Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de N.Priceputu

Câţi dintre cei ce s-au unit, iubindu-se, în Biserică, nu ajung, oare, după o vreme, uneori scurtă, alteori lungă, să aibă neînţelegeri, conflicte, ce pot ajunge la divorţ (care poate însemna sfârşitul relaţiei sau nu).

Să fie, oare, una din menirile tainei nunţii tocmai acest război, purtat uneori pe viaţă şi pe moarte (duhovnicească) cu cel pe care îl iubeşti, culmea, cu atât mai mult cu cât încleştarea e mai aprigă?

Aţi constatat, cei care aţi trecut prin focurile căsătoriei, o lămurire a aurului sufletului vostru sau al soţului? Aţi simţit că fiecare luptă emoţională purtată cu celălalt e o provocare, uneori extrem de puternică, de a vă învinge propriul egoism sau din contră, de a vă apăra credinţa în faţa atacurilor egoiste ale celuilalt?

Este, oare, normal în căsătorie acest război care vizează iubirea, în cele din urmă? Se poate trece, în urma unei lupte în doi de o viaţă, de la iubirea de sine la iubirea curată a celuilalt şi la iubirea împreună, desăvârşită, a lui Dumnezeu?

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.
Nu se poate fara Cruce! De aceea cred ca nici nu exista 'suflet pereche', 'sot/sotie ideala'...ci doar Cruce, de care nu trebuie sa fugim...

În prealabil postat de Ana-Maria N

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.

Adevărat, lupta e cu noi înşine. Dar în căsnicie întrepătrunderea cu celălalt poate fi atât de strânsă (şi trebuie să fie aşa), încât n-ai cum să nu-l afectezi şi pe el; sau el pe tine. De câte ori nu auzim, mai ales în cazul soţiilor, că vor ca soţul să se schimbe? (în timp ce ei, din contră, doresc ca ele să nu se schimbe).
Deci nimic nu mai este individual după ce te-ai căsătorit: nici lupta cu sine, nici rugăciunea, nici mântuirea. Totul e împreună; şi e minunat acest împreună, e cu adevărat taină dumnezeiască, dar e şi luptă grea uneori. Poate fi ca un foc - spre mântuire sau spre pierzanie.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de N.Priceputu

Adevărat, lupta e cu noi înşine. Dar în căsnicie întrepătrunderea cu celălalt poate fi atât de strânsă (şi trebuie să fie aşa), încât n-ai cum să nu-l afectezi şi pe el; sau el pe tine. De câte ori nu auzim, mai ales în cazul soţiilor, că vor ca soţul să se schimbe? (în timp ce ei, din contră, doresc ca ele să nu se schimbe).
Deci nimic nu mai este individual după ce te-ai căsătorit: nici lupta cu sine, nici rugăciunea, nici mântuirea. Totul e împreună; şi e minunat acest împreună, e cu adevărat taină dumnezeiască, dar e şi luptă grea uneori. Poate fi ca un foc - spre mântuire sau spre pierzanie.

Aici eu sunt dusa cu gandul la vorbele Sf Serafim de Sarov: 'Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.'

[Ekaterina]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.
Nu se poate fara Cruce! De aceea cred ca nici nu exista 'suflet pereche', 'sot/sotie ideala'...ci doar Cruce, de care nu trebuie sa fugim...

Ca o completarea, redau un cuvant al Parintelui Emilian Simonopetritul:

"Sa dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, fata de sotul si sotia ta! Atunci cand barbatul vine de la munca obosit si iti vorbeste cu grosolanie, tu sa nu te manii. Cand el te ocareste, tu nu-i raspunde; nu te certa cu el. Arata-i iubire, intelegere. Rabda.

Daca sotia ta ti-a ars mancarea, tu nu striga la ea. Mananca ce-a gatit. Pune putina lamaie, ca sa fie mai gustoasa, si spune-i sotiei tale ca-i buna mancarea, incat sa nu-si dea seama ca i s-a ars.
Sa-mparateasca dragostea in casa! Cand vezi ca tovarasul tau de viata te nedreptateste, nu protesta ca ai dreptate.

Nu are importanta daca ai sau nu dreptate. Nu conteaza cine e cel corect, ci ceea ce il odihneste pe celalalt. Leapada-ti egoismul, renunta la sinele tau. Pune-l pe primul plan pe celalalt. Asta-i moarte! Asta-i mucenicie!"

[fallen]

Astazi am aflat o alta poveste de care care habar nu aveam, dar se desfasura chiar sub ochii nostri.
Avem in parohie o famile foarte frumoasa, cu adevarat crestina, bunica cu fiii, nurorile si nepotii. Ai fi zis ca i-a binecuvantat Dumnezeu cu toate acestea. Dar de revelion au lipsit si au banuit ca sunt plecati pe undeva insa azi am aflat vestea care m-a tulburat : "bunicul" - despre a carui existenta habar nu am avut, nici nu m-am intrebat vreodata daca exista, tocmai avusese un accident casnic , care le cauzase si mai multe neajunsuri sau neplaceri decat le creaza in mod normal...si parea ca le creaza destule... Deci, nu a fost dintotdeauna numai lapte si miere, cel putin nu pentru generatia bunicilor...dar probabil ca tocmai credinta si ajutorul lui Dumnezeu care a venit ca urmare a acesteia, a facut ca in ajutorul femeii sa vina toti ceilalti "aliati' de incerdere - baietii, sotiile si copiii lor. Mare este puterea lui Dumnezeu!

