Conferinte Christos Yannaras in Romania

[Daniel_7]

Toţi cei care au citit scrierile cunoscutului scriitor şi profesor Christos Yannaras şi, derutaţi de ele, au întrebat despre acestea pe fericitul Stareţ Paisie, au auzit şi mărturisesc despre poziţia lui vădit potrivnică faţă de concepţiile acestuia. Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor. Părintele Paisie suferea mai ales atunci când vedea stricăciunea cu neputinţă de îndreptat, pe care scriitorul mai-sus amintit o pricinuia tinerilor. „Ne-a târât în păcat fără să ne dăm seama şi ne-a distrus, iar acum nu ne mai putem îndrepta“, mărturiseau ei înşişi. Suferea însă şi pentru clevetirile pe care acest profesor le îndrepta împotriva Sfinţilor Părinţi. Dacă la început Stareţul a încercat cu multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă să-l ajute pe acest scriitor să-şi conştientizeze înşelarea în care s-a lăsat atras de cel viclean şi de patimile lui, de la un timp însă, văzând stăruinţa lui cea neîndreptată şi plină de egoism, s-a simţit dator să-i înştiinţeze pe credincioşi ca să-i apere de eresul său.

Din numeroasele mărturii existente dăm în continuare numai două dintre ele:

1. Un tânăr ieromonah povestea: „In urmă cu câţiva ani am venit în Sfântul Munte împreună cu un prieten de-al meu. Pe atunci eram mirean. Il cunoşteam pe părintele A., care pe atunci era reprezentant la Karyes al unei mănăstiri. In prima seară am fost găzduiţi de către el la conacul mănăstirii şi ne-am hotărât ca a doua zi să-l vizităm pe Stareţul Paisie de la Panaguda. Inainte de a ne culca, am început o discuţie despre diferite subiecte. La un moment dat a venit vorba despre scriitorul Ch. Yannaras. Atunci am început să ne contrazicem. Unul îl lăuda pentru talentul său scriitoricesc, pentru convingătoarea sa argumentare, în timp ce celălalt cu multă tărie scotea în evidenţă concepţiile rătăcite ale acestuia şi marea vătămare ce o pricinuia prin ele, mai ales în rândul tinerilor. In cele din urmă am întrerupt discuţia şi am hotărât să-l întrebăm despre aceasta pe Părintele Paisie şi să primim orice ne va spune.

A doua zi, când am mers la Panaguda, după ce Stareţul ne-a dat o trataţie şi înainte de a-l întreba ceva, l-am auzit uimiţi spunându-ne:

- Ieri au venit la mine doi închinători şi au început discuţia despre Yannaras. Unul îl lăuda, altul îl osândea. Atunci eu le-am spus: „Măi copii, ce spune Hristos în Evanghelie? Nu spune “şi da şi nu”, ci spune: «Ce este da, da şi ce este nu, nu». Ei, şi eu vă spun: «Pe Yannaras nu, nu»”.

[Daniel_7]

Mărturia unui profesor din Tesalonic:

„In urma discuţiei mele avute cu cineva despre profesorul Yannaras, devenisem oarecum îngăduitor faţă de el, datorită receptivităţii pe care acesta o arăta atunci când i se făceau cunoscute greşelile sale. După câteva zile l-am vizitat pe Părintele Paisie şi i-am spus despre aceasta. Atunci Stareţul, vădit supărat, plin de amărăciune aş putea spune, mi-a spus:

- Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)” .

Fără îndoială că în textele acestui scriitor există şi destule elemente pozitive (învăţături ale Sfinţilor Părinţi, poziţii ortodoxe ş.a.m.d.), dar ele devin astfel şi mai periculoase, deoarece sunt o momeală. Momeală care îi atrage chiar şi pe cititorii bine intenţionaţi şi nebănuitori sau – ceea ce este şi mai rău – îi înşală chiar şi pe oamenii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”. Credem că acestora se potrivesc cuvintele Stareţului: „Sunt ca ouăle prăjite în care a căzut necurăţie şi trebuiesc aruncate împreună cu tigaia”.

