Cum putem sa nu judecam ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de oana72

A judeca este firescul ratiunii si nimeni nu cere sa ne indobitocim renuntand la judecata. Osandirea este rea, nu judecarea.

Aceasta este esenţa răspunsului la chestiunea ridicată.
Adesea vedem şi auzim porunca "să nu judeci" în context impropriu. Folosită ca replică tăioasă. Adică cum, vii dumneata să îmi spui că am băut cam mult şi e cazul să mă culc ? Să nu îndrăzneşti să mă judeci ! Eşti de părere că fac rău că mă culc cu asistenta mea pe birou în timp ce nevastă-mea stă acasă şi calcă rufele copiilor ? Păi eşti împotriva lui Isus, Care ţi-a spus să nu mă judeci ! Mă sfătuieşti să fiu mai puţin pizmaş ? Păi ia vezi-ţi de bârna din ochiul dumitale ! Nu mă judeca !

În realitate, ceea ce Domnul ne interzice prin porunca "să nu judeci" nu este aceea de a face judecăţi morale, ci de a judeca starea sufletului cuiva. Este foarte bine să-i spunem fratelui nostru când credem că greşeşte, dacă acest lucru i-ar fi spre îndreptare. Dar starea sufletului său, adică dacă este în stare de graţie sfinţitoare sau în stare căzută, nu avem de unde să o cunoaştem: numai acest fel de judecată este rezervată Fiului şi, într-o anumită măsură, duhovnicului în cadru sacramental, prin gura căruia Dumnezeu ne vorbeşte.

Noi ştim doar despre puţini oameni că s-au mântuit cu certitudine: sunt sfinţii pe care Biserica ni-i propune ca exemple. Despre un singur om ştim cu siguranţă că a fost damnat: fiul pierzării, fiindcă ştim asta de la Isus. (Unii teologi spun că, de fapt, nici despre el nu ştim sigur, fiindcă Isus se referă la starea sufletului aceluia la un moment dat, ceea ce nu ar exclude o eventuală penitenţă de ultim moment). În fine, una peste alta, numai despre Iuda avem unele argumente biblice în a susţine că e damnat. Despre nimeni altcineva nu ştim asta, nici despre Stalin ori alţi ticăloşi manifeşti. Tot ceea ce ştim este că unii oameni se mântuiesc, alţii (probabil mult mai mulţi) sunt damnaţi. Cine şi cum, nu putem şti: să nu judecăm.