pe ce baza afirma catolicii ca Petru a fost primul papa?

[catalin2]

În prealabil postat de STEFAN2206

Gheorghe Baritiu (1812-1893) publicist si istoric roman, intemeietorul presei romanesti in Transilvania, membru fondator al Academiei Romane, scrie:

Aici e un teren minat, greco-catolicii elogiaza Scoala Ardeleana (si pe buna drepate) fara sa stie si ce spuneau corifeii scolii ardelene despre catolicism si uniatie.
Tot din ce am scris pe forumul catolic:

"August Treboniu Laurian era fiu de preot greco-catolic din Marginimea Sibiului, a incercat latinizarea limbii. Intr-o scrisoare catre
profesorul ortodox Nicolae Barasescu scrie:
"Ce face frate pe acolo? Di ce taceti, dice sedeti? Acum e timpul. Adunati*va, vorbiti, faceti cereri: la Universitatea saseasca, la gubern ... la dieta, la Curte. Sa se adune romanii, sa se uneasca intre sine. Legea romana, fara deosebire de uniti si neuniti. Cereti arhiepiscop romanesc in Transilvania.
Stricati unirea cu catolicii. Ocupati episcopiile din Banat cu romani. Doi episcopi in Banat, unul la Arad, unul la Oradea, unul in Bucovina, doi in Transilvania. Acestia pot sa aiba un arhiepiscop roman.
Cereti sobor universal romanesc.”

"Gheorghe Sincai:
“Unirea, mai pe urma, numai popilor au folosit, ca acestia au dobandit putina scutinta, cam anevoie, dara nobilii au ramas cu buzele stramboiate pana astazi, caci latinilor destul le iaste ca insaland pre romani in patria lor, au putut invinge cu numarul pre calvini, carii in sine erau cei mai tari in timpul acela.
Unirea n*au stat, nici sta din alta, fara numai sa nu clevetim pre cei ce sa tin de Beserica Romei, pentru obiceiurile lor, iara noi romanii sa tinem obiceiurile Besericei Rasaritului, si latinii inca sa nu ne cleveteasca pe noi, caci cele patru punturi (florentine, n.n.) care sunt intre uniti si neuniti (cu iertare sa fie zis de mine), necum sa le stie romanii cei prosti si neinvatati, dara dintre carturarii romanesti inca multi nu le inteleg, ci numai pleave vorbesc, neintelegand unul pre altul.”
Reprodus dupa Gheorghe Sincai, Opere II. Hronica romanilor, tomul II, Editie ingrijita de Florea Fugariu, Bucuresti, 1969, p. 184

"Alexandru Papiu Ilarian, fiu de preot greco-catolic:
“... Sincai, ca si Clain episcopul, Clain calugarul, Petru Maior si toti blajenii luminati din secolul al XVIII, cunoasteau tot raul fatal produs de unire ... Voi, iezuiti romani de la Oradea Mare, de la Gherla ... si de aiurea, voi cari in aceste zile ale luminei si ale libertatii cutezati a indemna pe romani sa mearga la sinodul catolicilor din Pesta, voi, cari mergeti cu cutezanta pana a da romanilor uniti numele strain si urat de catolici... Voi, cari prin acest si altele asemenea criminale apucaturi, cereati a rupe de tot o parte insemnata a romanilor din corpul cel mare al natiei, auziti de profetul Sincai si pana e timp, convertiti*va!”
Reprodus din Al. Papiu *Ilarian, Viata si operele lui Gh. Sincai, Bucuresti, 1870, p. 32*34.

"Tot Papiu Ilarian:
“In asta forma facura romanii uniunea cu Biserica Romei, care a fost un adevarat pact cu conditiuni cu catolicii transilvaneni, cari inca era foarte asupriti pe atunci de catra calvinil pe alta parte, se poate considera ca un act curat politic din partea romanilor asupriti, care credeau ca prin aceasta nu numai vor scapa de persecutiunile cele grele, ci vor castiga si drepturi egali cu celelalte natiuni si religiuni.”
Reprodus dupa Alexandru Papiu Ilarian, Istoria romanilor din Dacia Superioara, I, Viena, 1852, p. 57-*60"

