Patimile

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ioan cezar

Acum stiu ca inlauntrul meu e un ogor pe care cresc deopotriva fire de iarba, grane, flori precum si mari balarii.
Rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa plivesc balariile si sa ud florile.
Fie ca Soarele Hristos sa aduca rodul cel bun in tarina tuturor! AMIN+

Iata ca a trebuit sa faci un pic de taraboi, ca sa descopar omul din tine...
Mult trebuie sa lucram cu noi si nici o zi nu se aseamana cu alta. E adevarat ca in sufletul nostru avem si destule balarii, dar cu cat credem ca vrem sa scapam de ele, cu atat apar altele cu radacini mult mai adanci, rezistente la ierbicide si fungicide...
N-o fac pe adanc-cugetatorul si imi cer iertare daca, pe alocuri, asta e impresia pe care-o las. De multe ori ma gandesc la: "Si nu ne duce pre noi in ispita!"... Balariile din sufletul nostru sunt intotdeauna tentatiile pe care Dumnezeu ni le pune acolo in deplinatatea constiintei noastre. Daca n-am cunoaste acest lucru, nu le-am percepe ca "balarii", ci "flori alese"... Ca atare, sunt si "balariile" bune la ceva, fiindca fara ele n-am putea intelege niciodata sufletul "intelenit" al celui de langa noi. Ba mai mult, imaginea fermierului din noi, care a inteles sa dezvolte o viata cultura de balarii, n-ar trebui sa ne paraseasca niciodata, chiar daca avem motive sa credem ca Dumnezeu ne-a iertat si ca ne iubeste asa rai cum suntem. Din pacate, ajunsi la un anumit nivel de intelepciune, dupa ce ne-am infruptat cu nesat cam din toate slabiciunile, ni se pare ca suntem deasupra altora care ACUM sunt cu mult mai putin pacatosi decat eram noi odinioara. Si fiecare slava desarta ne osandeste. Iadul este in trecutul nostru, nu prea indepartat. Acolo trebuie sa tinem mintea, in pacatul pe care l-am facut pe cand eram in inselare. Ce-am fi facut atunci daca, cineva mai induhovnicit ne-ar fi judecat? Nu cumva eram prea orbi ca sa pricepem ca ne vrea binele? Cum procedam acum, cand altul se afla in locul nostru? Cata rabdare avem? Cata dragoste? Cat de mult valorificam harul si mila lui Dumnezeu in viata noastra?
Iata deci ca "balariile" din nou sunt asezate acolo cu un scop: sa ne cunoastem imperfectiunea; sa stim ca ogorul nostru e pestrit nicidecum plin de roada curata. Si mai ales trebuie sa intelegem ca noi insine suntem "balaria" cea care trebuia taiata si aruncata in foc, dar Dumnezeu s-a milostivit si a asezat pe unele crengute, rod bine-hranitor. Dar... tot balarie am ramas!... Toti sfintii neamului ortodox s-au considerat balarii si putregaiuri si tocmai aceasta i-a sfintit. Daca nu ramanem la convingerea ca in gradina lui Dumnezeu, suntem balarii nefolositoare, ma tem ca securea trufiei ne va taia si ne vom praji in focul patimilor noastre.