Dreptatea lui Dumnezeu

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de teodoraianys

Cum se manifesta dreptatea lui Dumnezeu ?

Dreptatea lui Dumnezeu se manifestă:
-în plan spiritual, prin mântuirea celor drepţi şi damnarea păcătoşilor.
-în plan temporal, sprijinindu-i pe cei ce Îl caută şi nepermiţând răului să pună stăpânire pe creaţia Sa vizibilă, fenomen căruia îi mai spunem "pronie".

În cazul meu, iată cum am făcut cunoştinţă, prima dată, cu dreptatea lui Dumnezeu.

Aveam cam 7 ani când, văzând cum fac copii mai mari, mi-am confecţionat ceea ce se numea o "sarbacană", adică un tub cam de 1m-1,5 m din plastic, cu care se puteau trage cornete de hârtie. O vreme, m-am distrat trăgând cornete în vrăbiuţele de pe antena de televizor a veciunului. Pe urmă, m-am hotărât să trec la arme letale, perfecţionându-mi cornetul, astfel încât să-l confecţionez prin rulare în jurul unui bold. Zis şi făcut: am suflat, dar cornetul nu a "decolat" înspre vrăbiuţă, ci, din motive neclare până azi, s-a oprit undeva în tubul de tragere. Se spune că Dumnezeu, când vrea să pedepsească pe cineva, mai întâi îi ia minţile. Nu ştiu ce a fost în capul meu (probabil: nimic), dar m-am gândit să aduc cornetul în poziţia iniţială de tragere prin aspiraţie. Ceea ce am aspirat a fost...boldul din vârful cornetului, în vreme ce cornetul însuşi a rămas pe loc. Acul s-a înfipt în faringe. Am încercat să îl scot, dar nu am reuşit nici să îl ating, nici să îl văd. Şi atunci, l-am înghiţit cu un dumicat, fiindcă nici nu reuşeam să respir bine şi să îmi îndoi gâtul mă temeam, ştiind că acul e acolo.
Când mama a ajuns acasă, i-am povestit, speriat, toată tărăşenia. Biata mamă m-a dus într-un suflet la spitalul de pediatrie "Gr. Alexandrescu". Acolo, mi s-a făcut radiografie şi s-a observat că acul e în stomac. Următoarele trei zile au fost de groază: tratamentul consta în ingestia de alimente fibroase (fasole verde, ceapă verde, gulii) pe care nu le sufeream, în ideea ca acul să se înfăşoare în strat fibros. În plus, trebuia să consum de 4 ori pe zi tampoane de vată îmbibate cu lapte, în aceeaşi idee. Un sfert de pachet de vată dimineaţa, un sfert în chip de gustare de ora 11, etc. Dar cea mai scârboasă chestie a fost că trebuia să îmi cercetez propriile excremente, produse la oliţă, în căutarea acului pierdut. A fost un coşmar.

După exact un an de la chestia asta, seara la culcare am văzut un ac căzut pe jos, pe covor. Având boală pe guvernanta mea, care totuşi era cea mai bună femeie din lume, un gând diabolic mi-a trecut prin cap: să las acul acolo, că poate guvernanta, care obişnuia să meargă desculţă, se va înţepa. Chiar vizualizam cum se va înţepa ea şi va sări în piciorul sănătos, în timp ce, zăpăcită de durere, şi-l va ţine pe celălalt cu mâna. Am adormit cu această fantezie sadică în minte. Rezultatul a fost că a doua zi, într-adevăr cineva s-a înţepat: dar nu guvernanta mea, ci eu însumi, care uitasem că acul e acolo. E puţin spus că m-am înţepat: acul a intrat cu totul în călcâi şi s-a înfipt în os. Imposibil de scos de acolo, coada acului nu se mai vedea. Din nou, mama m-a dus într-un suflet la "Grigore Alexandrescu" unde, de data asta, am fost operat, apoi cusut şi pansat timp de o săptămână. Auzind despre ce e vorba de la mama, doctorii de acolo au spus: "a fost acum un timp aici un copil, dar care înghiţise un ac. Nu cumva era tot al dv ?" Mda, eu eram.