Deoarece unii dintre cei care au o părere diferită despre scriitorul Yannaras pretextează că fericitul Stareţ Paisie l-ar fi înţeles greşit, atras chipurile de alţii, considerăm necesar – deviind poate de la subiectul nostru – să facem următoarele observaţii:

I. Stareţul Paisie nu numai că nu primea cu uşurinţă criticile făcute de o a treia persoană, dar nici în judecata omenească nu se încredea atunci când voia să-şi clarifice o poziţie faţă de cineva, mai ales atunci când aceasta era dezaprobatoare şi cu atât mai mult să o publice. In mărturiile de mai sus este vădit că:

a) este vorba de prezenţa unei energii suprafireşti (harisma străvederii), care încredinţează într-un mod de netăgăduit cuvintele Stareţului (vezi prima mărturie).

b) nu numai că l-a sfătuit personal pe acel profesor din Tesalonic să nu se lase târât de comentariile făcute de alţii, dar i-a şi arătat cu multă amărăciune pocăinţa fariseică a lui Yannaras (vezi a doua mărturie).

II. Toţi, din câte ştim, stareţii cuvioşi contemporani şi duhovnicii înzestraţi cu harisma discernământului şi-au exprimat aceeaşi poziţie cu cea a Stareţului Paisie. Dintre ei amintim pe:

a) Cuviosul şi eruditul stareţ Teoclit Dionisiatul, cel care s-a ocupat în mod sistematic de acest eres, demascându-l şi surpându-l.

b) Cuviosul stareţ Porfirie:

Despre poziţia lui faţă de scriitorul Yannaras, ucenicul bătrânului Acachie Kavsokalivitul, care l-a îngrijit până la moartea sa, spunea următoarele:

„Când disputa privitoare la nicolaism dintre Stareţul Teoclit şi profesorul Yannaras a ajuns la apogeu, Părintele Porfirie mi-a spus:

- Cele pe care le spune Teoclit le cunosc, dar cele pe care le spune Yannaras nu le cunosc. De ce?

- Cu siguranţă, Gheronda, pentru că Părintele Teoclit le scrie sub insuflarea harului.

- Da, aşa este!

Dar şi un alt ieromonah aghiorit, care zeci de ani a avut o strânsă legătură duhovnicească cu Stareţul Porfirie, adevereşte că într-o discuţie asemănătoare, Stareţul a adoptat faţă de Yannaras poziţia Părintelui Teoclit, spunând: „Fiule, foarte frumos scrie Părintele Teoclit!”

c) Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.

[Daniel_7]

d) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, care cu o asprime neobişnuită pentru caracterul său blând îi înfiera pe cei care adoptau concepţiile neonicolaite. Redăm aici numai un fragment caracteristic din scrierile sale:

„Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şi se izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii «Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup» (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?”

[Mihailc]

Daniel 7, cunoaștem aceste povești de adormit dreptmăritorii închipuiți. La transmis bârfe și răutăți suntem toți disponibili, dar când vine vorba de dovedit cu text unde și ce a greșit cineva, ne facem nevăzuți.
Ți-am spus: mergi și întreabă omul implicat, nu arunca cu noroi în cineva pe care nu-l cunoști și habar nu ai ce-a scris!

[ioanna]

În prealabil postat de Daniel_7

Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor.

