Depresia

În prealabil postat de florinna01

multumesc pentru raspunsuri si incurajari alinb,heaven,sunsray,antoniap

am citit f multe carti duhovnicesti,aproape in fiecare seara citesc cate ceva spiritual de altfel nici nu vreau sa citesc altceva sa-mi incarc memoria cu alte banalitati insa nu ma ajuta decat pentru o vreme

am probleme pe toate planurile material,spiritual si personal,nu sunt mandra din contra,sau poate fi si depresia o forma de mandrie nu stiu,poate

mai sincer sufar de sindromul "negasirii rostului in viata",de sindromului ratarii

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Sa aflam si sfaturi ale parintelui Paisie Aghioritul:

Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte

«Pentru ca să meargă cineva in Raiul cel dulce
trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor».

[COLOR=#0000ff]Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.[/COLOR]

[COLOR=#0000ff]Matei 11, 28-30[/COLOR]

Crucea încercărilor

Părinte, cruciuliţa pe care mi-aţi dat-o o port mereu şi mă ajută în încercările mele.
- Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere.
Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am maimurmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o,astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi încealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. în timp ce, de vom face răbdare, ne va daşi dobândă.
Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercărilor sunt mai presus de "talanţi", de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O suferinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. Deaceea la fiecare încercare să spunem: [COLOR=#0000ff]'îţi mulţumesc,Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea".[/COLOR]

Va urma

Încercările îi ajută pe oameni să-şi revină duhovniceşte

-Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
-Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. însă de le vom privi duhovniceşte,sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi ceicare s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. în felul acestase nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. "Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?" Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
-Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în altfel şi nu prin încercări?
-Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercareca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli,etc, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropia deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor treceamărăciunile, care ca nişte medicamentea m a r e ne vindecăsufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavicare suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.

Suferind durerea ne cercetează Hristos

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. [COLOR=#0000ff]"Tre-cut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă[/COLOR]', spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc..." şi nu spune nici măcar un "Slavă Ţie, Dumnezeule". Cel puţin dacă ar cunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: Meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, deaceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate". În viaţa Sfântului Ambrozie se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercatv reodată de vreo mâhnire. Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-acercetat". Atunci Sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: "Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici,pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu. Şi deîndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat.Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit.

Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. însă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prinele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pecare le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau dindreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: "Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?". Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.
Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?
Ce spune [COLOR=#0000ff]Sfânta Scriptură[/COLOR]? "Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte". Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şinici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi,îi mângâie şi le dă o ciocolată. în timp ce aceia caresunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă.Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.
Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără sătreacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.
Va urma

Durerea lui Dumnezeu pentru încercările oamenilor

[COLOR=#0000ff]Câte suferinţe are lumea! Câte probleme![/COLOR] Şi unii vin aici să mi le spună stând în picioare, fie şi numai pentru două minute, pentru a se mângâia puţin. O mamă îndurerată îmi spunea: "Părinte, vin clipe când nu mai pot suporta şi atunci spun: «Hristoase al meu, fă să înceteze p ntru puţin suferinţele şi apoi pot să înceapă iarăşi»". Câtă nevoie de rugăciune au oamenii! însă orice încercare este un dar al lui Dumnezeu, este un examen pentru cealaltă viaţă. Această nădejde a răsplătirii în cealaltă viaţă îmi dă bucurie, mângâiere şi curaj şi pot suporta durerea ce o simt pentru toţi oamenii care trec prin încercări.
Dumnezeul nostru nu este Baal, ci Dumnezeul dragostei. El este Părintele Care vede suferinţa copiilor Săi pricinuită de diferite ispite şi încercări prin care trec, şi Care ne va răsplăti pentru aceasta, numai noi să facem răbdare în mica mucenicie a încercării sau, mai degrabă,a binecuvântării pe care o suferim.
Părinte, unii spun: [COLOR=#0000ff]Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu[/COLOR][COLOR=#0000ff] pentru aceasta?".[/COLOR]
Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari, etc, are înacelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe carele-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în cer cel care trece prinî ncercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, "suferă" cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dumnezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime. Păi unsprezece mii de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copiii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-arilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcătuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată,îngeri şi Mucenici!
În mâhniri dăruieşte Dumnezeu adevărata mângâiere Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şivadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-Ic eară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şic hinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.
Însă oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercărilealături de Hristos, nu au propriile lor mâhniri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul:"[COLOR=#0000ff]Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi. Prea Sfântă Stăpână[/COLOR]", câteodată mă opresc la "ci primeşte rugăciunea robilor tăi...". Căci de vreme ce nu am mâhniri, cum să spun"că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda"? Să spun minciuni? în înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.
Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate leconsideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-icurătească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntălumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeune supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui. Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă.
Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat,fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată "încăpeaşi suporta" bunătatea lui Dumnezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.
Va urma

