Iubeste aproapele ca pe tine insuti

[adam000]

Dobrine, ca sa-ti raspund la un mesaj de-al tau anterior: cred ca ai tu o sensibilitate aparte de iti tot ceri iertare si crezi ca m-ai suparat (pe mine nu m-ai suparat cu nimic oricum), precum si o suspiciozitate mai greu de inteles din moment ce ma banuiesti de ganduri rele.
Eu cel putin nu am crezut vreodata ca ai scris cuvinte care nu iti apartin fara sa citezi autorul. Nu de alta, dar daca as fi crezut asa ceva, atunci sigur nu mai intrebam :-D logic, nu? daca as fi crezut asa ceva, atunci as fi avut deja o certitudine interioara si nu as mai fi avut nici un motiv sa intreb.
Ori eu te-am intrebat pt ca vroiam sa stiu care a fost sursa originara, pt ca de obicei, chiar daca noi ne impropriem niste adevaruri de crediinta (atunci cand Dumnezeu ne lumineaza mintea ca sa intelegem), sint lucruri pe care le-am auzit sau citit de la altii dinaintea noastra (scrieri ale diferitilor sfinti, predici, duhovnic, preoti, etc). Uneori ne mai amintim sursa, alteori nu. Dar nu putem avea pretentia ca noi sintem sursa originara.
Este adevarat ca si aceste ganduri pe care le-ai expus mai devreme (pe care eu le-am considerat adevarate), ca sa ma exprim imperfect, sint o particularizare al indemnului Mantuitorului ca: fara El nu putem face nimic (nici macar dragostea noastra fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de propria persoana fara El nu e cea "corecta") si ca orice vom cere vom primi (deci sa le cerem si pe acestea de la El). Probabil de aceea mi se parea si foarte adevarat (iata ca am gasit un posibil raspuns la propria-mi intrebare).

În prealabil postat de dobrin7m

Imi cer iertare ca te-am suparat. Ai intrebat de doua ori de unde am luat textul ceea ce inseamna ca iti doreai sa stii de unde este. Si atunci ti-am spus sa iti linistesti sufletul. Nu pentru cele scrise de mine ci pentru gandul cel rau pe care il primisesi. Iarta-ma inca odata iti cer, pentru ca stiu ca ai dat frau gandului crezand ca as fi scris ceva ce nu imi apartine si nu as fi spus, din slava desarta, ale cui sunt cuvintele si de unde le-am luat.
Stiu ca nu te necajesti si nu te framanti de cele scrise de mine, am stiut asta.

Unele cuvinte si ganduri sunt spuse semenilor prea devreme, alteori prea tarziu. De aceea nu le primesc. Noi trebuie sa intelegem asta si sa nu ne suparam.
Cand sunt spuse prea devreme va trebui sa avem rabdare sa vina timpul lor, cand sunt spuse prea tarziu va trebui sa avem rabdare sa i le spuna Dumnezeu.
Si pentru ca gresim spunand prea devreme sau prea tarziu primim si o pedeapsa. Daca suntem intelepti primim pedeapsa cu bucurie.

Sa ma ierti pentru supararea pricinuita. Si toti cei care simt o suparare din pricina cuvintelor mele sa ma iertati.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Dobrine, ca sa-ti raspund la un mesaj de-al tau anterior: cred ca ai tu o sensibilitate aparte de iti tot ceri iertare si crezi ca m-ai suparat (pe mine nu m-ai suparat cu nimic oricum), precum si o suspiciozitate mai greu de inteles din moment ce ma banuiesti de ganduri rele.
Eu cel putin nu am crezut vreodata ca ai scris cuvinte care nu iti apartin fara sa citezi autorul. Nu de alta, dar daca as fi crezut asa ceva, atunci sigur nu mai intrebam :-D logic, nu? daca as fi crezut asa ceva, atunci as fi avut deja o certitudine interioara si nu as mai fi avut nici un motiv sa intreb.
Ori eu te-am intrebat pt ca vroiam sa stiu care a fost sursa originara, pt ca de obicei, chiar daca noi ne impropriem niste adevaruri de crediinta (atunci cand Dumnezeu ne lumineaza mintea ca sa intelegem), sint lucruri pe care le-am auzit sau citit de la altii dinaintea noastra (scrieri ale diferitilor sfinti, predici, duhovnic, preoti, etc). Uneori ne mai amintim sursa, alteori nu. Dar nu putem avea pretentia ca noi sintem sursa originara.
Este adevarat ca si aceste ganduri pe care le-ai expus mai devreme (pe care eu le-am considerat adevarate), ca sa ma exprim imperfect, sint o particularizare al indemnului Mantuitorului ca: fara El nu putem face nimic (nici macar dragostea noastra fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de propria persoana fara El nu e cea "corecta") si ca orice vom cere vom primi (deci sa le cerem si pe acestea de la El). Probabil de aceea mi se parea si foarte adevarat (iata ca am gasit un posibil raspuns la propria-mi intrebare).

