Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

Câţi dintre cei ce s-au unit, iubindu-se, în Biserică, nu ajung, oare, după o vreme, uneori scurtă, alteori lungă, să aibă neînţelegeri, conflicte, ce pot ajunge la divorţ (care poate însemna sfârşitul relaţiei sau nu).

Să fie, oare, una din menirile tainei nunţii tocmai acest război, purtat uneori pe viaţă şi pe moarte (duhovnicească) cu cel pe care îl iubeşti, culmea, cu atât mai mult cu cât încleştarea e mai aprigă?

Aţi constatat, cei care aţi trecut prin focurile căsătoriei, o lămurire a aurului sufletului vostru sau al soţului? Aţi simţit că fiecare luptă emoţională purtată cu celălalt e o provocare, uneori extrem de puternică, de a vă învinge propriul egoism sau din contră, de a vă apăra credinţa în faţa atacurilor egoiste ale celuilalt?

Este, oare, normal în căsătorie acest război care vizează iubirea, în cele din urmă? Se poate trece, în urma unei lupte în doi de o viaţă, de la iubirea de sine la iubirea curată a celuilalt şi la iubirea împreună, desăvârşită, a lui Dumnezeu?

[AlinB]

De cati ani esti casatorit? :)

De mulţi. 18.
Totuşi, poate că postarea mea e cam personală, însă am lansat-o cu o intenţie de generalizare. În toţi anii ăştia, mai ales citind Filocalia, mi-am dorit să existe nişte scrieri duhovniceşti care să-i privească şi pe cei căsătoriţi. Vedeam că scrierile ascetice nu sunt potrivite căsătoriei decât parţial.
Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam.
Cred că un schimb de experienţă cu privire la aspectele astea despre care nu prea se vorbeşte ar putea fi multora de folos.

[AlinB]

Aoleu, ai omorat speranta in cei care credeau ca o data cu timpul lucrurile pot merge mai bine.

Sunt si scrieri "dedicate", dar cred ca oricine are o viata duhovniceasca ajunge in casnicie la concluzia si atitudinea frumos exprimate de tine mai sus.

Păi şi eu sper că vor merge mai bine cu timpul. Dar nu fără luptă. Care, într-adevăr, nu putem şti câţi ani va dura, dacă nu cumva până la sfârşit, şi nici nu ştim dacă vom birui sau nu. Însă cred că niciodată, nici atunci când ai primit nenumărate lovituri, nici atunci când totul pare pierdut, nu trebuie să te socoteşti învins. Doar de Hristos să nu te desparţi niciodată.
Numai că uneori e greu să distingi în propria viaţă care e voia lui Dumnezeu, ce trebuie să faci, ce să alegi, mai ales când în conştiinţa ta răsună într-un fel, iar în a soţului tău altceva e imperativ.

[anna21]

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

[CelMandru]

În prealabil postat de N.Priceputu

Numai că uneori e greu să distingi în propria viaţă care e voia lui Dumnezeu, ce trebuie să faci, ce să alegi, mai ales când în conştiinţa ta răsună într-un fel, iar în a soţului tău altceva e imperativ.

Frate, pentru asta există duhovnic. Şi mai important decât atât, nu degeaba Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul spune că "este bine ca întreaga familie, bărbatul, femeia şi copiii, să aibă acelaşi duhovnic", pentru că ajută mult. Sunt sigur că ştiai lucrul ăsta. Iartă-mă, dacă găseşti vorbele mele de prisos!

[beliver]

Eu am o alta nedumerire.Ce faci daca sotul,sotia se pocaieste,adica isi schimba religia si nu se consulta cu tine?Mai poti sa ai speranta ca "totul va fi bine"?Ai tu voie sa mai zici ceva?Pana la urma este vorba despre suflet,si fiecare raspunde de al lui,nu?Asta dupa aproape 26 de ani.Cu siguranta sunt vremurile de pe urma.Doamne ajuta!

[AlinB]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Cred ca vrea sa spuna cu partile negative din celalalt, nu trebuie sa-l lasi de izbeliste, mai ales cand afecteaza viata de familie.
Desigur, nici nu poti forta nota dar nici nu le poti lasa la voia intamplarii.

Miza sunt valorile spirituale.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de N.Priceputu

Câţi dintre cei ce s-au unit, iubindu-se, în Biserică, nu ajung, oare, după o vreme, uneori scurtă, alteori lungă, să aibă neînţelegeri, conflicte, ce pot ajunge la divorţ (care poate însemna sfârşitul relaţiei sau nu).

Să fie, oare, una din menirile tainei nunţii tocmai acest război, purtat uneori pe viaţă şi pe moarte (duhovnicească) cu cel pe care îl iubeşti, culmea, cu atât mai mult cu cât încleştarea e mai aprigă?

Aţi constatat, cei care aţi trecut prin focurile căsătoriei, o lămurire a aurului sufletului vostru sau al soţului? Aţi simţit că fiecare luptă emoţională purtată cu celălalt e o provocare, uneori extrem de puternică, de a vă învinge propriul egoism sau din contră, de a vă apăra credinţa în faţa atacurilor egoiste ale celuilalt?

Este, oare, normal în căsătorie acest război care vizează iubirea, în cele din urmă? Se poate trece, în urma unei lupte în doi de o viaţă, de la iubirea de sine la iubirea curată a celuilalt şi la iubirea împreună, desăvârşită, a lui Dumnezeu?

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.
Nu se poate fara Cruce! De aceea cred ca nici nu exista 'suflet pereche', 'sot/sotie ideala'...ci doar Cruce, de care nu trebuie sa fugim...