Probabil unii duhovnici s-au recunoscut in texul lui Yannaras si s-au simtit ultragiati, insa ceea ce el prezinta sunt constatari din viata bisericeasca. Legat de "dragoste", ca tot ai mentionat acest aspect, Yannaras atrage atentia asupra unei mentalitati si practici pastorale, ce fidelizeaza “demonizarea sexualitatii”, privirea actului sexual ca o amenintare :manjire, necuratenie, pacat prin excelenta. Unii duhovnici inoculeaza acest dispret si repulsie crestinilor casatoriti care vin la ei si care “desi doresc sa traiasca in modul stradaniei bisericesti, sunt chinuiti de acestia in mod inuman. Printr-un adevarat santaj,psihicul lor este incarcat cu vinovatii inspaimantatoare,cu panica generata de o damnare cumplita dupa moarte, pentru tradarea credintei, pentru dispretuirea “legii”lui Dumnezeu. Si toate acestea nu pentru ca respectivii crestini casatoriti nu au izbutit sau au esuat sa-l iubeasca pe celalalt ca pe “propriul trup”in stradania conjugala comuna, nu pentru ca au uitat de scopul ca iubirea lor trebuie sa fie o imagine a relatiei lui Hristos cu Biserica- nimic din toate acestea. Sunt exclusi vreme de decenii de la Euharistie,numai pentru ca au evitat sa se supuna necesitatii oarbe si autonomizate a naturii de a se perpetua. Prima intrebare pe care o pune duhovnicul celor casatoriti: de cati ani dureaza casatoria si cati copii a produs. Daca raspunsul e nesatisfacator, daca tradeaza impreunari ce nu s-au soldat cu zamislirea de copii, “vinovatii”sunt exclusi de la participarea Euharistica la corpul Bisericii".(cf.Contra religiei pag.179)

Yannaras critica “laudaroseniile bincunoscute ale unor duhovnici ortodocsi cu privire la fiii lor spirituali cu performante impresionante in zamislirea de copii, care nu au vazut niciodata trupul gol al celuilalt si nici nu i-au oferit partenerului o mangaiere” (cf. Contra religiei pag 180), preoti ce idolatrizeaza elanul impersonal de perpetuare.

Ridica problema femeii, a modului in care este ea privita, rugaciunile care se citesc lauzei la patruzeci de zile, “ranind-o in mod grosolan, insultand-o si istovind-o pe femeia socotita spurcata si necurata, numai findca a indeplinit cu trupul ei functia maternitatii”. (cf.Contra religiei pag.180)Analizeaza cum este privita relatia de cuplu in Vechiul Testament,respectiv Noul Testament. Canoanele bisericesti par sa reflecte un respect excesiv pentru Vechiul Testament, cu toate ca Biserica il considerase o prefigurare si o pregatire preliminare pentru prezenta istorica a lui Hristos.

"Acest respect constitue poate cea mai probabila explicatie a felului in care au supravietuit in practica vietii bisericesti elemente ale traditiei ebraice, care considera, de pilda, spurcata impreunarea dintre barbat si femeie,o socotea necurata pe femeia lauza sau aflata la menstruatie (...) Textele Noului Testament referitoare la intimitate,nu contin "proclamatii ideologice teoretice, ci ofera marturia experientei unei comunitati bisericesti concrete (din punct de vedere istoric si cultural), integrate in in limbajul si mentalitatea mediului ei social mai larg, ale epocii istorice si ale spatiului geografic respectiv. Cu toate acestea, in textele Evangheliilor nu exista nici cea mai mica aluzie care sa ofere chiar si un punct de pornire pentru presupunerea unei temeri, a unui dispret sau a unei repulsii fata de sexualitate.", deci care sa sustina "demonizarea sexualitatii".

Tot ca o mostra de “demonizare a sexualitatii” in biserica ortodoxa vede si problema celibatului fortat la preotii ramasi vaduvi dupa hirotonisire, celibat pe care ei nu l-au ales si pe care nu-l doresc, interdictie ce izoraste, in opinia sa, dintr-o conceptie depreciativa la adresa casatoriei.

"Este iertata casatoria inainte de hirotonire,dar atunci cand e detinuta "functia" preotiei, aprobarea celei de a doua casatorii ar anula concesia binevoitoare de a permita coexistenta sexualitatii active cu slujirea bisericeasca "angelica". Casatoria celui deja hirotonisit ar recunoaste nu ca element secundar, aflat la periferia vietii bisericesti, ci i-ar da o insemnatate capitala, pentru viata si stradania lepadarii de sine din dragoste.

In plus, nu este deloc intamplator faptul ca in practica actuala a bisericilor ortodoxe, un preot casatorit poate fi hirotonisit episcop dupa cativa ani de vaduvie. Ceea ce inseamna ca nu scopul unei vieti netulburate de grijile familiale a consacrat celibatul obligatoriu al episcopilor.Acesta se datoreaza retinerilor depreciative, prejudecatii cu privire la sexualitate ca "necuratie". De aceea sunt necesari cativa ani de "purificare" de sexualitatea activa, pentru ca acel cleric "manjit" prin casatorie sa fie acceptat in functia de episcop". (cf. Contra religiei,pag.182-183)

Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.

