Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Cuviosul Efrem Sirul – S-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal. Învăţătura creştină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povesteşte cum, la un moment dat, el a reuşit să alunge trupele persane, care staţionau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muşte şi ţânţari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp ameninţa Persia, s-a sfârşit, precum se ştie, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreaţa armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului. Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârşitul secolului al III-lea. Printre oraşele retrocedate Persiei era şi Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuţie care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populaţia creştină a abandonat Nisibe. Efrem a mers, cu conaţionalii săi, şi s-a aşezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid şi, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viaţă ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de de cele care priveau populaţia Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puţin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul şederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii şcolii persane de teologie, numită aşa pentru că primii ei studenţi şi profesori erau creştini persani refugiaţi din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumaţi străinii.

Iata un cuvant de folos al Sfantului Eferem Sirul , pe care azi il praznuim , despre rugaciune . Multumesc totodata prietenei noastre Mirela , pentru frumoasa sa initiativa avuta pe acest forum ORTODOX :

"Fericit lucru, cu adevărat este a nu păcătui. Iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele întru care au păcătuit, ca prin plâns iarăşi să dobândească fericirea. Bun lucru este, deci, totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna, rugându-ne a nu slăbi, după cum a zis şi Domnul şi apoi Apostolul: „Neîncetat rugaţi-vă", adică şi ziua, şi noaptea, şi în tot ceasul.
Şi aceasta nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să fii fără de grijă.
Ci, ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de boleşti, să nu-ţi încetezi rugăciunea, că nu ştii când va veni Cel ce va cere de la tine sufletul tău. Să nu aştepţi duminica sau o sărbătoare, sau un anume loc, ci precum a zis prorocul David, să te rogi „în tot locul stăpânirii Lui".
Deci, ori de eşti în biserică, ori în casa ta, ori la ţarină, ori de paşti vitele, ori de construieşti clădiri, ori la ospeţe te afli de rugăciune să nu te depărtezi. Atunci când poţi, pleacă-ţi genunchii, iar de nu poţi, roagă-te cu mintea şi seara, şi dimineaţa, şi la amiază. Dacă rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi atunci când te scoli din pat, mişcările tale cele dintâi se vor face prin rugăciune, atunci nici păcatul nu află intrare în sufletul tău.
Rugăciunea este păzitoare a întregii înţelepciuni, pedepsire a mâniei, umilire a îngâmfării, curăţire a pomenirii de rău, surpare a invidiei, îndreptare a păgânătăţii. Rugăciunea este puterea trupurilor, ocârmuirea casei, buna aşezare a cetăţii, tărie a împărăţiei, biruinţă în războaie, întemeiere a păcii. Rugăciunea este pecete a fecioriei, credinţă a nunţii, armă a călă*torilor, păzitoarea a celor ce dorm, îndrăzneala a celor ce priveghează, bună aducere de roade a pluga*rilor, scăpare a corăbierilor.
Rugăciunea este ajutătoare a celor ce se judecă, slobozire a celor legaţi, inimă bună pentru cei întristaţi, dulceaţă a celor ce se bucură, mângâiere a celor ce plâng, praznic al celor ce nasc, cunună a celor căsăto*riţi, îngropare a celor ce mor. Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, întocmai cinstire cu îngerii, sporire a bunătăţilor, abatere de la răutăţi, îndreptare a păcatelor."

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Multumesc totodata prietenei noastre Mirela , pentru frumoasa sa initiativa avuta pe acest forum ORTODOX

Cu placere, dar sa stii ca nu-mi place periajul, si nici bruiajele.
Mai bine sa fim atenti la ceea ce scriem, si cum scriem.
Citatele nu se exclud. Adica, vreau sa zic, sa fim atenti sa nu ne dam cu firma'n cap, ca sa folosim un limbaj "de gasca".

Sfinții Trei Ierarhi, pe care ii sărbătorim astăzi, să ne lumineze și pe noi, și pe cei cărora ne adresăm. Doamne ajută!

Domnul fie laudat!
Si multumiri tie, Mirela, pentru deschiderea acestui topic. Ceva vreme in urma intentionam sa propun un topic asemanator. Din nefericire am intarziat cu propunerea, din fericire tu ai fost mai harnica, mai prompta cu fapta. Slava lui Dumnezeu!
Descoperind abia in urma cu doua-trei luni comoara aceasta a Ortodoxiei - "Vietile Sfintilor", am simtit nevoia sa impartasesc din bucuria mea pe fiecare zi, rod al lecturii. Sa primesc si de la voi bucuria voastra, unele selectii si note, asa incat o parte din lectura "Vietilor" sa devina comuniune. Sa rodeasca prin impreuna-lucrare a membrilor comunitatii noastre de pe forum. De aici gandul catre un astfel de topic.
Intentia mea era sa extrag un pasaj din textul (adeseori bogat, de pagini intregi) pe fiecare zi si sa fac un scurt comentariu. De pilda, ce imi merge la inima sau ce cred ca e de folos pentru viata mea. Uneori, poate, vreo cerere de lamurire catre confrati pentru un cuvant sau altul.
Nu stiu daca o astfel de idee este si pe placul altor forumisti. Nadajduiesc sa fie, deoarece insufletirea noastra intru Hristos poate spori (asa cum din scantei separate poate creste un rug), prin implicarea mai multor suflete care isi marturisesc "miscarea" declansata de textul "Vietilor".