Ispitele şi mâhnirile ce vin din îngăduinţa lui Dumnezeu

Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care neajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmăuşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să necunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea Dumnezeu îngăduie diavolului să creeze aici ispite ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâhniri,după care ne umple de har.
Adevărata bucurie se naşte din amărăciunea pe care cineva o gustă cu bucurie pentru Hristos, Care s-a umplutd e amărăciune ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure mai ales atunci când trece prin vreo încercare fără ca el să fi fost pricina ei.
Uneori spunem lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, nu ştiu ce voi face, dar eu mă predau Ţie cu totul, ca să mă faci om". Şi atunci Dumnezeu nu mă face numai om, ci mai presus de om, şi-1 lasă pe diavol să vină să mă ispitească şi să mă chinuiască. Şi în cancerul care bântuie astăzi văd vicleşugurile diavolului şi râd. Măi, şi diavolul acesta! Voi ştiţi cu ce săpun îl spală diavolul pe om atunci când Dumnezeuî ngăduie să-l ispitească, să-l încerce? Cu spuma răutăţii lui. Şi încă ce săpun bun are! Aşa cum cămila scoate spume atunci când se mânie, la fel face şi diavolul în astfel desituaţii. Şi după aceea îl freacă pe om nu ca să-1 cureţede murdărie, ci din răutate. Iar Dumnezeu îl lasă pe diavolsă-1 săpunească pe om numai atât cât trebuie pentru a-l curăţa. Căci dacă l-ar lăsa să-1 frece aşa cum se freacă rufele, l-ar sfâşia.
- Părinte, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viaţa noastră, că aceasta a fost [COLOR=#0000ff]voia lui Dumnezeu[/COLOR]?
- Nu. Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita şi cu cele pe care le aduce ea. Dumnezeu îl lasă pe diavolul libersă-1 ispitească pe om până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu Dumnezeu este vinovat pentru răul pe care îl va face omul. Iuda, de pildă, era ucenicul lui Hristos. Dar oare putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină vânzător? Nu, ci luda însuşi a îngăduit diavolului să intre în el. Cineva a spus unui preot: Părinte, te rog fă un Trisaghion pentru Iuda". Iar aceastaeste ca şi cum ar fi spus: "Tu, Hristoase, eşti nedrept. Aceasta a fost voia Ta, ca să Te vândă Iuda. Şi de aceeaa cum ajută-l".
Puţine sunt cazurile în care Dumnezeu îngăduie să fie ispitiţi unii creştini evlavioşi pentru a-şi veni în simţire cineva care duce o viată păcătoasă şi să se pocăiască. Oamenii aceştia vor avea o îndoită răsplată. Adică Dumnezeu le dă unora care, cu încercările prin care trec,îşi plătesc păcatele în această viată, dar care în acelaşi timp cârtesc fără motiv, posibilitatea de a fi ajutaţi de răbdarea celor care, deşi nu au greşit, suferă dar nucârtesc. Să presupunem că un familist foarte bun şi foarte evlavios se află în casă cu toată familia sa şi dintr-odată seface un cutremur şi cade casa peste ei strivindu-i, iar dupăo înfricoşătoare suferinţă mor cu toţii. Oare de ce a îngăduitDumnezeu aceasta? Ca să nu cârtească ceilalţi care sunt pedepsiţi atunci când greşesc.