Cu tot respectul, nu am gasit nicio incurajare a relatiilor premaritale sau a desfranarii in cuplu, nici pomeneala de asa ceva. Vad ca n-ai dat sursa articolelor tale, cel care a spus ca Yannars incurajeaza preacurvia semnandu-se ANONIM, asunzandu-se in spatele unei marturii a unui ipotetic "profesor din Tesalonic", tot anonim si acela.Eu cel putin am venit cu citate dintr-o carte a sa, nu cu vorbe ale unor anonimi, care nu au facut nicio trimitere la cartile sale, sa stim exact de unde au ajuns la acea concluzie. Nu poti sa ai incredere in toate blogurile care-si spun ortodoxe si de unde probabil ai preluat informatia, pentru ca multe au interese ascunse si-s menite doar sa improaste cu noroi. Chiar te rog sa postezi un fragment din cartile sale unde ai gasit tu acest aspect, ca el este in favoarea relatiilor premaritale, incurajandu-le.

Cred ca merita sa-i citesti ultima carte, "Contra religiei", pentru a intelege tu insuti pozitia lui. "Ea nu oferă soluţii, nici paleative pravoslavnice antireligioase. În schimb, compară ingenios statul laolaltă a neghinei şi a grâului în mirişte, din binecunoscuta parabolă a Împărăţiei, cu statul laolaltă în cuprinsul Bisericii a experienţei ecleziale şi a trăirii bisericeşti. La stingerea lumii, neghina toată va fi făcută snop şi va fi definitiv arsă de Domnul. Dar numai de El! Până atunci, avertizează autorul, bobul de grâu trebuie vegheat neîntrerupt şi neîntrerupt ferit de neghină… Atât." (Sorin Dumitrescu)

[Mihailc]

Mulțumim Ioanna pentru excelentele lămuriri.
Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras, pe care apoi să le aducem în atenția profesorului grec la cele patru întâlniri publice pe care acesta le va avea în România.

[ioanna]

În prealabil postat de Mihailc

Mulțumim Ioanna pentru excelentele lămuriri.

Pentru nimic :) Intre timp am descoperit de unde a copiat Daniel_7 acel articol http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-si-pe-la-noi/ si cine e autorul : ofiterul in rezerva Nicolae Zurnazoglu, cel care se foloseste de numele Parintelui Paisie Aghioritul, a carui profetii "confirma" tot ceea ce sustine dansul. Din moment ce ne spunea ca parintele Paisie (n.1924 -d.1994) a vorbit de desprinderea Romaniei din UE si NATO, profetie pe care a decriptat-o domnul ofiter in rezerva si multe alte evenimente, analize geo-politice atribuite tot Cuviosului Parinte de catre domnul ofiter, (el doar le-a cules ...cica), atunci ne putem astepta sa spuna si ca parintele a citit opera lui Christos Yannaras si a criticat-o vehement. Pana la urma oricine poate sa lanseze o carte, inclusiv domnul Zurnazoglu, insa putini pot sa "puna pe tapet", la modul obiectiv, tema pierderilor ecleziologice inregistrate de Biserica Rasaritului Crestin dupa schisma din 1054. Teologul Christos Yannaras a facut-o si poate de aceea a trezit interes, dar si multa iritare.

[ioanna]

În prealabil postat de Mihailc

Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras.

