Cand suntem in lume?

În prealabil postat de florin.oltean75

Asa ca voi reformula
Constientizand ca suntem plini de pacate,
sa ne pazim mintea, trupul, vorbirea si sa acoperim greselile semenilor nostri,
nazuind pururi la mila lui Dumnezeu.

Iti cer parerea, este mai bine asa?

Nu Florin, nu e deloc mai bine. Si iata de ce:
- nu suntem plini de pacate ci, macar cand suntem cu totul la Sfanta Liturghie, macar o clipa mica atunci cand ne spovedim, pentru o infima parte din cartea vietii noastre: suntem curati, prin Mila Domnului si alegerea noastra libera. Plansul nostru ne e dat in dar de la Duhul Sfant. Pocainta, in care petrecem fie si o clipa, nu e pacat. Pocainta nu este pacat, nici Spovedania, nici Sfanta Impartasanie - ma auzi?
- greselile semenilor nostri sunt acoperite de pocainta lor si de Mila Domnului - ma auzi?
- nu nazuim; noi suntem siguri ca Dumnezeu este Multmilostiv.

Florin, e loc de skateboard cat voiesti... nu, insa, in Biserica.
AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Nu Florin, nu e deloc mai bine. Si iata de ce:
- nu suntem plini de pacate ci, macar cand suntem cu totul la Sfanta Liturghie, macar o clipa mica atunci cand ne spovedim, pentru o infima parte din cartea vietii noastre: suntem curati, prin Mila Domnului si alegerea noastra libera. Plansul nostru ne e dat in dar de la Duhul Sfant. Pocainta, in care petrecem fie si o clipa, nu e pacat. Pocainta nu este pacat, nici Spovedania, nici Sfanta Impartasanie - ma auzi?
- greselile semenilor nostri sunt acoperite de pocainta lor si de Mila Domnului - ma auzi?
- nu nazuim; noi suntem siguri ca Dumnezeu este Multmilostiv.

Florin, e loc de skateboard cat voiesti... nu, insa, in Biserica.
AMIN+

Buna Cezar,

Ai dreptate.

„Patima nu mai domnește într-o gândire moartă față de lume. Moartea față de lume e o așteptare neîncetată a morții. Când există iubirea pentru un lucru oarecare, amintirea lui se mișcă repede și în chip aprins în gândire, iar când iubirea de el dispare, amintirea lui rămâne multă vreme; dar chiar și atunci când rămâne, rămâne în chip rece și simplu și nu ne mai tulbură. Aceasta e moartea de care vorbeam: când nici o iubire față de ceva anume nu se mai găsește în noi, atunci și patima lui se stinge, și nu mai suntem tulburați nici de amintirea, nici de vederea lui. Atunci însă când amintirea și vederea lui ne tulbură, e evident că patima lui e încă vie în noi din pricina iubirii pe care i-o purtăm.”

eu interpretez așa :

„iubire”=ceea ce numim noi iubire

„lucru”, „ceva anume”= fenomen(slava deșartă, plăcere), lucruri, persoane pe care le transformăm în lucruri. În nici un caz nu poate fi vorba de persoane pe care le vedem ca persoane.

„tulburare”= rezultatele a ceea ce numim noi iubire, energie desfiguratoare, suferință lipsită de sens. În nici un caz suferința tămăduitoare și inefabilă care vine din dragostea hristică pentru persoane.