![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Consider că forumul e un loc de discuții între persoane cu opinii diferite. Dacă am vorbi cu toții la fel, dacă am împărtăși toți aceleași credințe, opinii și idei, discuția n-ar mai avea sens.
E bine că cei care se declară atei vor să aibă un dialog cu creștinii. Unii, dacă nu toți, nu se simt confortabil în postura pe care și-o asumă, de necredincioși. Ar vrea să creadă, dar nu pot. Datoria noastră e să-i ajutăm pe cei care caută cu sinceritate adevărul, sensul; să le împărtășim din cele aflate de noi. Dacă, însă, nu au o dorință reală de dialog ci vor numai să pună bețe în roate discuțiilor (lucru care nu-i caracterizează numai pe ei), atunci pot fi evitați. Ca și orice persoană cu care nu poți avea dialog. În plus, comentariile și întrebările lor incomode de multe ori sunt menite să ne mențină mintea trează, să căutăm răspunsuri. Nu cred că numai ei au întrebări, nelămuriri, îndoieli, ci și noi. Nu putem scăpa de ele ignorându-le. Ei sunt avocații diavolului, de multe ori. Însă diavolul a fost lăsat liber să ne încerce credința până la sfârșitul veacului. Last edited by N.Priceputu; 28.08.2011 at 15:12:48. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Unii vin sa se distreze, citind postarile noastre.
Alti au mult bun simt si sunt buni parteneri de discutie (Dumitru 73, care numai ateu nu e, si Topcat, care nu stiu unde o mai fi).
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Chiar, unde e topcat? E un ateu profund, cu care e o placere sa discuti...
|
|
#4
|
||||
|
||||
|
Poate ca ateii vor sa ne "lumineze", unii dintre crestini poate fiind prea prosti.
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Topcat a plecat scarbit de ipocrizia crestina de pe acest forum.
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
Sa intelegem ca "ipocrizia crestina" scarbeste ateii de pe acest forum in mod selectiv ?
Prin urmare, pentru un ateu este un efort urias de vointa sa participe la o discutie politicos, decent si fara sa jigneasca ... nu-i sta in caracter ... din moment ce participa neinvitat la discutii cu care nu are nicio legatura si care se pare ca nici macar nu-l intereseaza in mod direct. Unii se scarbesc mai repede, altii mai greu, nu cumva era scarbit de la inceput ? O limonada nu era mai buna ? Last edited by neica_nimeni_altul; 29.08.2011 at 13:35:12. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
Daca am ajuns sa fiu scarbit de ceva, aceea nu a fost nici dogma ortodoxa, nici Biserica, nici Religia oricare ar fi ea. Ci de unii care isi aleg nume de user care mai de care mai smerite, dar care abuzeaza prin afisarea lipsei bunului simt, a jignirilor si atacurilor la persoana. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dumnezeul nostru este Domnul iubirii și, din acest motiv, credința în El trebuie mărturisită cu blândețe și dragoste, fără mânie și fără patimă. Sfinții Martiri L-au iubit pe Domnul nostru Iisus Hristos atât de sincer și de profund, încât și-au sacrificat totul (inclusiv viața) pentru El. Acești desăvârșiți apărători și promotori ai credinței noastre au rămas în permanență blânzi și iubitori față de adversarii adevărului, fiind, în același timp (în mod paradoxal), neclintiți în credință, dar și în blândețe; adversari ai păcatului, dar iubitori și toleranți față de necredincioși și păcătoși; refractari față de orice formă de trădare a credinței, dar îngăduitori și politicoși cu cei ce se îndepărtau de adevărul revelat. Cred că, dacă toți creștinii ar înțelege sensul profund al dictonului patristic "să urâm păcatul, dar să-i iubim pe păcătoși", relația lor cu cei de alte credințe s-ar ameliora în mod considerabil. Atunci, Dumnezeu ne-ar alege drept misionari ai Evangheliei Sale, aducându-i la adevăr pe "fiii Săi risipitori", chiar prin mărturisirea și exemplul vieții noastre. Acești creștini, care-și aleg pseudonime smerite și, după aceea, își întristează și jignesc interlocutorii, au uitat sau nici nu cunosc îndemnul Sfântului Apostol Petru care, inspirat fiind de Duhul Sfânt, le-a încredințat fiilor săi duhovnicești misiunea de a-L mărturisi pe Hristos "cu blândețe și cu frică". Avem, așadar, datoria de a mărturisi ceea ce credem "cu blândețe" - fără a-i întrista sau dezamăgi pe interlocutorii noștri, pe care suntem datori să-i iubim ca pe noi înșine - și "cu frică" (nu în sensul de lașitate și timiditate), cu teama de a nu-i induce în eroare pe cei care doresc să se informeze despre credința noastră. Este îmbucurător faptul că, așa cum ați scris, nu simțiți vreo repulsie față de dogmele religiei creștine. Atitudinea unora dintre credincioși nici nu poate constitui un obstacol în calea căutării dumneavoastră... Dacă veți dori să credeți în Dumnezeu, dacă-I veți simți prezența în viața dvs, atunci veți crede în El, vă veți dedica Lui întreaga ființă, neluând în considerare faptul că user-ul x de pe forumul y se pretinde creștin și are un comportament nedemn de acest nume. Dumnezeu să vă lumineze!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Citat:
"Am fost candva credincios. Acum nu mai sunt. Nu spun ca sunt ateu, spun doar ca nu mai cred" - aceasta afirmatie am vazut ca va caracterizeaza, se pare ca nu faceti diferenta dintre un ateu si un necredincios. Credeti ca sunt diferiti si daca da, prin ce anume ? Sa inteleg ca si Dvs frecventati acest forum in scop terapeutic ? Last edited by neica_nimeni_altul; 29.08.2011 at 20:08:56. |
|
#10
|
|||
|
|||
|
De unde ați mai găsit și sintagma aceasta: "ipocrizie creștină"?
Ipocrizia este un păcat, o atitudine contrară principiilor moralei creștine. Faptul că există și creștini fățarnici nu constituie un argument în favoarea ideii că ipocrizia ar fi compatibilă cu învățătura creștină, la fel cum apartenența unora dintre atei la ideologia comunistă nu dovedește nicidecum faptul că toți adepții ateismului ar fi comuniști. Și din ce motiv ne acuzați de ipocrizie pe noi, creștinii de pe acest forum? Doar pentru că ne mărturisim credința, susținând prin argumente teologice și raționale ceea ce credem?
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Ce reprezinta pentru noi acest forum? | Annyta | Generalitati | 47 | 11.02.2014 12:40:53 |
| Deparazitare forum de atei nesimtiti si hulitori | flying | Generalitati | 487 | 27.05.2010 11:42:16 |
| Limpezirea apelor pe acest forum | krabu | Despre Biserica Ortodoxa in general | 232 | 13.04.2010 15:38:28 |
| De ce veniti voi pe acest forum? | sophia | Generalitati | 38 | 13.04.2010 00:05:22 |
|
|