Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[anna21]

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

[beliver]

Eu am o alta nedumerire.Ce faci daca sotul,sotia se pocaieste,adica isi schimba religia si nu se consulta cu tine?Mai poti sa ai speranta ca "totul va fi bine"?Ai tu voie sa mai zici ceva?Pana la urma este vorba despre suflet,si fiecare raspunde de al lui,nu?Asta dupa aproape 26 de ani.Cu siguranta sunt vremurile de pe urma.Doamne ajuta!

[AlinB]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Cred ca vrea sa spuna cu partile negative din celalalt, nu trebuie sa-l lasi de izbeliste, mai ales cand afecteaza viata de familie.
Desigur, nici nu poti forta nota dar nici nu le poti lasa la voia intamplarii.

Miza sunt valorile spirituale.

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Fericite sunt căsniciile în care această luptă nu există, iar viaţa se desfăşoară armonios, în bună rânduială, iar cei doi ajung la capătul ei ţinându-se de mână, la fel de îndrăgostiţi ca la început (sau şi mai mult).

Însă după cum vede oricine în jurul lui, dacă nu în propria casă, multe căsnicii se destramă după o vreme, sau dacă nu se destramă, se ajunge la o înstrăinare între cei doi, la necomunicare, dacă nu chiar la ură. Fiecare e pentru sine, fiecare îşi trăieşte propria viaţă şi încearcă să se bucure, cum poate, pe sine însuşi. E semn că lupta pentru iubire şi credinţă a fost pierdută, sau poate nici nu a avut loc.

De multe ori căsnicia începe cu o iubire doar sufletească, neînduhovnicită. În cazurile bune, cei doi sunt credincioşi şi îşi pun problema desăvârşirii (creşterii) împreună. Totuşi, trecerea de la iubirea sufletească la cea duhovnicească nu se face uşor, şi ea poate dura mulţi ani, în care celălalt te va sili mereu să te autodepăşeşti, să-ţi jertfeşti egoismul. El îţi va pune de multe ori în faţa ochilor, uneori cu brutalitate, o oglindă în care nu vrei să te vezi, pe care o vei refuza. Îţi va spune, poate, cuvinte dure, pe care ori le vei respinge, socotindu-le ca venind dintr-o inimă rea, ori le vei accepta şi vei face efortul să ţi le însuşeşti, iar atunci îţi vor fi de folos, smerindu-te şi ajutându-te să te pocăieşti mai bine.

Lupta cu celălalt, dacă nu e lipsită de aspiraţie duhovnicească, nu e doar o luptă egoistă; e şi egoistă, pentru că foarte greu scapi de duşmanul din tine, dar e şi pentru celălalt, pe care continui să-l iubeşti şi îi doreşti mântuirea aşa cum ţi-o doreşti şi ţie. Poţi fi ispitit foarte tare să-l urăşti. Şi dacă nu-L chemi mereu şi mereu pe Hristos în ajutor, să mijlocească între voi, cazi, ajungând la nişte sentimente oribile. Dar dacă Îl chemi, s-ar putea să ajungi să iubeşti cu adevărat, cândva.

Războiul acesta poate fi uneori deosebit de dramatic, cu înfrângeri ce ţi se par catastrofale. Însă dacă îţi păstrezi credinţa şi dragostea, dacă atunci când te vezi doborât la pământ ştii că nu te-ai lepădat de Hristos, că n-ai căzut din dragostea Lui şi că mereu te-ai străduit să-L asculţi pe El, nu pe tine, vei vedea că, tocmai atunci când ai pierdut totul, ai câştigat, de fapt, Împărăţia.

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Poţi fi tentat să-l învingi pe celălalt cu argumentele proprii, pe care le consideri foarte îndreptăţite, cum ar fi cele legate de credinţă, de ce consideri tu că este prioritar în viaţa voastră (de multe ori priorităţile nu sunt aceleaşi pentru cei doi), sau să te laşi învins de argumentele lui, pentru dragostea pe care i-o porţi. Dar poate apărea o dilemă, poţi fi sfâşiat între dragostea de Dumnezeu şi dragostea de soţ uneori, el cerându-ţi, poate, să-i jertfeşti tocmai pe cea dintâi.

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

Poţi fi tentat să-l învingi pe celălalt cu argumentele proprii, pe care le consideri foarte îndreptăţite, cum ar fi cele legate de credinţă, de ce consideri tu că este prioritar în viaţa voastră (de multe ori priorităţile nu sunt aceleaşi pentru cei doi), sau să te laşi învins de argumentele lui, pentru dragostea pe care i-o porţi. Dar poate apărea o dilemă, poţi fi sfâşiat între dragostea de Dumnezeu şi dragostea de soţ uneori, el cerându-ţi, poate, să-i jertfeşti tocmai pe cea dintâi.