Neclaritatea mea e legata de modul in care percepe el arta bisericeasca, rolul ei:

“Idolatrizarea trecutului, a traditiei, a “autenticitatii” ucide setea cautarii, ce diferentiaza evenimentul eclezial de religia institutionalizata. Dovada a acestei ucideri este si faptul ca ortodoxismul nu da nastere niciunuei Arte, copiaza pasiv Arta trecutului, percepe Arta doar ca pe o decorare a spatiului cultic- decorare didactica sau menita sa destepte sentimente pioase. Experienta istorica adevereste faptul ca orice cautare metafizica este echivalenta cu civilizatia, da nastere Artei, da nastere Sarbatorilor, da nastere comuniunii persoanelor. Dimpotriva, “certitudinile” sau “convingerile” religioase pervertesc Arta sub forma unui produs destinat consumului psihologic, pervertesc Sarbatoarea, sub forma comercializarii de sentimente si emotii, ba chiar sub forma unui oribil comert lucrativ, desfasurat de-a lungul intregului an. Pervertesc comuniunea relatiilor, sub forma unui parteneriat de interese, a asigurarii contractuale, a blindarii individuale, a solitudinii glaciale.” (cf. Contra Religiei pag.260-261)


Sunt de acord in privinta faptului ca arta bisericeasca trebuie sa se afle intr-o sustinuta cautare, insa aceast efort eu il vad prin investigarea propriei traditii, a "artei trecutului", caci doar asa poti sa lupti impotriva estomparii si pierderii identitatii. Intr-o lumea secularizata, cand seceta de simboluri religioase din spatiul public e evidenta, iar religia e limitata la spatiul bisericii, aceasta devine ultimul bastion nesecularizat , inscriindu-se astfel intr-o perpetua recapitulare a temelor euharistice si reiterare a traditiei religioase.

Am insa o reticenta in privinta acelui „doar ca” si ma intreb: nu acesta e rolul Artei bisericesti? Crearea unui mediu proprice de meditatie si rugaciune, deci menit sa trezeasca sentimente, de a fixa constiinta, de a determina o recunoastere a imaginii si de a mentine codul comun al acestor repere. Arta bisericeasca statorniceste ceea ce prin insasi esenta sa este inefabil, e menita sa produca emotie, caci fara emotie nu exista arta. Daca nu ti se misca toata fiinta e arta moarta.

Eu chiar m-as bucura daca am copia „arta trecutului” si aici ma refer la desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, m-as bucura daca am reveni la caracterul sobru si hieratic al picturii bizantine. La noi se pastreaza randuiala programului iconografic, insa s-a pervertit pictura, care e infestata de realism, cromatologia desenului e de multe ori kitchoasa, ceea ce duce la pierderea transparentei sacrului. Prefer ca desenul sa pastreze stilul vechi, iar randuiala poate fi supusa unei note particulare a viziunii artistului. Icoana e cea care fixeaza sacrul in biserica, deci ea trebuie sa ramana fidela momentului ei de apogeu, reprezentat de stilul bizantin. Oricum, o regandire a spatiului interior nu e posibila doar din prisma artei, ci ar trebui schimbat discursul liturgic. De asemenea, daca biserica devine spatiu de expozitie , de tip muzeal, isi pierde caracterul "sacru".

În prealabil postat de ioanna

Pentru nimic :) Pana la urma oricine poate sa lanseze o carte, inclusiv domnul Zurnazoglu, insa putini pot sa "puna pe tapet", la modul obiectiv, tema pierderilor ecleziologice inregistrate de Biserica Rasaritului Crestin dupa schisma din 1054. Teologul Christos Yannaras a facut-o si poate de aceea a trezit interes, dar si multa iritare.

La ce te referi, ioanna? Poti sa detaliezi putin?

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Mulțumim Ioanna pentru excelentele lămuriri.
Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras, pe care apoi să le aducem în atenția profesorului grec la cele patru întâlniri publice pe care acesta le va avea în România.

Acum observ, daca libraria este a ta felicitari, e un lucru deosebit.

Am si doua intrebari pentru Yannaras:
1. Ce parere are despre continutul marturisirii de credinta impotriva ecumenismului, alcatuita si semnata de reprezentantii Muntelui Athos si cativa ierarhi si BO a Greciei. Daca este de acord cu textul, daca il considera oportun si daca l-ar semna. http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx
2. Ce semnifica azi pasajul din Crez: "Cred intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica". Cum se impaca aceasta cu unele conceptii ecumeniste care spun ca Biserica sunt toti crestinii sin orice cult sau ca sunt mai multe biserici, desi nu se afla in comuniune.