Ieri "meniul" ospatului duhovnicesc ne ofera cateva pagini despre Cuviosul Isidor Pelusiotul.
Mi-a mers la inima cuvantul: "Se cuvine a asemana cu soarele pe cei ce-si pazesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vietuiesc in vaduvia cea neprihanita, iar cu stelele pe cei ce locuiesc in insotire cinstita." Urmind legatura cu Apostolul, care spune: "Alta este slava soarelui, alta este slava lunii si alta slava stelelor." (Slava asadar, pentru cele trei ipostaze - despre o a patra stare textul nu pomeneste - in care omul poate petrece bineplacut lui Dumnezeu.)
Apoi o zicere remarcabila, pilda pentru cei ce gusta poezia: "Iar gandul smerit a insotit curatia/ ca o pereche de boi mult ostenitori, care trageau jugul cel bun al Domnului."

Astazi pomenim doua sfinte mult patimitoare: Sfanta Mucenita Agata si Sfanta Mucenita Teodula. Cutremurator martiriul lor!
Am retinut cateva cuvinte mangaietoare si datatoare de nadejde in Domnul:
"Folositoare imi sunt chinurile acestea vremelnice"
"Sanatatea mea este Hristos"
"...bucurindu-se, Apostolul a zambit putin..." (iata, spre domolirea incruntarilor, ca Apostolul zambeste, fie si putin, ca un parinte multumit si usor amuzat de voinicia fiului...)
"... ma numesc crestina; acesta imi este numele cel cinstit si vesnic..."

Hristos in mijlocul nostru! AMIN+

[cristiboss56]

Astazi, in ziua a sasea a lunii februarie, am pomenit in Biserica pe sfintii mucenici Fausta Fecioara, Evilasie, Maxim si cei impreuna cu dansii (textul dupa Sfantul Simeon Metafrast).
Tot astazi, patimirea Sfintei Mucenite Doroteia si a celor impreuna cu dansa.
Tot in aceasta zi, Sfantul Mucenic Iulian din cetatea Emesei.
Precum tot azi pomenim pe Sfintele Mucenite Marta si Maria si fratele lor, copilul Licarion.
Astazi pomeneste Biserica noastra si pe Cuviosul Vicol, episcopul Smirnei.

Ce zi bogata!
Un pasaj foarte frumos, din cuvantul de pomenire a Sfintei Fausta:
"Asculta-ma Evilasie, porunceste unui zugrav sa zugraveasca chipul meu." Si, facindu-se aceasta degraba, sfanta a poruncit ostasilor sa sfasie icoana ei. Apoi a zis catre stapanitor: "Viu este Domnul Dumnezeu, precum eu nu simt nici cea mai mica durere pentru cat ati facut icoanei acesteia, care este chipul si asemanarea mea, astfel si sufletul meu nu simte nicicum muncile ce le dati trupului meu, ci, cat ma chinuiti, eu am in minte pe Stapanul meu, Hristos, Care imi micsoreaza durerile."
Ma emotioneaza in mod deosebit tabloul in care Sfanta Fausta spune, incadrata de cei doi fosti prigonitori ai sai (care ii devenisera intre timp, prin pilda vietuirii sfintei, frati intru Hristos): "Caci iata ma aflu intre acesti doi robi ai Tai, ca o vita-de-vie ce are struguri. Apoi fa treimea aceasta nedezlipita, de vreme ce ai zis, Doamne: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."

Sfantul Teofil ne arata criteriul sau personal de a se considera crestin: "Iata, acum m-am facut crestin, caci sunt ridicat pe cruce pentru pacatele mele..."

In fine, pentru eventualitatea ca un psihoterapeut ar mai cauta inca "secretul" vindecarii clientilor sai, aflam din cuvantul de pomenire a Sfantului Iulian: "... tamaduia nu numai trupurile oamenilor, dar si sufletele, caci, tamaduindu-i de boli, ii invata sa creada in Hristos..."

Domnul fie laudat!



Cântare de laudă la Sfintele Marta şi Maria, şi la fratele lor, Licarion

Sfintelor Marta şi Maria, surori după trup,

Împreună şi fratelui lor Licarion, cel prunc cu vîrsta,

Acestora trei a lor bătrînă maică, învăţătura cea bună lor a o dat:

„Iubiţi-L pe Hristos, copiii mei, pentru El, Chiar şi viaţa să o daţi.

