Gratia sfintitoare si gratiile actuale

În prealabil postat de ioanna

Teologia dialectică protestantă privează timpul de orice valoare. Dispreţuind faptele,dispreţuieşte putinţa de creştere a persoanei înseşi sau valoarea ei în ochii lui Dumnezeu cafocar al năzuinţei spre tot mai marea iubire a Lui, dispreţuieşte importanţa răspunsului ei activ la iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu, în concepţia protestantă, se izbeşte de un zid care niciodată nu se deschide.(fragmente din Teologia dogmatica ortodoxa, vol.2, Dumitru Staniloae)

In acceptiunea protestanta faptele nu sunt dispretuite ci doar acele fapte care sunt fundamentate pe un zel de a-l cumpara pe Dumnezeu,fara a le insoti de o traire constanta,ci doar un targ in care omul da ceva,in diferente momente,pentru ca Dumnezeu sa inchida ochii la ticalosia permanenta,sau sa o ierte desi pacatosul va persevera in greseala sa,dar acum cu o constiinta usurata.Aceste fapte,izvorate dintr-un zel orbesc si bigot,meschin si care il reduc pe Dumnezeu la rolul de negustor,da,sunt dispretuite.Crancen.

Insa acele fapte care sunt roada Sfantului Duh(Galateni 5:22-23),asa cum sunt ele enuntate biblic,si care dovedesc trairea efectiva si nu doar dorinta unei targuieli,ele fiind rodul Duhului lucrator in om,sunt si pretuite si considerate ca o dovada evidenta a unui crestin adevarat.In ceea ce priveste mantuirea,da,consideram ca este exclusiv prin har,prin credinta,faptele fiind in acest caz efectul Duhului care depune marturie cu privire la starea credinciosului dar nu o conditie in sine.Adica cei care le fac le fac ca urmare a lucrarii Duhului,nu ca si urmare a unui merit personal al lor,si prin urmare nu le pot invoca ca fiind ale lor ci ei doar umbla in ele,acestea fiind pregatite de Dumnezeu dinainte(Efeseni 2:10).Fara lucrarea Duhului nu ar fi umblat in ele sau ar fi practicat acele fapte de schimb cu Dumnezeu,o iertare ieftina in aparenta si nu si o transformare in esenta,precum in cazul celor izvorate din Duh.O singura precizare as dori:a nu se face din credinta un idol,o justificare,o indreptatire umana,suficient de buna si de meritorie pentru a sta in fata lui Dumnezeu de una singura.Respingem categoric asa ceva,ea,credinta, fiind un dar de la Dumnezeu(Efeseni 2:8).Resping si ideea ca un credincios poate trai oricum motivat doar de o aparenta credinta.Este o lasitate,o dovada evidenta si logica a lipsei lucrarii Duhului Sfant in el.

Din cele scrise de Apostolul Pavel rezulta ca acele fapte bune sunt pregatite de Dumnezeu dinainte,nu sunt nici creatia si nici meritul omului,ele sunt roada Duhului Sfant in om,nu din el singur izvoarasc,iar credinta care le precede este la randul ei un dar de la Dumnezeu.Este o lucrare a harului de la primul pana la ultimul act care nu exclude omul,ci il transforma,doar ca nu ii da lui,omului,meritul principal,ci lui Dumnezeu.Darul inseamna ceva gratuit iar harul nu poate fi echivalat intr-un act uman de aceiasi valoare.Sau se poate?

Daca totusi doriti sa mergeti pe linia meritului uman atunci sectiunea ,,harul este sau nu irezistibil?"este un loc potrivit,in sensul ca se poate discuta daca omul poate sau nu respinge harul divin.In situatia in care liberul arbitru(desi modul cum l-am vazut inteles pe aici seamana a anarhie nu a liber arbitru)permite respingerea harului sau acceptarea sa,da,se poate vorbi si de un merit uman,de o conclurare cu pretentii de justificare umana.Asta este insa o alta discutie,pe care nu am vazut-o aanalizata in acel text,cu privire la abordarea protestanta,ci doar redusa la sintagma,zic eu nedreapta, prin care se spune : ,,Iubirea lui Dumnezeu, în concepţia protestantă, se izbeşte de un zid care niciodată nu se deschide".Sunt curios cine ar fi putut sa creada,dintre noi protestantii,in Dumnezeu in acesta ipoteza,intr-un Dumnezeu incapabil sa convinga pe cineva.Asta in situatia in care suveranitatea absoluta si harul irezistibil,cel putin la calvini,ma rezum la ei,sunt pietre de temelie ale Credintei.

Cu scuze pentru initiatorul topicului pt offtopic.