Imi cer iertare cand simt ca trebuie sa cer. Ca tu nu stii sau nu vezi de ce, asta nu inseamna ca nu trebuie sa primesti iertarea. ca un om nu iti cere iertare de nebun.

"CAT DE ADEVARAT e cuvantul asta!

De unde l-ai luat?" ai spus prima data
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...17&postcount=6

"Intrebarea e de unde e acel text" ai spus a doua oara http://www.crestinortodox.ro/forum/s...28&postcount=8

cand ti-am spus sa nu te nelinistesti si sa nu te framanti nu am spus-o in sensul rau ci in senul bun ca textul nu apartinea nimanui nu ca sa te supar. dar pentru ca tu te-ai suparat ti-am cerut iertare.

Si acum sa iti explic, nu am o sursa originara la care sa fi apelat.
Insa am invatat de la Sfintii parinti ca trebuie sa ne pocaim, sa ne nevoim, am vazut cum trebuie sa facem, ne invata duhovnicii cum sa ne nevoim, cum sa ne indreptam, stiu: stiam ca pentru mantuire toate aceste nevointe, din care cea mai importanta este plangerea pacatelor si cainta sincera din inima.

Si acum am sa iti explic dialogul din sufletul meu care m-a condus la ceea ce am scris, dialog avut in etape, intr-o noapte si dimineata.
"Iubeste aproapele ca pe tine insuti" am citit si am zis:
- daca eu ma iubesc pe mine ca sa dau celorlalti iubire nu sunt egoista? intai pe mine si apoi pe altii? nu e bine, mi-am zis, trebuie doar sa ma respect sa imi dau strictul necesar si tot ce am bun ca iubire sa dau aproapelui.
Un gand mi-a venit:
- Si nu cazi tu atunci in slava desarta? vei zice: uite Doamne cate fac eu pentru oameni, uite Doamne ca mie nu imi fac nimic, mai mult fac lor. uite Doamne ce inima buna am , sunt buna, dau totul oamenilor si mie nu imi pastrez nimic. Uite Doamne oamenii imi multumesc si se bucura de ajutorul meu, de bunatatea mea de iubirea mea, sau chiar oamenilor: vedeti dar cate fac eu pentru voi?
Am zis: asa este, deci nu e bine cum zic. dar cum e bine? ca de ma iubesc pe mine mai mult devin mandru, egoist, iubitor numai de sine, deci nu e bine nici asa.

Si am inteles. Iubirea trebuie sa fie egala.

Apoi m-am uitat la aproapele. Si am vazut ca nu sunt bune toate in ce dau eu aproapelui. Mai gresesc, mai supar, mai uit. Si m-am gandit: pai nu vine asta tot de la mine? inseamna ca nu ma iubesc pe mine cum trebuie. Cum trebuie sa ma iubesc? Am intrebat.
Si mi-a venit in gand cuvintele Sfantului Siluan: trebuie sa lasi pe Domnul sa te invete, sa lasi pe Domnul sa lucreze in inima ta. Am si postat pe Sfantul Siluan aici pe forum, parca la Ortodoxia, nu mai stiu. Ma intreb cati au ascultat cuvintele Sfantului, din linkul dat de mine.
Si mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu vom sti niciodata cum sa iubim.
Pentru ca daca eu nu sunt despatimita atunci si sentimentele mele nu sunt despatimite. Si am inteles de ce Sfintii nostri ne invata sa ne curatam de pacate, de ce ne invata sa ne rugam, sa tinem post, sa plangem, sa ne spovedim, sa cerem mila lui Dumnezeu. daca vom face toate astea atunci si iubirea se va schimba si din stramba va deveni dreapta.