Pana la urma, e "rau" oricum ; daca il iubesti si-i doresti iertarea si mantuirea, e "rau" pentru tine (dureros) sa vezi ca el/ea nu o vrea; daca ajungi sa-l urasti, sa te lepezi de el, pentru ca realizezi ca iti este piatra de poticnire, iar e rau, pentru ca stim cu totii ce se va intampla cu aceia care sunt piatra de poticnire celorlalti frati ai lor.

Ca sa nu mai spunem ca , Doamne fereste, si noi am putea deveni "pietre de poticnire": oricine are un prieten, cunostinta, a carui mama, sotie, soacra, bunica, e o habotnica nesuferita (indiferent de confesiune) stie cat e de tentat acela sa dispretuiasca si sa urasca doctrina respectiva, cel putin, daca nu tot ce inseamna biserica, credinta, preotime, etc...

[Florinvs]

Daca exista credinta in Dumnezeu si iubire si buna intelegere intre cei doi soti, restul se rezolva! Sunt ferm convins ca daca doi oameni maturi, un barbat si o femeie, au credinta in Dumnezeu si se iubesc reciproc, vor gasi solutii pentru orice probleme sau neintelegeri care apar intre ei!

[fallen]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Poate sa nu fie o lupta, asta daca tu faci ce spune el sau el ce spui tu. Dar cat o sa rezisti?

Lasand gluma la o parte, am auzit ca o casnicie sau o cumunitate in care nu exista certuri, discutii incontradictoriu, nu e tocmai ok, e posibil ca toata lumea sa se prefaca ca e totul bine si la un moment dat sa explodeze ceva... Ma rog, nu stiu sa ma exprim mai plastic la ora asta.

[fallen]

Poate ca si in relatia cu sotul/sotia putem fii ca si in relatia cu Dumnezeu, "fii, argati sau robi".
Adica sa existe raporturi de iubire, obligatie sau frica.
Poate exista o corelatie intre felul cum Il vezi pe Dumnezeu si felul cum iti vezi sotul/sotia. (Sau poate nu, in cazul meu nu e valabil.)
Poate ca suntem lasi, chiar daca ne batem cu pumnii in piept ca nu avem nevoie de altceva/altcineva pe lumea asta decat de Dumnezeu, totusi avem nevoie unii de altii. Pana la urma asa am fost lasati de Dumnezeu, sa traim in comunitati si mai ales, chiar El a binecuvantat randuiala casatoriei. Poate tocmai asta e marea provocare pentru noi. Chiar daca credem ca ar fi mai usor pentru mantuirea noastra sa traim singuri, atunci nu am mai putea sa perpetuam specia, si poate ne-ar fi greu chiar sa supravietuim. Daca insa ne adunam in "haite" mai mari si ne gandim doar cum sa ne facem viata mai buna, indepartandu-ne ne voia Domnului, ajungem unde am ajuns acum.

[cristiboss56]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Ar fi chiar culmea sa ne luptam cu noi insine , mai ales ca suntem mandri nevoie mare . Cum sa ma lupt cu ea si ea cu mine , cand ea sunt eu , iar eu sunt ea , mai ales dupa mai bine de 25 de ani , ne confundam atat de usor si culmea semanam si fizic ! N-ai vazut ca dupa niste ani sotul seamana cu sotia si invers ? Deci cine lupta cu cine ?

În prealabil postat de cristiboss56

Ar fi chiar culmea sa ne luptam cu noi insine , mai ales ca suntem mandri nevoie mare . Cum sa ma lupt cu ea si ea cu mine , cand ea sunt eu , iar eu sunt ea , mai ales dupa mai bine de 25 de ani , ne confundam atat de usor si culmea semanam si fizic ! N-ai vazut ca dupa niste ani sotul seamana cu sotia si invers ? Deci cine lupta cu cine ?

Uite, de împărtăşirea unei experienţe de viaţă ca a ta (a voastră) e nevoie. E extraordinar când cineva, după 25 de ani (sau mai mulţi), poate spune că a ajuns aproape la identificare cu celălalt.
Şi, mai ales, dacă în scrierile ascetice sunt descrise uneori foarte amănunţit etapele vieţii duhovniceşti, bine ar fi de am putea şi noi încropi o schiţă a treptelor iubirii prin care trece o căsnicie de la tinereţe la bătrâneţe. Cum se transfigurează iubirea de la început, care sunt ispitele prin care trece şi cum e gustul vinului (duhovcnicesc) de pe urmă?