Oamenii strazii. Cum ii putem ajuta?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MariS_

Au cu totul alte repere, traiesc intre vis si realitate, mai mult in vis sau, mai bine zis, in cosmar, dar s-au obisnuit cu el si nu doresc sa iasa din el.

Dacă nu doresc să iasă din el, atunci în niciun caz nu pot fi obligaţi să o facă. Tot ceea ce putem face este să le arătăm că se poate trăi şi altfel şi să le dăm mijloacele de a o face. Mai mult, nu avem voie. La urma urmei, este vorba de un exerciţiu de libertate. Nu scrie nici în Carte şi nu scrie nicăieri că este "normal" să ai casă şi este "anormal" atunci când casa ta este strada. Sau podul, sau canalul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă nu doresc să iasă din el, atunci în niciun caz nu pot fi obligaţi să o facă. Tot ceea ce putem face este să le arătăm că se poate trăi şi altfel şi să le dăm mijloacele de a o face. Mai mult, nu avem voie. La urma urmei, este vorba de un exerciţiu de libertate. Nu scrie nici în Carte şi nu scrie nicăieri că este "normal" să ai casă şi este "anormal" atunci când casa ta este strada. Sau podul, sau canalul.

Ei, domnule doctor, cu tot respectul o sa va intind, declarat, o mica, sa spun asa, cursa...:)
Stiti bine ce e in saloanele de Terapie Intensiva... N-o sa va spun tocmai eu...
Vi se pare exagerat sa ii consideram pe acesti oameni, aflati intre viata si moarte, la indemana ultimului refugiu?
Iar daca acceptati ca sunt asa, comparabil cu pacientii de la Reanimare, cum v-ar parea gestul doctorului care vine sa le fluture pe la nas (scuzati duritatea metaforei) "demonstratia ca se poate trai"? Ca medic, si pornesc de aici de la prezumtia cu mana pe inima ca sunteti un bun medic, desi nu va cunosc personal, ca medic asadar credeti ca bolnavul inconstient sau aflat in spasmele mortii are puterea sa (mai) faca un exercitiu de libertate?
Cred tare ca sunt momente cand libertatea bolnavului trece prin curajul meu, asumat cu frica de Dumnezeu, de a prelua functia constiintei sale (temporar) adormite. Libertatea lui trece prin libertatea mea. E ca la Botez: creditez pe cel botezat, adflat in starea de bebelus inconstient, cu credinta mea, a nasului adult si constient, voluntar. Si imi asum riscul esecului. Orice parinte isi asuma riscul esecului. Altfel nu ar mai indrazni nimic. Ar promova haosul si deznadejdea. Boala nu ar mai fi o ispitire, un pod spre mantuire, ci de-a dreptul un pasaj lin de trecere garantata spre moarte. Or, medicii, luptatori prin excelenta, oameni cu un curaj atat de mare incat Insusi Domnul le trece garda de duminica drept Sfanta Liturghie, se-mpotrivesc pana in panzele albe tocmai impotriva mortii si a seductiei ei (pe care o recunoastem tocmai din dulcea resemnare din saloanele de reanimare...). Stiti bine ce spun, desigur...
Aceasta, preluarea de catre mdeic a functiilor vitale ale pacientului muribund, nu cred ca este mandrie, ci se numeste curaj. Datorie. Datoria de a fi curajos, prin puterea data tie, temporar, de Domnul, in aceasta lume a luptei dintre viata si moarte, de a spune ca reprezentant al Lui: AMIN! Adica DA! Sa fie!
Aceasta cred ca e puterea vietii. Gestul lui Hristos.
Sa intervenim, deci, fara prea multa jena, in viata oamenilor strazii. Ne-am spala, astfel, interventiile cu mult mai jenante din viata altor semeni, cu mult mai liberi sa aleaga...

Gasit-am, oare, tocmai in homelessi, stindardele libertatii?...
Haideti sa ni le asumam noi, mai intai, curajos si cu discernamant. Prin multa, mai multa smerita pocainta lucratoare. AMIN+

De nu vom face asta, indraznesc sa adaug, ne vom trezi ca in scenariul cosmaresc spre care, spre luare aminte, ne-a indreptat Scotland: acela in care, asa cum se vede acolo, un om gaseste sa isi inchine ultima clipa imbratisarii cu un caine.
Cainele ofera afectiune, da, consolare. Omul poate mai mult!
Ca nu speciei canine i-a incredintat Dumnezeu gospodarirea Terrei, ci omului, bipedului paros cu 2 picioare si cu ingeri in par...
Ce nu poate cainele, cred tare ca e datoria omului sa poata. Hristos s-a intrupat in om.
Sa nu privim, va rog, libertatea de a spune NU vietii, mai presus decat libertatea de a spune DA!
A spune NU vietii, nu este gest de libertate a omului, ci strigat victorios al neantului.
Sa nu fie! AMIN+


P.S. Ma iertati, am dat frau liber impotrivirii mele celei mai adanci impotriva mortii. Poate nu arata prea frumos, dar asa e cand te lupti cu moartea, esti un pic schimonosit, iti mai scapa cate o grimasa, un firicel de saliva in barba, o scanteie dementa in ochi, un ceva...
Dumnezeu sa ma ierte ca am indraznit uite-asa.