“Iată chinuitorul se apropie: înfricoşat şi puternic,

Plin de mînie; el pe iubitorii de Hristos îi ucide.

A casei lor uşă, surorile o deschid,

De faţa tiranului, nu se înfricoşează.

„Ascultă-ne bine, sol al împăratului,

Noi sîntem creştini, cu totul neasemenea ţie,

Care diavolului eşti vîndut.”

Pe cruce tiranul i-a înălţat,

Şi atunci copilul Licarion lângă el a venit

Şi i-a zis: „Şi eu sînt creştin, şi pe mine să mă răstigneşti.”

Chinurile de pe Cruce cumplite sînt,

Maica este înspăimîntată,

Ea picioarele copiilor ei

Le sărută pe rînd.

Cu glasul lor, de pe Cruce, fiicele ei

O îmbărbătează: „Pentru noi, maica noastră, de durere să nu te frîngi,

Căci iubirea de Hristos ne-ai învăţat,

Şi ştim că pentru aste chinuri de nimic,

In Rai ne aşteaptă locaşurile cereşti.

Acolo noi te vom întîmpinape tine, Maică,

Noi, fiicele tale,

Şi fratele nostru Licarion.

Bucură-te de noi, maica noastră,

Bucură-te de noi, rodul pîntecelui tău!”

Ca şi un stîlp de foc chipul maicii s-a luminat:

„O, binecuvîntaţi fiţi voi, copiii mei!

O, copiii mei,

Fericită sînt eu întru voi!”

Cinstim astazi, prin Mila lui Dumnezeu, pe Cuviosul Partenie, pe Cuviosul Luca, pe cei O Mie Trei Sfinti Mucenici, pomeniti fie in veci in Biserica Domnului!
In timp ce Sfintii Mucenici au patimit pentru Hristos in vremea tiranului Diocletian, luindu-si cununa vecinicei sfintenii pentru marturisirea dreptei credinte inaintea neomenestilor prigonitori, cuviosii Luca si Partenie sunt crestini exemplari pentru vremuri mai linistite, cu pace.
Cuviosul Partenie e pomenit pentru minunata lui viata indumnezeita, despre care aflam, in (foarte scurt) rezumat, ca a decurs si ca s-a savarsit astfel: "Deci marele facator de minuni, Sfantul Partenie, stralucind asemenea cu ingerii prin viata placuta lui Dumnezeu si pe multi intorcindu-i de la idoli la adevaratul Dumnezeu, tamaduind nenumarate boli, aproape de sfarsitul vietii sale s-a imbolnavit si, chemindu-se de Domnul, s-a dus la El, in sapte zile ale lunii februarie, odihnindu-se cu pace in batrineti fericite."
O anumita interventie a Sfantului imi pare ca ne ajuta sa distingem limita rugaciunii pentru semeni: "Daca greseste cineva omului, poate ca s-ar asculta rugaciunea pentru dansul, dar greseala ta este catre Dumnezeu. Cele ce sunt ale saracilor intoarce-le lui Dumnezeu si totdeauna vei fi sanatos cu sufletul si cu trupul." Inteleg de aici ca, fara indreptarea prin fapte a celui ce se pocaieste, rugaciunea ar risca sa ramana in van - chiar daca e savarsita de un drept al lui Dumnezeu pentru o alta persoana.
Din viata Sfantului Luca m-a emotionat in mod deosebit lupta (conflictul?) dintre rugaciunile maicii sale si sfanta dorinta a Cuviosului de a trai viata monahala.
Iarasi, ca invatatura pentru spinoasa problema a crestinilor de azi, distingem atitudinea sfantului fata de mireni: "Iar el se intorcea de la dansele si se lepada cu totul, trimitindu-le la preoti, el nefiind preot ci monah nesfintit..." Iata la ce inaltime situa cuviosul Sfanta Taina a Preotiei! Aceasta atitudine o avea, dupa cum reiese din numeroasele carti despre Cuviosul Paisie Aghioritul, si acest bineplacut al Domnului care nu purta discutii, adeseori, pana cand persoana care il solicita nu se spovedea, mai intai, la preotul duhovnic...
Cuvant de indreptare imi pare, prin aceste pilde, pentru situatiile cand alergam dupa minuni, mai degraba decat sa plecam genunchiul si fruntea sub Epitrahil...
Cat despre Mucenicii pomeniti astazi... "erau si multi prunci, tinuti de mamele lor in brate..."
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! AMIN+

[cristiboss56]

Icoana Sfantului Mucenic Haralambie , pe care maine il praznuim !