De aceea toţi cei care se gândesc la crucile mari pe carele-au purtat drepţii niciodată nu se mâhnesc pentru micilelor încercări. Şi văd că, deşi au greşit în viata lor, cu toate acestea suferă mai puţin decât acei drepţi,şi de aceea spun ca tâlharul cel bun: "Dacă aceştia care nu au făcut nimic rău au suferit atât de mult, atunci noi ce trebuie să pătimim?". Din păcate însă unii seamănă cu tâlharul cel răstignit de-a stânga lui Hristos şi spun: "Au mers cu crucea în mână şi uite ce au păţit!".
Există şi cazuri - acestea sunt foarte rare - în care Dumnezeu îngăduie din dragoste ca unii nevoitori aleşi săt reacă prin mari încercări, pentru a fi încununaţi. Aceştia sunt următorii lui Hristos. Vedeţi, la Sfânta Singlitichia,deoarece ajuta duhovniceşte multe suflete cu poveţele ei, a mers diavolul ca să o împiedice de la această lucrare. Trei ani şi jumătate a rămas fără glas din pricina bolii pe care a suferit-o.
Altădată un adevărat următor al lui Hristos cere de la Dumnezeu să ierte greşalele semenilor săi, să-şi întoarcăde la ei urgia Sa cea dreaptă şi să fie pedepsit el în loculacelora, deşi nu este vinovat cu nimic. Unul ca acesta se înrudeşte mult cu Dumnezeu, Care este înduioşat deaceastă mare şi nobilă dragoste a copilului Său. în afară de darul pe care i-1 face, iertând greşelile celorlalţi, îngăduie ca acesta să aibă şi sfârşit mucenicesc, după cererea lui stăruitoare. În acelaşi timp însă îi pregăteşte în Rai cel mai frumos şi mai minunat palat, precum şi o slavă încă şi maimare, deoarece mulţi oameni l-au nedreptăţit prin judecata lor superficială, crezând că Dumnezeu 1-a pedepsit pentru păcatele lui.
Să comparăm încercarea noastră cu una mai mare a altuia. Medicamentul cel mai bun pentru fiecare încercare a noastră este încercarea mai mare a semenilor noştri, pe care este de ajuns să o comparăm cu a noastră pentru a ne putea da seama de marea diferenţă dintre ele şi de marea dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu, Care ne-a îngăduit o încercare mai mică. Atunci îi vom mulţumi, ne va durea pentru cel ce suferă mai mult şi ne vom ruga din toată inima ca să-1 ajute Dumnezeu. Mi-au tăiat, de pildă, un picior? să spun "Slavă Ţie, Dumnezeule, că am cel puţin un picior. Aceluia i le-au tăiat pe amândouă". Şi dacă aş rămâne un buştean, fără mâini şi picioare, tot va trebui să spun: "Slavă Ţie,Dumnezeule, că am umblat atâţia ani, în timp ce alţii s-au născut infirmi". Eu, din clipa în care am auzit că un familist are hemoragii de unsprezece ani, mi-am spus: "Ce fac eu? Acesta este mirean şi are hemoragii de unsprezece ani, are copii şi trebuie să se scoale dimineaţa ca să meargă la serviciu, iar eu nici şapte ani nu am împlinit de când am hemoragii". Dacă mă gândesc la celălalt care suferă atât de mult, nu mă mai pot îndreptăţi pe mine. Iar dacă mă voi gândi că eu sufăr iar ceilalţi o duc bine, că mă scol noaptea la fiecare jumătate de ceas, deoarece am probleme cu intestinul gros şi nu pot dormi, în timp ce ceilalţi dorm liniştiţi, mă îndreptăţesc pe mine însumi dacă murmur.
[COLOR=#0000ff]Cuviosul Paisie Aghioritul[/COLOR]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Da cred ca am gresit cand am asociat ratarea cu sensul vietii,poti sa te ratezi cand iti cunosti sensul vietii,insa am facut asta pentru ca initial credeam ca am gasit un sens in viata dar l-am ratat .