"Treboniu Laurian:
“Romanii, afara de micile scutiri ale personelor bisericesti, nu dobandira nimica prin unire, ba inca si pierdura. Pierdura independenta lor ca romani si ca religionari de ritul oriental care o aveau ei mai inainte pe langa toate asupririle ce intampinau din partea eterodoxilor; pierdura arhiepiscopul, caci acesta dupa unire se degrada la starea de simplu episcop, supus censurii iesuitilor si
suprematiei arhiepiscopilor catolici, pierdura chiar nationalitatea. Cei mai multi romani care se inaltara cu incetul, din intamplare – inca dupa dreptele pretensiuni care le aveau ca romani uniti – la dregatorii mai inalte intre ungurii catolici, trecura de la legea de ritul oriental la cea de ritul occidental, supt pretestul ca acestea sunt acum tot una si cu modul acesta se lapedara si de natiunea lor si se ungurira.
Atari exemple avem prea multe. Acestea strica atat de mult, incat romanimea nu putu de loc sa se ridice din starea de pebeitate, caci oricare se inalta peste dansa, isi parasia natiunea. Vezi unde duce lucrurile intriga machiaveleasca! Romanii ar trebui sa stie ca ei sunt romani; si chiar cand ar fi cu totul catolici, ar trebui sa se sustie ca romani si sa figureze ca romani.”
Reprodus din Magazin istoric pentru Dacia, vol. IV, Bucuresti, 1847

[catalin2]

Iata si mesajul rostit de Simion Barnutiu in Catedrala Blajului in 1848:

Cand se luptau romanii cu calamitatile acestea, ungurii catolici ardeleni inca scapatasera foarte tare si scazusera cu numarul sub domnirea principilor reformati nu puteau scoate nimica la cale in diete, nici aiurea in favorul catolicilor. Deci ei se folosira de imprejurarea cea favoritoare in care se afla(u) acum supt domnirea Casei de Austria si chemara pe romani la uniune noua, legandu*le (fagaduindu*le, n.n.) toate drepturile, privilegiile si bunatatile Bisericii catolice daca vor parasi catolicismul sau ortodoxia Bisericii rasaritene si vor imbratisa catolicismul Bisericii apusene. Asa romanii, ca sa scape de batjocurile cele multe, se plecara de acceptara aceasta uniune cu ungurii – zic intr*adins cu ungurii, nu cu Roma, pentru ca credinta catolica si usurarea romanilor nu era scopul ungurilor, ci aceste (erau) numai niste imprejurari favoritoare, de care ungurii se bucurau si se foloseau ca de imprejurarea domnirii austriace, ca sa*i poata trage pe romani in partea lor, ca nici nu*i durea de sufletele romanilor, nici nu le doria fericirea, ci ii durea numai de aceea ca (de) ce poarta protopopii romanilor pe umeri pe superintendentele calvinesc si nu pe episcopul de la Alba Iulia sau pe rectorul iesuitilor din Cluj; de aceea ziseil ca uniunea aceasta au facut*o ungurii singur pentru binele lor, nu in folosul romanilor...

despre uniune, in acest inteles, zic eu, ca Strigoniul (Arhiepiscopia de Esztergom, n.n.) o a motivat in favorul Bisericei unguresti si spre subjugarea si caderea celei romane; Strigoniul o a plantat in inima imparatului Leopold si a romanilor; Strigoniul o a udat prin iesuiti; Strigoniul o a smuls dupa aceea tot prin iesuiti din inimile unei parti a romanilor si poate ca tot Strigoniul o va smulge si din inimile celeilalte parti – daca nu se va lasa de metropolitura, de protectorat, de primatie si suprematia si de orice domnire si influenta asupra Bisericii romanilor. Supt inalta protectiune a acestui Strigoniu fabrica (u) iesuitii diplome false, scoteau rescripte de la Curte si bule de la Roma pentru noua subjugare a Bisericei romane sub titlul de episcopat al Fagarasului; numai simplicitatea preotilor romani apara demnitatea Metropoliei romanilor de n*a apus cu totul, ci continuara si dupa uninea aceasta, ca si inainte de ea, a canta in toate bisericile romane tot pe arhiepiscopul lor, ca mai nainte. Ce
folos putea sa aiba Roma.