[Ivanacristescu]

La Ruina Chiajna,in Biserica nou-construita (alaturi de Ruina),Duminica,30 sept 2012,la ora 16,oo va avea loc Vecernia,si luni Sfinta Litughie,cu Arhiereu -cel mai probabil,preasfintitul Varsanufie- in cintea Hramului Bisericii: Acoperaminul Maicii Domnului,unde sinteti asteptati,toti cei care puteti si aveti dragoste sa mergeti...de la capatul tramvaiului 11 ,cu masina 162,pina la Balastiera lui Erbasu', 2-3 statii -nu stiu sigur ca n-am socotit-,apoi,pe linga Balastiera ,pe jos,pina la ..RUINA.
Repet,pt cei care nu stiti,inca: la Ruina Chiajna, acum aproape 2 ani,au fost "detasati",de la M-rea Radu-Voda (Sf Nectarie,Bucuresti),2 preoti (calugari) : pr Athanasie si Gavriil,care s-au ostenit ,pentru ca la Ruina sa "rasara" aceasta Bisericuta. Intiiul Hram :Acoperamintul Maicii Domnului,si al-doi-lea: Sf Ioan Hozevitul.

[Ekaterina]

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha. El de foarte tanar a fost luat la scoala de muzica de la Constantinopol, unde s-a facut cel mai iubit cantaret al curtii imperiale. Dar temandu-se de lingusirile si laudele oamenilor, loan a fugit la Sfantul Munte Athos si s-a ascuns la Marea Lavra, ca pastor umil de oi. El a dus viata de mari si neobisnuite nevointe. Maica lui Dumnezeu i s-a aratat lui in doua randuri. El s-a savarsit catre Domnul in veacul al doisprezecelea. Sfantul Nicolae Velimirovici.

[glykys]

Pe vremea împăratului Anastasie I (491–518), tânarul diacon a venit la Constantinopol, unde s-a stabilit la Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Chir. S-a ridicat întrebarea: despre care împărat este vorba - depre Anastasie I (491-518) sau Anastasie a II-lea (713-716) ? Renumitul bizantinologist prof. Karl Krumbacher a demonstrat că este vorba depre Anastasie I, deci Roman a venit la Constantinopol cel mai probabil la sfârşitul secolului al V-lea[1].
Roman ducea o viaţă de ascet, prin rugăciuni şi post, dar, plin de umilinţă, el credea despre sine ca fiind mai degrabă un om de lume. Avea o dragoste deosebită pentru Maica Domnului şi de multe ori mergea în timpul nopţii pentru a se ruga în Biserica din Vlaherne, care găzduia preţiosul omofor al Maicii Domnului. Sfântul Patriarh Eftimie îl preţuia şi îl iubea pe Roman pentru virtuţile sale şi i-a plătit acelaşi salariu ca şi pentru ceilalţi cântăreţi de la patriarhie, care erau mai educaţi şi mai talentaţi. Aceştia din urmă erau nemulţumiţi de acest lucru şi încercau să-l ridiculizeze pe Roman pentru lipsurile lui în educaţia muzicală şi teologică. Roman însuşi era dureros de conştient de aceste defecte; îşi dorea o voce mai melodioasă pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.
Odată, în ajunul Crăciunului, cuviosul Roman a fost desemnat să-i conducă pe cântăreţii bisericeşti la slujba solemnă ce se făcea la Naşterea Domnului. Era responsabil în acest caz nu numai pentru cântări, ci şi pentru textul imnelor (condacelor). După ce toată lumea a plecat, el a rămas în Biserica Vlahernelor şi cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să-l ajute. Fiind foarte obosit, el a adormit, dar în vis i-a apărut Maica Domnului, ca răspuns la rugăciunea sa. Aceasta i-a dat o bucata de hârtie, spunându-i cu blândeţe: „iată, mănâncă aceasta”. Trezindu-se, Roman îşi dădu seama că a fost înzestrat cu o inspiraţie divină. Când a început slujba solemnă pentru Naşterea Domnului, cuviosul Roman, după ce a primit binecuvântarea patriarhului, suindu-se în amvon, a început a cânta:


Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.



Împăratul (care asista la slujbă), patriarhul, clerul şi toţi credincioşii din biserică au ascultat plini de mirare cântarea lui Roman, făcută cu o voce sonoră şi plină de dreapta credinţă, apoi i s-au alăturat cu toţii la intonarea acelui imn. Mai târziu, Roman i-a povestit patriarhului visul pe care îl avusese, iar cântăreţii care îşi bătuseră joc de el s-au căit şi plini de umilinţă i-au cerut iertare.
Cu acest condac al Naşterii Domnului, care a fost datat în anul 518, cuviosul Roman a început o perioadă prolifică de creaţie. În total, el a scris mai mult de o mie de condace, sărbătorind toate zilele de sărbătoare ale anului liturgic şi sfinţii din întregul caledar.



http://ro.orthodoxwiki.org/Roman_Melodul