![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Pe mine nu mă interesează că nu l-ai scris dumneata. De vreme ce ți-ai permis să îl afișezi mă gândeam că, pe lângă obișnuita obrăznicie și impertinență, o să ai și bunul simț să îți asumi ceea ce propaganduiești. În sfârșit am observat că în mod clar nu ai identificat temeiuri biblice pentru astfel de ideologii, fapt pentru care acceptarea din partea ta a unor asemenea ideologii dă de înțeles că așa-zisele principii după care te ghidezi sunt apă de ploaie și prin urmare este normal ca să nu mai ceri nimănui să se ghideze după principiul falimentar sola scriptura. De fapt toate astea arată în continuare lipsa de caracter pe care o manifești sistematic pe acest forum, aș zice chiar cu obstinație și impertinență.
În rest toate pseudo-argumentele pe care îți faci iluzia că le-ai aduce, ca și cum ar fi argumente, nu sunt decât tendința manifestă de a scoate în evidență lipsa de discernământ spiritual care caracterizează adepții sectei din care faci parte. Este evident că lepădarea pentru Hristos nu are nici cea mai mică legătură cu abandonarea totală și fără condiții față de orice duhuri, și mai ales ținând cont de sfatul pe care noi îl avem permanent de a cerca, de a discerne duhurile. Deci ai înțeles bine că acea formulă de magie "carismatică" nu are de fapt temei biblic și mă bucur că, în mod tacit și implicit, ai căzut de acord asupra acestei concluzii. Te asigur și eu că nu vreau cu nici un chip să părăsesc totul și să mă abandonez în brațele Mântuitorului prin intermediul tău, al vostru sau al sectei și sectelor pe care le reprezinți. Nu am nevoie de mijlocirea voastră, a sectei și sectelor voastre eretice, mincinoase, lipsite de discernământ și deraiate de la adevăr. Pe noi creștinii ortodocși lui Hristos ne încredințează Biserica pe care El a trimis-o, a întemeiat-o și a sfințit-o în adevăr. Și de asemenea sfătuiesc pe orice creștin, ortodox sau heterodox, să se ferească de putoarea înșelăciunii și înșelării voastre sectare. Este spre binele lor și spre binele vostru, poate veți reuși vreodată să ieșiți din lazaretul înșelării în care dormiți. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Multa lume Il acuza: marii preoti, soldații, pană și cei care erau in treacat pe la piciorul crucii. Sangele îi curgea pe tample, toate rănile provocate de romani îi provocau suferință. Cand arșița s-a amplificat in toată ființa Lui a strigat atat: „Mi-e sete!”. In mijlocul soldatilor, fruntașilor, marilor preoti si trecatorilor care, cu fețele crispate, continuau să-l batjocoreasca, Mantuitorul a găsit puterea sa se roage: „Tata, iartă-i căci nu știu ce fac!”. Nu era o rugăciune de pe buze doar ci venea din străfundurile ființei Lui. Acesta e miracolul. Ce era în inima lui Isus când toți i se împotriveau? Isus a trebuit sa faca față unei uriașe împotriviri față de Sine. Nu era doar multimea evreilor, eram si noi, intreaga omenire pacatoasă. El, Domnul, a aspirat toata impotrivirea umanitatii iar in replica nu ne-a blestemat, nu s-a razbunat ci s-a rugat pentru iertarea noastra. Autorul epistolei către Evrei ne indeamnă și pe noi azi sa urmăm exemplul Domnului: Luați aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoși, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsați osteniți, slăbind în sufletele voastre. Evrei 12:3 Cât de multă împotrivire poți răbda tu din partea celor păcătoși? In comparatie cu Isus impotrivirea fata de tine este de 0,00…01% Ai capacitatea de a înmagazina împotrivirea fără să ripostezi? Poți să o rabzi dorind binele celui care ți se împotriveste cu furie? Sau cum apare impotrivirea i-o respingi in față celui care ți s-a împotrivit? Vrei sa fii biruitor in acest domeniu? Soluția e simplă: - Privește cu luare aminte la Isus. Mergi în duhul la Cruce. Observă împotrivirea mulțimii. Privește la Cel Crucificat! Ascultă rugăciunea Lui! Daca vei privi la Isus vei putea rabda impotrivirea si nu te vei mai simti obosi si slabit. Luați aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoși, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsați osteniți, slăbind în sufletele voastre. P.S. Unii se întreabă de ce a permis Dumnezeu atâtea confesiuni diferite? Eu cred ca unul dintre motive este tocmai acesta: sa ne modeleze răbdarea unora prin ceilalti, sa ne facă în stare sa răbdam împotrivirea. Doamne ajută! |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Eu cred ca altul este motivul: Dumnezeu ne da libertatea sa alegem intre bine si rau, intre adevar si erezie. El foloseste alte metode ca sa ne "modeleze rabdarea".