Sa zicem insa, ... cum din fantana uniunii au curs niste mijloace materiale pentru romani, cu care nu putin s*au ajutat, fiind cu totul despuiati de averile bisericesti sub principii calvinesti; sa zicem
ca din uniune a iesit privilegiul preotilor romani de a nu sta la judecata incat pentru persoanele lor, fara numai inaintea sinoadelor Bisericii romane; sa zicem ca uniunea a nascut si scoalele Blajului din care au rasarit o multime de lumini intre romani, sa zicem ca unirea a dat ocaziune unor romani de ne*au adus memoria inceputului si a sangelui nostru din Roma si au semanat din nou virtutile strabune in pamantul Daciei; sa zicem, in urma, ca uniunea i*a inviat pe romani din lesinare, uniunea i*a desteptat din somn si le*a insuflat spirit de viata, ca sa lucre la indreptarea sortii noastre de la Inocentiu pana in
ziua de astazi; sa nu uitam, insa, a pune in cumpana si vulnerile (ranile, n.n.) infipte natiunii noastre, prin uniune, daca voim a ne cunoaste raporturile noastre cu ungurii si in acest respect

Indata la inceputul uniunii vedem in sinoadele noastre de patrele rector al iesuitilor presidand in locul superintendentului reformat si pe alt iesuit il vedem neincetat in coastele episcopului nostru riveghindu*l ca pe un facator de rele. Apoi spuneti*mi, ce diferente este intre superintendentul de Tofeo si iesuitul Baranyi; care din amandoi a fost mai bun pentru romani? Indata dupa unire episcopul catolic din Alba Iulia incaleca peste arhiepiscopul nostru si*l face vicar, in infrunta, in dojeneste, in visita ... iar arhiepiscopul de Strigoniu (Esztergom, n.n.) il desbraca de demnitatea arhiepiscopeasca si si*l face sufragan; si Biserica noastra o baga in nou jug unguresc. Cu servitutea aceasta noua se introduce in clerul roman un servilism nou, impreunat cu o ingamfare mizerabila, mai ales in referinta catre cei neuniti, care n*aveau privilegiul unitilor... Ce a pacatuit Biserica noastra? *

Intrebam si noi ca episcopul Inocentiu *, daca nu cumva n*a pacatuit unindu*se, de se pedepseste infamia de desertoriu?
Cu uniunea deodata a intrat o ura intre romani care a tinut mai bine de 80 de ani. Iertati*ma fratilor! sa trec cu vederea furiile iadului, care i*au sfasiat pe romani in aceste timpuri nefericite, nu postulareti (cereti, n.n.) ca sa descriu cum se certau fiii cu parintii; cum se bateau fratii fara sa stie pentruce; cum se afuriseau preotii nostrii unii pe altii, cum lucrau marii unguresti si mai ales episcopii lor inaintea Curtii ca sa*i faca uniti cu puterea pe romani; cum intarata(u) pe episcopii uniti si pe calugari ca sa faca proseliti din romani; si acestia nu vedeau ca sunt numai unelte cu care se folosea invidia ungureasca, ca sa tulbure pacea intre frati. Cine ar putea spune suferintele romanilor sub acele tulburari? Cei neuniti nu aveau nici preoti, nici episcop, pana ce cazura sub jug sarbesc; nu*i apara nici o lege in tara si pe deputatii ce*i trimiteau la Curtea imparateasca dusmanii lor faceau de*i puneau la prinsoare. Atat erau de mari relele, care le sufereau natiunea romana in urma uniunii, incat inca de la anul 1735, asadar numai peste 35 de ani dupa facuta uniune, se plange amar protopopul unit Nicoara Bieanul catre episcopul Inocentiu cu aceste cuvante: “Tare ma tem ca nu vom avea alt folos din unirea aceasta ce o am facut; ci vom ramanea numai cu ura dintre frati si cu mustrarea cugetului”. Nu mult dupa aceasta, alt protopop predica in biserica aceasta, ca “i*au inselat pe romani cu unirea”; insa acum era tarziu, pentruca ura era acum inradacinata intre frati si dusmanii romanilor, care nu dorm niciodata, priveghiau ca sa nu se stinga vreodata din mijlocul lor acest foc infernal”
Reprodus dupa Simion Barnutiu, Romanii si Ungurii. Discurs rostit in catedrala Blajului la 2/14 mai 1848.