Una din cele mai mari piedici ale unor oameni sa inceapa pocainta este tocmai aceasta: ca nu inteleg de ce sa se priveze de anumite lucuri ca sa se mantuie. Nu inteleg si spun ca Dumnezeu nu e drept. Si de aceea ratacesc. Nu inteleg de ce Dumnezeu a facut toate daca nu toate sunt bune. Dar asta este o alta discutie. Care trebuie gandita si apoi vorbita.

Nu am citit acestea in predici, si nici nu mi le-a spus nimeni doar am cautat sa inteleg de ce ne invata Sfintii ca trebuie sa ne nevoim, sa ne taiem voia, am citit sfaturile lor, cate am putut pana acum, si ce am avut sansa sa citesc. Am vrut sa inteleg unde este greseala mea. Cand am inceput sa scriu aici nu stiam inca forma frazelor mele, stiam intelegerea iubirii fara sa o fi spus sau scris. Normal ca nu de la mine , ci de la Dumnezeu si de la Sfintii nostri.

Si asa am inteles ca daca eu nu sunt curata in suflet nici sentimentele mele nu sunt curate. Si sentimentele mele se indreapta spre mine si spre semeni. Si ranesc deopotriva.

de asemenea am inteles ca fara sa iti vezi propriile pacate nu poti sa iti dai seama ca gresesti nici cu tine nici cu semenii. Din clipa cand am inceput sa imi vad pacatele unul cate unul, mi-am dat seama de greseala in care traiam.

Si ca sa iti dau un exemplu micut de tot, banal, am sa iti povestesc cum am vazut ca eram egoista si ca trebuia sa arunc egoismul. pana nu vezi si nu simti ca esti egoist nu stii. Tu zici ca esti corect dar nu esti. Fireste ca numai Dumnezeu cu puterea Lui ne poate face sa vedem asta.
Era de Florii. ma intorceam fericita de la Biserica cu ramuri de maslin in mana, sfintite. eram asa bucuroasa, parca pluteam. In cale, chiar aproape de casa mi-a iesit o femeie, vorbea parca singura si mi-am zis: poate e nebuna. cand m-am apropiat s-a uitat la mine si mi-a zis: da-mi si mie cateva ramuri de maslin sfintite. Eu bucuroasa am desfacut doua ramurele si i le-am intins. iata , zic fac o fapta buna. Le-a luat si s-a uitat la ele lung, eu nu am stat in loc ci deja plecasem mai departe. Dar nu am facut cinci pasi ca sentimentul de bucurie ca daruisem cateva ramuri de maslin sfintite altcuiva, s-au preschimbat in tristete. Si cand am ajuns acasa deja intelesesem. Am simtit egoismul, am simtit in inima. Dadusem cele mai mici ramurele si doar doua. Ar fi trebuit sa le impart in asa fel incat eu sa nu ma intristez ca am ramas cu putine si ea sa nu se intristeze ca a primit putine. Si a fost din instinct nici macar nu ma gandisem. Atunci mi-am dat seama ca egoismul trebuia sa dispara din sufletul meu. Cum? Cu ajutorul lui Dumnezeu.

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

Si mi-a venit in gand cuvintele Sfantului Siluan: trebuie sa lasi pe Domnul sa te invete, sa lasi pe Domnul sa lucreze in inima ta.

Ei, deci intuitia mea a fost corecta... :-)

Cand am vazut fragmentul acela despre care te intrebam, primul gand care mi-a venit in minte a fost: Sfantul Siluan. Exact "stilul lui". Nu in sensul ca ai citat din el fara sa spui sursa, ci in sensul ca invatatura originara pe care Dumnezeu a facut s-o intelegi tu in inima ta, de la el este. De aceea ziceam ca nu noi sintem sursa originara, ci de obicei o invatatura am citit-o sau auzit-o mai inainte de undeva. Iar acum tu confirmi.

Sfantul Siluan este un sfant pe care eu il iubesc mult.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Ei, deci intuitia mea a fost corecta... :-)

Cand am vazut fragmentul acela despre care te intrebam, primul gand care mi-a venit in minte a fost: Sfantul Siluan. Exact "stilul lui". Nu in sensul ca ai citat din el fara sa spui sursa, ci in sensul ca invatatura originara pe care Dumnezeu a facut s-o intelegi tu in inima ta, de la el este. De aceea ziceam ca nu noi sintem sursa originara, ci de obicei o invatatura am citit-o sau auzit-o mai inainte de undeva. Iar acum tu confirmi.