Sunt multe de analizat in problematica inmultirii talantului,insa vreau sa traiesc stiind ca fac ceea ce vrea Dumnezeu.

Oricum va multumesc tuturor acelora care mi-ati raspuns,nu prea agreez citatele interminabile din sf parinti deoarece am si spus ca am citit destul despre asta,parintele arsenie boca are o conceptie interesanta despre bolile nervoase si cum se trateaza ele cu ajutorul unei alimentatii sanatoase,influenta familiei,tarele ei etc.

Ma ajuta faptul ca-mi trimiteti mesaje frumoase de incurajare,iar unul extrem de util pe care l-am apreciat cel mai mult m-a facut sa ies pt un moment din starea asta.

[ory]

Ne pare bine Florina, ai aratat deja o stare pozitiva, macar te regasesti intr-un mesaj, iar asta nu mai inseamna deloc confuzie. Asadar, acesta-ti oglindeste sufletul, exact ca in cartea aceea " Urmarea Lui Hristos " care se deschide acolo unde gasesti si starea propriului suflet. Oricum , tu stii ce vrei, iar acest lucru semnifica deja un pas mare pentru ceea ce vei face, fie si cu povara depresiei (o stare frecvent intalnita azi) in minte care, de altfel, se va diminua , dupa cum am mai spus, pin dorinte si satisfactii.
Cat despre credinta, trebuie si ea echilibrata cu celelalte trasaturi ale vietii, fie ele mult prea pamantene, nu poti sa faci nici abuz de credinta, caci dezechilibrul, cum s-ar spune, cu echilibru se combate, nicidecum cu exces. Iar daca esti si tanara, este dreptul tau sa fii " nonconformista " , caci toti am fost...
Pupici de la noi, cu prietenie, pentru un om deosebit ca tine!

[fallen]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Da, si eu sunt in aceeasi situatie. Am crezut ca mi-am gasit rostul in viata, dar n-am fost in stare sa-l indeplinesc, o vreme am incercat sa-l reneg (sa zic ca nu-l mai vreau), dar acum imi pare rau ca nu l-am indeplinit si am renuntat la el. Si eu imi doresc "o viata concreta", dar nu stiu ce ar trebui sa fac sa nu imi reamintesc mereu de posibilitatile pe care le-am pierdut.
Uite, o vreme am zis "fac orice altceva decat faceam pana acum, nu ma intereseaza";acum am gasit un job care-mi reaminteste oarecum de ce faceam pana acum, dar e sub nivelul de pregatire si asta s-ar putea sa ma deranjeze. Teoretic ar trebui sa ma tina ocupata, 12 ore pe zi, fara calculator, si nu stiu cum voi rezista, mai ales ca vor fi si momente in care o sa stau degeaba si mintea o sa-mi zboare sloboda pe "aratura". Sunt curioasa daca si ce o sa mai scriu dupa ce o sa traiesc o vreme in conditiile astea.

[laviniu]

Depresiile pot fi generate de multe lucruri, insa eu cred ca un loc important in vindecarea sau macar ameliorarea lor , o are lucrul cu tine insuti si apoi rugaciunile, prietenii si dc nu , psihologii...Numai bine!

[loricel]

Aceasta stare de depresie o resimt de mult timp.Sunt constienta de ea ,si fac ce pot, de una singura, sa depasesc. Vindecarea e in mainile aproapelui meu .Desi recunosc ,si cer ajutor de multe ori,el prefera sa ma acuze ca "sunt nebuna" decat sa faca ceva concret.Stie exact de ce am nevoie si totusi nu vrea sa faca nimic.
Singurul loc unde gasesc liniste sufleteasca este Biserica.Simt o nevoie acuta sa fiu in Biserica .E locul de unde imi i-au putere sa traiesc.Sufletul meu doar in Biserica nu se simte singur.Acest fapt l-a "inrait" mai tare si in acelasi timp ne-am indepartat si mai tare.
Este cu putinta ca doi oameni sa traiasca in armonie ,avand conceptii total diferite despre viata?