Iubeste aproapele ca pe tine insuti

[adam000]

Nici mie nu imi plac contrazicerile si nici eu nu le vad rostul, dar aici am sa explic, ca nu cumva careva vazand formularea, sa se sminteasca:

În prealabil postat de dobrin7m

Si din neputinta nu vedem multe suferinte ale altor

Deci tu initial vorbeai despre neputiinta observarii suferintei altora. Un fel de nu a fost in stare (nu l-a dus capul) sa observe si sa constientizeze ca aproapele sufera.
Aceasta neputiinta nu se refera la rautatea care se naste odata cu omul, nu este o rautate, ci o limitare a capacitatilor de intelegere.
Asa ceva nu poate sa fie pacat (nici chiar daca ne luam dupa explica pe care o dai tu - o sa o citez si eu mai jos).
Nu poate fi pacat pentru ca intelegerea este data in dar de Dumnezeu, iar intelegerea pe care o da Dumnezeu ridica limitarile capacitatilor de intelegere ale omului. Ori Sf apostol avea intelegerea data de Dumnezeu. Sfintii Apostoli, din pescari cu intelegere limitata omeneasca, au fost luminati de Dumnezeu in intelegere (chiar El le-a ridicat limitarile omenesti in capacitatea de intelegere) si facuti de Dumnezeu cei mai mari teologi. Astfel, luminati de Dumnezeu ei puteau vedea suferintele aproapelui. Deci nu este pacatul de care vorbeste apostolul.

Apoi zici ca asta este un pacat

În prealabil postat de dobrin7m

neputinta este un pacat fara voie.

Iar in explicatia pe care o dai (de ce ar fi un pacat), te referi la altceva:

În prealabil postat de dobrin7m

Celalalt fel de pacat este cel care traieste in om, dar nu il stapaneste pe om, si nu e altceva decat neputinta firii, trupul cu patimile si poftele, care se scoala impotriva duhului, stricaciunea si rautatea care se naste odata cu omul. Acestui pacat i se impotrivesc prin puterea credintei si a duhului cei evlaviosi, neingaduindu-le sa puna stapanire pe ei. Si cu toate ca cei evlaviosi se impotrivesc acestui pacat, fiind totusi biruiti de neputinta, adeseori fac ceea ce nu voiesc si nu stiu (Rom. 7, 19)"