Sfantul Siluan este un sfant pe care eu il iubesc mult.

Acum vad postarea asta a ta si vreau sa iti dau o lamurire.
Singurele cuvinte ale Sf. Siluan care mi-au venit in minte sunt acestea:
Si mi-a venit in gand cuvintele Sfantului Siluan: "trebuie sa lasi pe Domnul sa te invete, sa lasi pe Domnul sa lucreze in inima ta."
Am ascultat invatatura lui despre iubirea vrasmasilor.

Acum vin sa povestesc ceva:
I. privind in urma la viata mea si analizand-o prin prisma acestei porunci am realizat ca de fapt Domnul m-a invatat sa o inteleg corect prin insasi greutatile mele. La inceput am fost egoista , intai eu si apoi lumea si m-am scufundat in suferinta.

II. Apoi am strigat la Dumnezeu si acesta degraba m-a scos la suprafata si atunci am balansat ecuatia iubirii . Am crezut ca acum daca stiu ce e suferinta inteleg pe altii in suferinta si am sa darui tututor mai multa iubire. Dar am cazut in slava desarta si mandrie si iarasi am pierdut tot.

III. Si atunci am inteles ca trebuie sa cer lui Dumnezeu sa ma invete iubirea cea adevarata.
De la Sf. Siluan am invatat sa iubesc vrasmasii, de abia acum.
Acum de-abia am inteles care este echilibrul ce trebuie sa il caut. Dar a trebuit sa trec prin toate ca sa le inteleg.

Astfel , prin viata ce am avut-o am invatat ca daca sunt egoista si voi darui mie mai multa iubire decat semenilor dobandesti suferinta. Daca daruiesc mai mult celorlalti decat mie voi deveni mandra si plina de slava desarta, pentru ca in noi avem iubire omeneasca schimbatoare si astfel pierzi ce ai agonisit. Tot pierzi si sufletesc si material prin pedeapsa Domnului pentru cadere.

Si asa am inteles ca atata timp cat avem iubire omeneasca nu ne ramene decat sa tinem timona dreapta sa nu se incline nici spre oameni mai mult dar nici spre noi ca sa nu cadem in pacat. Suntem pe muchie de cutit cu slava desarta. Noi oamenii.

Sa tindem spre Domnul , sa primim dragoastea lui cea adevarata. Asta este.
Poate acum m-ai inteles mai bine.
Eu nu vin aici sa spun oamenilor ce lucruri frumoase am citit, eu vin aici sa spun oamenilor ce lucruri frumoase am invatat.

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

Acum vin sa povestesc ceva:
I. privind in urma la viata mea si analizand-o prin prisma acestei porunci am realizat ca de fapt Domnul m-a invatat sa o inteleg corect prin insasi greutatile mele. La inceput am fost egoista , intai eu si apoi lumea si m-am scufundat in suferinta.

II. Apoi am strigat la Dumnezeu si acesta degraba m-a scos la suprafata si atunci am balansat ecuatia iubirii . Am crezut ca acum daca stiu ce e suferinta inteleg pe altii in suferinta si am sa darui tututor mai multa iubire. Dar am cazut in slava desarta si mandrie si iarasi am pierdut tot.

III. Si atunci am inteles ca trebuie sa cer lui Dumnezeu sa ma invete iubirea cea adevarata.

Frumos spus!

Asa este. Dumnezeu este tot timpul cu noi si ne invata, cu dragoste, din dragostea Sa.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de dobrin7m

Acum vin sa povestesc ceva:
I. privind in urma la viata mea si analizand-o prin prisma acestei porunci am realizat ca de fapt Domnul m-a invatat sa o inteleg corect prin insasi greutatile mele. La inceput am fost egoista , intai eu si apoi lumea si m-am scufundat in suferinta.

II. Apoi am strigat la Dumnezeu si acesta degraba m-a scos la suprafata si atunci am balansat ecuatia iubirii . Am crezut ca acum daca stiu ce e suferinta inteleg pe altii in suferinta si am sa darui tututor mai multa iubire. Dar am cazut in slava desarta si mandrie si iarasi am pierdut tot.

III. Si atunci am inteles ca trebuie sa cer lui Dumnezeu sa ma invete iubirea cea adevarata.

Intr-adevar, frumos spus! Sa ne rugam Domnului sa puna in inima noastra o picatura din dragostea Sa!