lor, ci ca sa le biruiasca cu puterea Sa. Si-a insusit patimirile in care Si-a aratat libertatea si puterea de a birui slabiciunea sucombarii firii noastre sub ele.

Chenoza consta tocmai in improprierea naturii noastre in toata suportarea ei curata a durerilor de catre Dumnezeu-Cuvantul. Fara aceasta Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi putut face om cu adevarat. Dar Sfantul Chiril scoate din chenoza si un argument ca Fiul lui Dumnezeu, asumand umanitatea noastra, a ramas totodata Fiul lui Dumnezeu, caci altfel, cum si de unde s-ar cunoaste ca El Insusi este cel ce lucreaza cele smerite si sufera prin umanitatea Sa? La fel, daca n-ar fi ramas Fiul lui Dumnezeu, cum ar fi putut birui patimirile suportate, scotand afectele patimitoare din firea noastra si indumnezeind-o? Prin aceasta Sfantul Chiril respinge anticipat teoriile chenotice protestante din sec. XIX, potrivit carora Fiul lui Dumnezeu intrupandu-Se a renuntat pentru vremea vietii pamantesti la atotputernicia, atotprezenta, cunostinta si constiinta Sa dumnezeiasca. “Dar cum a saracit? Prin aceea ca fiind Dumnezeu cu firea Sa si Fiul lui Dumnezeu si Tatal, S-a facut om si S-a nascut trupeste din samanta lui Adam, imbracand masura cuvenita unui serv, adica ceea ce este omenesc.” Dar El n-a incetat sa fie si Dumnezeu: “Caci Cel ce nu a socotit lucru vrednic de dispret a Se face ca noi, in ce chip ar renunta la cele prin care s-ar putea cunoaste ca S-a facut pentru noi ca noi?”
Vezi mai multe detalii aici

http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti...sale-omenesti/