Iesiti din lume!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Suna frumos si pare, desigur, adevarat.
Dar am impresia ca pui carul inaintea boilor.
Rugaciunile frumos talcuite nu sunt cu nimic mai bune decat un "Doamne, miluieste!" (sau mai simplu, "Doamne!") spus dintr-o inima strapunsa a unui mare pacatos.
Daca nu e cainta, rugaciunea e vorba goala, cinstire doar din buze sau, intermeni psi, un algoritm mintal (intelectual).

La fel si cu splendoarea slujbelor (pe care nu o neg, dimpotriva, ma bucur, cumva, de ea).
Prefer, eu unul, slujbelor splendide ale Patriarhiei, pe cele dintr-o oarecare biserica unde cantaretul slobozeste lin si abia soptit uneori, suspinul caintei sau marturisirea preatimida a dragostei lui pentru Domnul. Nu e splendoare, e viata liturgica, crestin ortodoxa.

Metoda are rost doar in inima strapunsa, acolo unde duhul este, cum spune psalmistul, "umilit".
Metodele sunt incorporabile si in roboti. Mare lucru, sa ruleze un program oarecare. Dar aia nu au suflet, nu au inima "infrinta si smerita", desi, vezi bine, au intotdeauna metoda. Implementata de om, iar nu de Duhul Sfant la rugaciune.

Buna Cezar,

Si umilirea este metoda, si dragostea este metoda pentru ca ele sunt sustinute prin discriminari, rationamente si imaginatii (de regula pe axa sine-Dumnezeu):

"Doamne Tu esti cu desavarsire bun, eu sunt pacatos". (discriminare)

"Doamne esti binele suprem, esti frumusete neschimbatoare" deci "Te Iubesc".

Toate aceste trairi virtuoase vin prin imaginatii particulare ale mintii, care iau o multitudine de forme, diferite de la clipa la clipa, diferite de la persoana la persoana.


“Metoda” este cauza bucuriei duhovnicesti profunde!

Pentru cei care au patruns in adancul simtirii este suficient sa spuna soptit, sau doar o adiere de gand “Doamne” si sa fie umpluti de lacrimi….Dar este tot metoda, pentru ca are o baza formala cognitiva prin care emotiile virtuoase prind viata.

Un ucenic, sau calugarul incepator trebuie mai intai sa se deprinda incetul cu incetul cu “metodele” asa cum il sfatuieste parintele sau duhovnicesc, pana cand acestea devin o a doua natura.

Nu ne nastem cu metoda.
Cand ne nastem nu stim sa vorbim…asa este si cu cele duhonicesti.

Insa “metoda” trebuie impletita armonios cu “intelepciunea non-formei”.

In ortodoxie nu am gasit definitia aceastei intelepciuni profunde.

Daca ne umilim fara intelepciune, putem sa ne departam de Dumnezeu si sa nu ne impartasim de harurile Lui.

Este un aspect care nu este cuprins in invataturile generale,
dar este specificat in scrierile anumitor sfinti parinti crestini.

"Umilindu-se fara cunostinta s-au lipsit de harul daruit lor de catre Dumnezeu".

Identificarea umilintei virtuoase nu este un lucru usor, asa cum pare la prima vedere, pentru ca toate pornirile virtuoase sunt amestecate cu porniri pacatoase si intunecimi ale mintii.