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
Miscarea de reinnoire carismatica, daca ar fi de la Dumnezeu, ar milita pentru separarea de invataturile false si ar aduce roade, insa...gasim carismatici in toate religiile, invatand lucruri contradictorii. Ce-i uneste? vorbirea in limbi, asta e numitorul comun. Ce-i separa? invataturile diferite, complet diferite. Acum orice om cu capul pe umeri poate trage o concluzie corecta in ceea ce priveste miscarea carismatica ! Cum poate acelasi Duh Sfant sa dea aceleasi daruri dar invataturi diferite??
|
#5
|
|||
|
|||
![]()
Sa vada daca ereticii ii rabda pe credinciosi, sau credinciosii pe eretici?
|
#6
|
|||
|
|||
![]()
Eu nu stiu la ce impotrivire se refera "penticostalul". Adica nu pot toti sa aiba dreptate, ci numai o idee este corecta si biblica, restul gresite. Amalgamul acesta de religii si culte este opera demonilor.
|
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pentru ei, tot ce are un Hristos pe undeva in tablou e ok, este "biserica locala", eventual cu un adevar partial, dar tot adevar, cum minciuna Doamne fereste, erezia pierzatoare de suflet si pacat de moarte? Pai de unde sa stie asta ca in "scripturica" lor "eres" a fost inlocuit la traducere cu "certuri de partide" adica na..o chestie asa...vaga si indefinita, curvia, lacomia, doar astea duc la iad si ele sunt exclusiv apanajul ortodocsilor, erezia in nici un caz, nici usturoi n-a mancat nici gura nu le miroase..cel putin pana deschid gura si din pacate nu se pot abtine sa o tina inchisa.. Mai tragic este ca si romano-catolicii au inceput sa impartaseasca punctul lor de vedere, probabil de la Vatican II incoace, nu degeaba au fost "binecuvantati" si ei cu miscari "carismatice", de care am obsercat ca toti se feresc (care mai au miros cat de cat intact) dar nimeni nu vrea sa se dezica, ca deh, ele sunt cu aprobare de sus. Last edited by AlinB; 14.12.2011 at 16:40:41. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Miscarea de reinnoire carismatica...de fapt, ce au ei in comun? doar experienta vorbirii in limbi si cazutul pe spate? ca daca trecem in reviste invataturile si practicile existente in fiecare cult care are o miscare carismatica in sanul sau, vedem ca sunt contrare, diferite de la o grupare la alta !
|
#9
|
|||
|
|||
![]()
„Miscarea de reinnoire carismatica” reusește sa sa aduca o unitate de invidiat intre indivizi care pot avea opinii contrare in chestiuni minore dar gandesc la fel in privinta marilor doctrine ale crestinismului.
A adus unitate chiar si pe forum. Intre un ortodox si un profet nondenominational. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Miscarea Legionara | anonim97 | Generalitati | 366 | 26.08.2013 13:58:23 |
Miscarea Sfantului Graal | alexandra28again | Generalitati | 4 | 16.07.2008 19:40:13 |
|