Poti agresa prin dorinta de a ajuta?

[CarareaImparatiei]

În prealabil postat de AnnaKarenina90

Vin pentru a intari parerea publicului larg, daca mai e nevoie. Mie nu imi place ajutorul oferit de ceilalti. Nu prea pot sa explic de ce, am crescut invatand sa ma descurc singura singurica, iar cand altii se uita si la mine si spun "pari a avea nevoie de ajutor" o iau ca pe o insulta, ca si cum mi'as expune slabiciunile in fata lumii, mai mult sau mai putin voluntar/constient. Cand am cu adevarat nevoie de ajutor nu ezit si il cer acelor persoane care imi sunt foarte apropiate si care sunt in numar mic. Dar sa se bage cineva in "zona mea de confort" si sa ma tot impunga in coaste cu ajutorul lui e foarte deranjant.

mie-mi sună mai deranjant a-ţi fi refuzat ajutorul, ca şi când e o insultă, decât a-ţi fi oferit ajutorul pe care nu-l necesiţi, deşi n-ar trebui...

Trebuie să căutăm la inimă în primul rând. Dacă nu ai nevoie de ajutor, şi totuşi cineva se oferă să ţi-l dea, atunci mi se pare de bun simţ să refuzi politicos, dacă ţii cu tot dinandinsul să fii independent. Nu zic să te gândeşti care ar fi motivele pentru care aceea persoană vrea să-ţi sară în ajutor, dar măcar răspunde-i cu respect. Răspunde cu căldură. Răspunde cu dragoste. Hristos spune să ne iubim vrăjmaşii, atunci noi cum să ne permitem să privim cu răutate un om ce ne vrea binele? Păi ne permitem pentru că suntem liberi. Om fi noi liberi, dar nu e chiar aşa. Ori nu-i cumva vorba de cunoştiinţa noastră mai veche...mândria bat-o vina. Nu ea ne-o orbi, de fapt? Căci dacă un om, prost, îmgâmfat, şi prea plin de sine, aşa cum barda judecăţii noastre aspre ni-l ciopleşte, îţi oferă totuşi o mână, şi tu îl scuipi între ochi, simţindu-ţi lezată libertatea şi zona de comfort... atunci nu mai e vorba de iubire de aproape, drăguţilor.

Deranjant e că nu avem pic de smerenie...

Iertare! nu vă supăraţi pe mine! sunt mai mândru şi îmgâmfat decât voi toţi la un loc, fără să-mi dau silinţa prea tare. Dar eu, păcătosul, cred cu tărie că nu-i bine să ne simţim deranjaţi de un ajutor, fie că avem sau nu avem nevoie de el. Trebuie să ne gândim din ambele puncte de vedere. Şi din al celuia care nu are nevoie de ajutor, dar şi al celuia care-l oferă fără să fie nevoie. Eu am expus aici o opinie referitoare la cazul în care ne este oferit acest pseudo-ajutor, şi la modul în care ar trebui să-l privim pe cel ce oferă..

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de CarareaImparatiei

mie-mi sună mai deranjant a-ţi fi refuzat ajutorul, ca şi când e o insultă, decât a-ţi fi oferit ajutorul pe care nu-l necesiţi, deşi n-ar trebui...

Trebuie să căutăm la inimă în primul rând. Dacă nu ai nevoie de ajutor, şi totuşi cineva se oferă să ţi-l dea, atunci mi se pare de bun simţ să refuzi politicos, dacă ţii cu tot dinandinsul să fii independent. Nu zic să te gândeşti care ar fi motivele pentru care aceea persoană vrea să-ţi sară în ajutor, dar măcar răspunde-i cu respect. Răspunde cu căldură. Răspunde cu dragoste. Hristos spune să ne iubim vrăjmaşii, atunci noi cum să ne permitem să privim cu răutate un om ce ne vrea binele? Păi ne permitem pentru că suntem liberi. Om fi noi liberi, dar nu e chiar aşa. Ori nu-i cumva vorba de cunoştiinţa noastră mai veche...mândria bat-o vina. Nu ea ne-o orbi, de fapt? Căci dacă un om, prost, îmgâmfat, şi prea plin de sine, aşa cum barda judecăţii noastre aspre ni-l ciopleşte, îţi oferă totuşi o mână, şi tu îl scuipi între ochi, simţindu-ţi lezată libertatea şi zona de comfort... atunci nu mai e vorba de iubire de aproape, drăguţilor.

Deranjant e că nu avem pic de smerenie...

Nu cred ca am spus undeva ca i'as respinge cu brutalitate sau lipsa de politete pe cei care vor sa ma ajute. Ceea ce am spus in mesajul anterior sunt sentimentele mele vis-a-vis de problema, nu reflecta reactia mea fata de cei ce incearca sa faca bine semenilor. Si nu e vorba nici de libertate, in mod special. Nu simt ca daca cineva imi ofera o mana imi lezeaza libertatea in vreun fel. Dar daca sunt libera, am dreptul si sa aleg sa refuz, nu? Poate pentru ca ma descurc singura si nu consider ca am nevoie de ajutor. Sau poate pentru ca asa imi place mie si asa ma simt eu bine, sa imi rezolv singura ce am de rezolvat, atata timp cat pot [daca vei citi cu atentie, vei observa ca am spus ca nu ezit sa cer ajutorul cuiva, cand am nevoie cu adevarat de el].
Dar mai sunt persoane ca initiatorul acestui topic, care isi pun intrebarea "daca omul a spus ca nu are nevoie de ajutor, ar trebui totusi sa ma bag in problemele lui si sa i le rezolv?". Ca sa ce? Ca sa il foloseasca pe cel in cauza ca instrument de mantuire, fara voia lui? Haha! O portita ar fi cazul in care persoana pe care vrei sa o ajuti iti e foarte apropiata si stii tu sigur ca refuza ajutorul numai din rusine si atunci il ajuti oricum si ii faci un bine. Dar sa te joci de'a bunul samarinean cand ceilalti nu sunt dispusi e o incalcare a unor limite in ceea ce priveste spatiul personal.

[CarareaImparatiei]

În prealabil postat de AnnaKarenina90

Dar sa te joci de'a bunul samarinean cand ceilalti nu sunt dispusi e o incalcare a unor limite in ceea ce priveste spatiul personal.

Sunt de acord. Mă refeream la modul în care ar trebui să-i privim pe aceia care intră în contact cu noi, şi nu iau în calcul acest aspect. Că le răspundem cu respect e una, dar să-i şi iubim, şi să conştientizăm bunătatea din ei, e alta. Inima noastră nu trebuie să se tulbure nici măcar o secundă, din cauza unor astfel de gesturi "generoase" oricât de mari ar fi ghilimelele...Cât de buni samarineni sunt ei, nu noi decidem.

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de CarareaImparatiei

Sunt de acord. Mă refeream la modul în care ar trebui să-i privim pe aceia care intră în contact cu noi, şi nu iau în calcul acest aspect. Că le răspundem cu respect e una, dar să-i şi iubim, şi să conştientizăm bunătatea din ei, e alta. Inima noastră nu trebuie să se tulbure nici măcar o secundă, din cauza unor astfel de gesturi "generoase" oricât de mari ar fi ghilimelele...Cât de buni samarineni sunt ei, nu noi decidem.

Da, ar fi ideal sa putem vedea bunatatea in toti oamenii. Eu, personal, cred ca exista. In fiecare din noi. Ca mai gresesc in felul in care ma comport cu ceilalti si esuez uneori in incercarea de a gasi bunatatea in fiecare, e alta poveste.