[fallen]

Acest aspect mi-a atras mai nou atentia. Cu totii ne gandim ca daca vom avea un copil va fi de partea noastra, chiar si in cazul in care casnici ase va destrama, vom avea un sprijinla batrinete. Dar nu ne gandim niciodata c poate va fi invers, ca copilul va ramane cu celalalt parinte si ne va invinovati pe noi de stricarea relatiei. Sau si mai probabil ne va invinovati pe amindoi ca nu ii oferim o viata normala, in armonie si iubire, ca ne certam si ne contrazicem toata ziua, nu ne punem de acord ce e bine si ce e rau si pna la urma ne despartim si il privam astfel de a avea doi parinti normali. De obicei astfel de copii devin rebeli si chiar mai rau. Ce sa mai creada copilul daca ma-sa il invata ca trebuie sa creada in Dumnezeu, pe cind taica-su ca tot ce conteaza si e mai important pe lumea asta e banul (de exemplu)?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

"Sa dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, fata de sotul si sotia ta! Atunci cand barbatul vine de la munca obosit si iti vorbeste cu grosolanie, tu sa nu te manii. Cand el te ocareste, tu nu-i raspunde; nu te certa cu el. Arata-i iubire, intelegere. Rabda.

Daca sotia ta ti-a ars mancarea, tu nu striga la ea. Mananca ce-a gatit. Pune putina lamaie, ca sa fie mai gustoasa, si spune-i sotiei tale ca-i buna mancarea, incat sa nu-si dea seama ca i s-a ars.
Sa-mparateasca dragostea in casa! Cand vezi ca tovarasul tau de viata te nedreptateste, nu protesta ca ai dreptate.

Nu are importanta daca ai sau nu dreptate. Nu conteaza cine e cel corect, ci ceea ce il odihneste pe celalalt. Leapada-ti egoismul, renunta la sinele tau. Pune-l pe primul plan pe celalalt. Asta-i moarte! Asta-i mucenicie!"

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu! AMIN+

[onixrg]

Pe langa multe aspecte foarte bine expuse in acest topic, vreau sa mai aduc si eu unul in discutie.
Celalalt este oglinda ta cea mai fidela. Ceea ce nu iti place la celalalt, ceea ce nu accepti la el, spune mai mult despre tine si despre cum esti tu si ce defecte ai tu decat despre celalalt.

Cred ca si de asta casnicia este cea mai rapida cale spre mantuire - pentru ca ne scoatem unul celuilalt la iveala toate neputintele. Si daca suntem dispusi sa le vedem si sa facem schimbarile necesare in noi, lucrurile se vor imbunatati, urcam mai repede pe scara raiului.

Exemplul personal l-am pus la mine pe blog http://oanamuntean.ro/cand-defectele...t-despre-tine/

[Parascheva16]

În prealabil postat de onixrg

Exemplul personal l-am pus la mine pe blog http://oanamuntean.ro/cand-defectele...t-despre-tine/

Dupa cartile pe care le recomanzi, reiese ca esti adepta spiritualitatii orientale. Daca e asa se cam bate cap in cap cu ortodoxia. Am observat ca in prezent oamenii amesteca lucrurile, cred ca pot fi si ortodocsi si adeptii celorlalte spiritualitati, mai ales cele orientale. (adica, merg si in Biserica si Manastiri si se incarca energetic cu ansele alea sau tin mainile in sus; a fost un caz la manastire cand energeticienii astia masurau monahii de acolo cu ansele, se impartasesc ptr. energie, nu ptr. a-L avea pe Hristos in ei.)

[Noiembrie]

În prealabil postat de Parascheva16

Dupa cartile pe care le recomanzi, reiese ca esti adepta spiritualitatii orientale. Daca e asa se cam bate cap in cap cu ortodoxia. Am observat ca in prezent oamenii amesteca lucrurile, cred ca pot fi si ortodocsi si adeptii celorlalte spiritualitati, mai ales cele orientale. (adica, merg si in Biserica si Manastiri si se incarca energetic cu ansele alea sau tin mainile in sus; a fost un caz la manastire cand energeticienii astia masurau monahii de acolo cu ansele, se impartasesc ptr. energie, nu ptr. a-L avea pe Hristos in ei.)

ATENTIE : NU se incarca energetic cu ansele nimeni...Ansa e un biet instrument, cat despre masuratori facute monahilor, da-mi voie sa RAD...Chiar nu stiu cine s-ar preta la asa ceva.Cine nu merge in pelerinaje, in biserici si manastiri pentru Hristos este PIERDUT, in sensul in care n-a reusit sa depaseasca conditia de virgula aiurea in propria existenta.Sa ma iertati!